ACB IneuCrisul Chisineu-CrișFotbal judetean

Jucătorii Crișului își găsesc rând pe rând echipe: Burlă a semnat cu Sântana, Haloș ajunge la Deva, iar Susan s-a înțeles cu Ineul!

Aradul rămâne cu cinci divizionare terțe arădene după colapsul celor de la Crișul Chișineu Criș. Între lupte politice și legi încălcate, concluzia rămâne una. Cel puțin deocamdată orașul de pe Crișul Alb rămâne fără fotbal și va mai trece mult timp până va mai reveni, dacă va mai reveni, pe scena a treia a fotbalului românesc.

Fotbaliștii pregătiți până la finalul săptămânii trecute de Adrian Abrudean și-au primit deja actele și, încetul cu încetul, încep să-și găsească alte echipe. De exemplu, Bogdan Burlă (27 de ani) a fost deja anunțat oficial de Unirea Sântana, acolo unde se reîntâlnește cu Radu Anca, antrenorul care l-a avut sub comandă la UTA, dar și la Frontiera Curtici. În ultimele sezoane, fostul fundaș stânga al „Bătrânei Doamne” a evoluat pe toate posturile posibile, mai puțin în poartă și în banda dreaptă, așa că devine un adevărat „jolly” pentru „roș-negri”.

Unul dintre fotbaliștii ochiți de Mircea Rednic la trialul de la mijlocul lunii iunie, Andrei Haloș a optat pentru CSM Deva. Fundașul dreapta de 22 de ani se reîntâlnește aici cu Nicu Modan și Sergiu Sabău, cu care a fost coleg la Crișul, dar și cu arădenii Denis Giosu și Andrei Gavrilă.

Deși a evoluat sâmbătă pentru Socodor, în amicalul cu Felnacul, Sebastian Susan va juca, în cele din urmă, la ACB Ineu. Mijlocașul central de 27 de ani s-a înțeles deja cu formația de pe Crișul Alb, care devine a patra divizionară terță pentru care evoluează, după Național Sebiș, Crișul Chișineu Criș și Șoimii Lipova.

CS Socodor se va opri, probabil, la fotbalistul de bandă dreapta Daniel Clej (24 de ani) și David Covaci, extremă stânga care are și statut de junior la cei 18 ani ai săi. Totodată, Ciprian Pătroi are mari șanse să devină directorul sportiv al proaspetei divizionare terțe arădene.

Altfel, veteranul portar, Ovidiu Pașcalău, a devenit noul director sportiv al celor de la Șoimii Lipova. Aici ar putea ajunge și fundașul central, Adelin Pașca, însă doar dacă nu se va înțelege cu FC Bihor. Victor Prună e curtat de Poli, iar Marian Codrea, de Ghiroda și Giarmata Vii și Minaur Baia Mare. Dar, în această săptămână probabil toți jucătorii din lotul Crișului vor semna noi angajamente, inclusiv juniorii împrumutați de la UTA sau Viitorul.





7 comentarii

  1. Ati vb cu dna. Roxana Lasc pt. o imagine mai corecta a ceea ce s-a intamplat in anii acestia, sau ea discuta doar cu anchetatorii?

    0
    0
    1. Domnule Lucian – SPORT ARAD scrie despre orice numai despre UTA NU.
      Știm totul despre foști jucători dar foarte puțin despre cei actuali.
      Poate vom afla ce se mai întâmpă și pe la echipa de fotbal UTA.

      0
      0
        1. Răspuns și pentru d-l Eugen – nu am spus să se scrie numai despre UTA.
          Sunt suporter UTA de peste 65 de ani dar urmăresc cu mare atenție succesele sportivilor arădeni din toate ramurile.
          Ce doresc? să aflu mai multe despre viața interioară a echipei mele preferate, poate din când în când un interviu cu antrenorul Rednic sau diverși conducători ai clubului.
          Vă menționez că sunt arădean – dar locuiesc la 500 km de Arad și unica mea sursă este SPORT ARAD. Cu stimă și respect.

          1
          1
      1. Mai sunt si altii nu doar UTA . Inteleg ca altii nu mai conteaza dar totusi ce ai vrea sa scrie zilnic de UTA ?

        2
        0
    2. nu este vorba despre ce s-a facut in ultimii trei ani, problemele sunt intre anii 2016 si 2019 si practic nu lipsesc bani sau altceva, doar sunt ceva greseli cu actele intocmite dar ANAF doreste sa ia la buget toate acele sume … iata o postare a PSD Chisineu-Cris pe contul lor de facebook in care explica situatia …
      A ramas în seama ANAF să facă verificările, iar aceștia au ajuns la concluzia că în perioada 2016-2019, clubul nu a fost organizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare, astfel, toate sumele (bugetele) APROBATE și VIRATE către CS CRISUL, inclusiv sponsorizările, în valoare de 5.505.162 lei, la care se adaugă dobânzi de 3.378.573, au fost declarate creanțe bugetare. Pe scurt, clubul trebuia să opereze toate încasările și plățile prin trezorerie, și sa fie înrolat in sistemul național de raportare Forexebug.
      În concluzie, nu cheltuielile au fost considerate ilegale, ci forma de organizare juridică a CS CRIȘUL, ceea ce nicidecum nu era în sarcina managerilor, ci a juristului Primăriei, așa cum a recunoscut și secretara Primăriei în ședința Consiliului Local din data de 31.07.2023.
      În urma raportului de control al Curții de Conturi din anul 2019, Clubul Sportiv Crișul a fost organizat conform legislației în vigoare, și totul a fost în regulă.
      Așadar, asta s-a întâmplat până în 2020.

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button