Andrei Chindriș, marcatorul surpriză al UTA-ei în barajul cu Buzăul: „Meciul din tur a fost palma care trebuia să ne trezească, fanii merită mai mult!”

Chiar dacă au fost perioade în joc în care a avut și emoții, UTA a câștigat fără drept de apel (5-1) „meciul sezonului”, returul barajului cu Gloria Buzău. În momentele de cumpănă ale partidei a ieșit la rampă Andrei Chindriș, care a înscris golurile de 2 și 3-0-0, în minutele 48 și 64.
Au fost primele două reușite pentru fundașul central în tricoul UTA-ei. „Nu s-a nimerit să marchez până acum. Câteodată e noroc, trebuie să fii la locul potrivit, azi s-a întâmplat să fiu, până acum nu. A fost un meci în care atât eu, personal, cât și echipa, ne-am montat. Am văzut la Buzău că nu e chiar așa ușor cum se gândește lumea și mă bucur că am putut să ajut echipa în acest moment important” a declarat Chindriș.
După o stagiune dezamăgitoare, în care utiștii au început cu speranțe de play-off și au ajuns la barajul de menținere, victoria contra Buzăului a fost un moment de bucurie pentru formația antrenată de Mircea Rednic. „Pentru prima dată a fost o seară în care ne-am putut bucura, chiar dacă pentru întreg sezonul nu avem aceleași motive de bucurie. Dar, în această seară asta am scos-o la capăt și trebuie să ne bucurăm. Cred că n-a fost neapărat stres, cât a fost concentrare. Chiar s-a simțit toată săptămâna asta, am fost foarte concentrați, pentru că meciul din tur, să spun așa, a fost ca o palmă care trebuia să ne trezească”, mai afirmă tânărul apărător.
Clubul UTA a anunțat sold out pentru această partidă încă de joi, iar Arena „Francisc Neuman” a fost într-adevăr plină, iar la final fanii au invadat gazonul. „Victoria e pentru ei, e cu ajutorul lor și ne bucurăm pentru ei. Chiar dacă a fost un sezon slab, ne bucurăm că în sfârșit am terminat OK” a adăugat Chindriș.
Utistul mai are contract cu UTA și din vară, așadar sunt șanse importante ca el să continue la Arad. „Nu a vorbit nimeni cu mine, eu am contract. Am avut acum un meci important, acum plec în vacanță, nu știu ce va fi. Vacanța este scurtă, dar asta este viața, noi ne-am făcut-o scurtă. Nu știu ce se va întâmpla la anul, pot să sper că va fi mult mai bine, să ne batem sus, să facem performanță, la asta pot să sper. Este clar că țintim mai sus, nu avem cum să ne mulțumim cu atât, avem un lot valoros. Nu știu ce schimbări vor fi, dar cu siguranță vor fi bune, trebuie să ne batem mai sus, pentru că orașul ăsta și fanii merită mai mult. A fost calitate individuală, nu știu din ce motiv am ajuns în această situație. Trebuie să analizăm ce a fost, dar important este ceea ce vom face de la anul, ca să nu mai ajungem în situația asta” a încheiat Andrei Chindriș.
Masivul fotbalist a sosit la Arad în vara anului trecut și a jucat în 26 de partide pentru arădeni în toate competițiile.








Andrei pe postul și obiceiurile bune ale lui Erico ! Este jucătorul care dacă rămâne are de lucru cel mai mult. E păcat sa dispui de vârstă și fizic și sa nu faci pasul spre perfecțiune. Poate începe cu Rednic prima lecție. Deposedarea curata.