ACB IneuFotbal judetean

ACB Ineu – la 90 de minute de promovarea în Liga 3-a! Mihuț: „La Dănceu vrem să demonstrăm că victoria cu 5-0 din tur nu a fost deloc întâmplătoare”





După 5-0 în prima manșă, returul de la Dănceu ar trebui să fie o formalitate pentru ACB Ineu în drumul spre Liga 3-a. Zărăndanii susțin că au rămas conectați pentru deplasarea de sâmbătă (ora 17,30), din comuna mehedințeană, iar în acest sens o mână importantă de ajutor au dat-o și jucătorii camerunezi și senegalezi sosițiîn ultimele două săptămâni la Ineu.

Fundașii Ngake Wandji Francklin și Jean Baptiste Mendy, mjlocașii Ntchinda Kom Cahill și Mouhamed Ndoye, dar și atacantul Mouhamed Toure au ridicat nivelul echipei și – automat – și concurența în cadrul echipei pregătită de Cristian Sculici și Teodor Mihuț. „În primul rând, antrenamentele au o altă adversitate, lupta pentru primul 11 e mare și atunci fiecare vrea să demonstreze că merităî să joace. Din acest punct de vedere, putem spune că venirea jucătorilor străini înainte de aceste meciuri de baraj ne-a ajutat cumva pe noi, ca antrenori, în pregătire. În special în aceste ultime zile, după 5-0 din tur, când era important să ținem un nivel de concentrare și implicare în antrenamente ridicat. După sosirea celor trei fotbaliști senegalezi avem problema plăcută a alcătuirii unui lot cât mai competitiv pentru ultimul meci al sezonului, la finalul căruia să ne bucurăm pentru îndeplinirea obiectivului. O să fie și jucători care vor rămâne acasă, existând posibilitatea ca și senegalezii să debuteze pentru echipa noastră, așa cum au făcut-o băieții din Camerun sâmbăta trecută”, spune „secundul” Teo Mihuț.

Probabil, sâmbătă, la Dănceu, Recolta își va vinde mai scump pielea, mai ales că eșecul dur din tur nu le-a picat bine. „În primul rând, rămâne de văzut cum se va prezenta terenul, care a fost reînsămânțat în ultimele săptămâni. E și mai mică suprafața de teren, probabil adversarii se vor simți mai bine și chiar vor încerca, probabil, să ne ia mai tare. De fapt, ne-au și promis asta în timpul meciului de la Ineu. Dar, noi șim ceea ce avem de făcut, îi cunoaștem mai bine acum și vrem să încheiem cât mai repede socotelile. Mergem să câștigăm și acolo și să demonstrăm că victoria cu 5-0, chiar dacă s-a conturat doar spre final, nu a fost deloc întâmplătoare”, mai afirmă Mihuț.

Antrenor în acte la Recolta, Cosmin Munteanu, chiar a anunțat după disputa din Țara Zărandului că manșa secundă va fi diferită. „La Ineu, cred că am făcut o partidă foarte bună până în minutul 65. În prima repriză am avut o ocazie clară de a marca, singur cu portarul. Dacă deschideam noi scorul, se schimba cursul jocului. Am luat primele două goluri în doar un minut, după care am picat fizic. Noi nu facem antrenamente zi de zi, ci ne întâlnim doar la jocuri. La noi în Mehedinți, campionatul nu e la fel de valoros ca cel din Arad. Oricum, după părerea mea, rezultatul nu reflectă realitatea din teren. Și la 3-0 am avut o ocazie mare și dacă se termina 3-1, promovarea se juca la Dănceu. Acasă la noi, va fi mult mai greu pentru Ineu. Ne vom mobiliza mai bine”, a spus Munteanu, la Radio Timișoara.

Ineuanii vor pleca de vineri spre Oltenia, se vor caza la Turnu Severin și vor parcurge cei 40 de kilometri până la Dănceu în ziua jocului. David Florea e incert în tabăra zărăndană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button