UTA Arad

Cum vede Matei revirimentul UTA-ei? „Este vorba despre atitudine, trebuie să suferim mai mult unul pentru altul”





În cea de-a doua repriză a meciului cu FC Voluntari, Ilie Poenaru a trecut de la 4231 la 442, cu Florentin Matei (29 de ani) lângă Bautista Cascini în centrul liniei mediane. Mijlocașul crescut de FCSB a trimis un șut din afara careului ce l-a întins serios pe Popa, dar a și central la „capul” lui Postolachi pentru cealaltă ocazie a arădenilor în confruntarea de la Mioveni.

Pentru deplasarea de la Sfântu Gheorghe, „optarul” UTA-ei s-ar putea întoarce în primul „11” utist, dar în rolul său natural, cel de coordonator de joc și asta pentru că Ubbink acuză o accidentare. „Suntem în fața unui meci foarte important, venim după o înfrângere rușinoasă, trebuie să ne revenim. Vom avea un joc foarte dificil, cu o echipă foarte bună, cu jucători valoroși. Chiar dacă vor juca în această seară în Conference, sunt sigur că la meciul cu noi vor fi 100% pregătiți. Trebuie să fim concentrați, să avem atitudine, să ne ajutăm unii pe alții în teren și să jucăm fotbal. Chiar dacă ei în acest început de sezon au arătat cam cel mai bine, s-a văzut că toate meciurile din Liga 1 sunt echilibrate. Toată lumea poate învinge pe toată lumea. Mergem acolo să ne jucăm șansele și să scoatem un rezultat pozitiv. Eu sunt pregătit tot timpul, când antrenorul are nevoie de mine o să intru și o să joc”, spune tehnicul mijlocaș al arădenilor.

Matei a vorbit puțin despre ceea s-a întâmplat la masa de aseară, la care au participat doar jucătorii UTA-ei. „Am încercat să vorbim mai mult, să ne adaptăm unii la alții, să ne înțelegem între noi și ceea ce trebuie să facem în teren, pentru că – până la urmă – noi trebuie să o scoatem la capăt. Nu e vorba despre tactică, tehnică, noi, jucătorii, am adus echipa în situația asta. E vorba despre atitudine și că trebuie să suferim mai mult unul pentru altul în teren. Trebuie să ne ajutăm și să jucăm fotbal, pentru că avem jucători de calitate. E prea devreme să vorbim acum despre obiective, despre play-off, mai ales după rezultatele pe care le-am avut până acum. Important e să ne revenim, să câștigăm meciuri, să adunăm puncte și să fim la nivelul pe care ni-l dorim”, a mai afirmat experimentatul fotbalist.

Florentin Matei a identificat și una dintre cauzele prestațiilor și rezultatelor slabe din deplasare. „Nu se compară meciurile din deplasare cu cele de acasă. La Arad jucăm cu stadionul plin, simțim forța suporterilor, ajutorul pe care ni-l oferă. Dar, trebuie să scoatem puncte și din deplasare, mai ales că am aflat că fanii ne vor însoți duminică la Sfântu Gheorghe”, a încheiat utistul.

Florentin Matei este ultimul transfer al UTA-ei în sezonul precedent. A sosit pe finalul lunii februarie în „alb-roșu”, a adunat 173 de minute, fără a avea realizări. În acest campionat, a jucat câte o repriză, prima de la Pitești și a doua de la Mioveni (cu Voluntari), plus trei minute pe finalul jocului cu Petrolul.









7 comentarii

  1. UTA la pierdut și pe Petre Simon acesta sa întors la clubul care la descoperit FC Porto Bega Timișoara care la împrumutat în liga 2 la CS Dumbrăvița Halal Management! După plecarea lui Miculescu ar fi fost ft util.
    PETRE Șimon(2001) e fost golgheter la U19 și marcator a 15 goluri sezonul trecut pt Corvinul. A fost doar împrumutat în liga 3 mai multe sezoane nu i sa dat nici o șansă să demonstreze nici măcar în amicale pt prima echipă.
    Sandu Gaica la lăudat pe Simon în interviuri păcat de munca lui, el la adus și pe Miculescu la UTA datorită relației de prietenie cu Vali Miculescu ar merita și Gaica o primă din milionu de euro dacă procente nu a știut să-și tragă ca alții.

    0
    0
  2. Apriori , oarecum just, impartisem lotul în cei care doresc valorificarea unei oportunități dintre rezerve și ambițioși de la titulari care vor sa schimbe atitudinea. Matei cu șansă a doua, a întrat cu aplomb și dacă și alții cu pretenții ar fi făcut la fel, alta era fatza echipei. Suportul nu e dat neapărat de nume mari sau salarii. Mai ales ca și Matei știe fotbal. De la el putem spera ca și alții sa ridice jocul. Cândva UTA , revalorifica jucători considerați de alții inutili. Așteptăm și reprezentanți din tabăra titularilor datori. Asa zis ,, ambitiosi” în a schimba părerea despre ei. Un meci ofertant la Sepsy. Puncte de luat de la ,, europene ” Sunt obosiți și vulnerabili. Dacă nu acum, când.?

    0
    0
  3. Fl. Matei are talent, dar pana acum nu a facut mare lucru. Din pacate face driblingul ala in plus, in loc sa paseze. E mingicar, stie, nu trebuie sa demonstreze nimanui, trebuie sa joace doar pentru echipa, asa cum zice chiar el. Deci, un dribling mai putin, pase exacte, curaj sa intri cu mingea pe mijloc, efort la recuperare…cred ca se poate.

    0
    0
  4. Matei este jucatorul care nu face diferenta intre un aport la joc de echipa colectiva sau niste giumbuslucuri…Un pas in plus,un dribling in plus si ori opreste faza de joc,ori o comite…Noua mereu ne-au placut mingicarii,cui nu,la o adica?Doar ca uneori acele stelute,floricele in plus,ne cam costa…Este genul de jucator care stie sa tina de minge,ca timp scurs,cifre si minute de posesie…L-am urmarit indelung pe anumite criterii…Priviti-l atunci cand joaca si primeste mingea…Privirea este doar spre picior,capul in pamant…Nu vede pozitii viitoare,nu lanseaza pe nimeni…Nu are simtul viziunii deschise,elaborate…Perimetrul sau inseamna cel mult 20-30 metri patrati,in jurul sau…Nu stim…Poate asta i se cere,dar putin probabil…Potential are,este clar asta…Trebuie sa fie pus in valoare,daca o are…

    0
    0
  5. De cand este la UTA.,imi pare rau sa o spun dar MATEI nu a iesit in evidenta cu nimic, asta este adevarul !!! MATEI, tu trebuie sa demonstrezi pe teren ca, ai valoare nu doar asa prin declaratii pompoase la fiecare inceput de meci, FAPTE nu VORBE in vant !!! Acuma ai sansa in acest meci cu Sepsi, sa demonstrezi ca, ai valoare !!! FORTA UTA Arad !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button