Fotbal judetean

Victoria Felnac și-a aflat adversarii în prima fază a Cupei României: Elevii lui Ciba debutează acasă, apoi se deplasează în Timiș!





Federația Română de Fotbal a făcut public noul format al competiției Cupa României, care va fi aplicat începând cu noul sezon, ediția 2022-2023, stabilit să înceapă la data de 6 iulie 2022, cu faza regională.

Astăzi, prin tragere la sorți în fiecare regiune (în total sunt 7) au fost determinate două grupe a câte trei echipe, urmând ca acestea să joace fiecare cu fiecare, rezultând, astfel, trei meciuri în fiecare grupă, conform tabelei Berger de 4. Din grupa 4 Vest face parte și câștigătoarea fazei județene a Cupei României, Victoria Felnac, care va întâlni în subgrupa sa reprezentantele județelor Timiș și Mehedinți. În cealaltă subgrupă se întâlnesc câștigătoarele cupelor din Hunedoara (Gloria Geoagiu), Gorj (CSO Turceni) și Caraș-Severin (Nera Bododinț). Interesant este și faptul că aceste șapte echipe învingătoare vor primi fiecare un trofeu al Cupei României pentru câștigarea acestei faze regionale. Din Turul 1 intră alături de cele șapte câștigătoare ale fazelor regionale și 69 de echipe din Liga 3, participând, astfel, un număr total de 76 de cluburi. Din Turul 2 intră ultimele 19 echipe din Liga 3, cele mai bine clasate în sezonul precedent, și cea mai slabă din sezonul trecut al Ligii 2, iar în Turul 3 vor intra și restul formațiilor din Liga 2, 19 la număr.

Dănceul sau Cernețiul vine la Felnac, „roș-albii” se deplasează la Lugoj la începutul lunii iulie

Așadar, felnăcanii știu că se vor duela pe teren propriu cu reprezentanta județului Mehedinți, pe 6 iulie (ora 18) și în deplasare, cu cea a Timișului (pe 9 iulie). Adversarele sale vor juca și ele una împotriva alteia, iar prima clasată se va duela în finală cu câștigătoarea celeilalte subgrupe din regiunea de Vest, cel mai probabil pe 16 iulie. La această oră, Lucian Ciba nu știe exact pe cine va înfrunta în primul meci oficial al noului sezon, căci în Mehedinți Cupa se va da doar miercuri, după „ciocnirea” dintre primele două formații clasate în Liga 4-a, Recolta Dănceu (62 de puncte) și Pandurii Cerneți (52 de puncte). Între timp, Dănceul a pierdut barajul de promovare în Liga 3-a, cu un usturător 2-11 la general cu ACB Ineu. Apoi, pe 9 iulie, Felnacul se va deplasa la Lugoj, pentru duelul cu CSM-ul (vicecampioana județeană, după Buziaș) care a câștigat Cupa în Timiș după 4-1 în finala cu Universitatea de Vest din Timișoara.

Felnacul își încheie vacanța vineri, Ciba are – deocamdată – trei noi elevi

Apropierea acestor partide oficiale încheie mai repede vacanța la Victoria Felnac. Formația „roș-albă” se va reuni vineri și va efectua două antrenamente ână la găzduierea celor din Dănceu sau Cerneți. Între timp, conducerea clubului s-a mișcat și la capitolul transferuri și reînnoiri de contracte. „Deocamdată, ne-am întărit în special la linia de fund, cu Cristian Țugulescu (foto), de la Pecica, Bogdan Moldovan, de la Glogovăț și Dan Morariu, care, de fapt, revine din împrumutul de la Șimand. Au semnat mai departe cu clubul nostru Florin Rusu, Drîglă, Măgulean și Mocan. Mai așteptăm și alte răspunsuri, vrem să avem un lot cât mai competitiv încă de la meciurile de Cupă, căci vrem să onorăm cât mai bine competiția și, de ce nu, să încercăm să mergem mai departe”,ne-a declarat Marius Bătrân, președintele lui VI-FE.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button