UTA Arad

„Arbitrul apocalipsă” al UTA-ei conduce meciul de la Sibiu





Arbitrul de centru al confruntării de mâine (ora 14,30), dintre FC Hermannstadt și UTA, pare a avea o atracție pentru întâlnirile cruciale ale antrenorilor arădeni în primul eșalon. George Cătălin Găman a condus ultimul meci al lui Laszlo Balint de pe arena „Francisc Neunam”, din precedentul mandat, prilej cu care Gaz Metan Mediaș se impunea cu 1-0. O săptămâna mai târziu, Balint avea să plece după un 1-1 cu Rapid, la București. Apoi, Găman i-a mai arbitrat pe arădeni și în eșecul intern din acest sezon, 0-1 cu FC Argeș, la finalul căruia a demisionat Ilie Poenaru. Evident, de această dată nu se poate pune problema unui seism pe banca „roș-albilor”, dar meciul este extrem de important în lupta pentru supraviețuirea în elită. În cazul unui suuces, arădenii pot părăsi locul direct retrogradabil (15) pe care s-ar putea situa la finalul rundei chiar Hermannstadt

Altfel, în Liga 1 (Superliga), „centralul” craiovean a mai condus-o pe UTA o singură dată. Și tot la Arad, într-un duel…Balint – Poenaru, 0-0 (octombrie 2020), precedentul tehnician al „roș-albilor” activând la acea vreme la Academica Clinceni. Mâine, George Găman va fi asistat Sebastian Gheorghe (Suceava) și Adrian Vornicu (Iași), rezerva celor trei fiind Szabolcs Kovasc (Carei). Fratele lui Istvan Kovasc era și el martor, din aceeași postură, la ultimul meci pe banca UTA-ei al lui Poenaru.

În Camera VAR vor lua loc Rareș Vidican (Satu Mare) și Romică Bârdeș (Pitești). Observator de arbitri este orădeanul Octavian Șovre („legitimat” la Satu Mare), iar cel din parte LPF – Viorel Ilinca, din Pitești.










Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. In consecinta ar fi randul lui Maldarasanu???
    Daca el ar trebui sa demisioneze dupa o dorita si sper reusita a noastra…asta este….macar ca Maldarasanu este dovedit ca un antrenor ft. bun.
    Deci….Bafta UTA!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button