UTA Arad

Ce așteptări are primarul Aradului de la UTA? „Rezultate decente și să nu ne mai creeze palpitații. Mircea Rednic e uneori dezinformat!”







În urmă cu două săptămâni, când Reconsul a oprit căldura la arena „Francisc Neuman”, fiindcă cei de la clubul UTA aveau datorii la neplata utilităților, Mircea Rednic făcea apel la autoritățile locale pentru înțelegere. Între  acestea se află și prietenul său, Călin Bibarț, cel care nu de puține ori s-a afișat public cu antrenorul „roș-albilor”, fâcând și o poză de pe patul de spital, a doua zi de la operația suferită de Rednic la inimă.

„Ăsta e norocul meu când vin la o echipă, se schimbă și terenul, se schimbă și vestiarele, nu se mai dă căldură, bugetul e mic. Sunt greutăți, dar haideți să fie și înțelegere. Am vorbit și cu directorul (n.a. Recons), nu s-au făcut niște plăți, dar pentru asta trebuie să suferim? E foarte greu, dar ne descurcăm, nu avem ce face, nu avem altă soluție. Ar trebui să mergem să ne dezbrăcăm acolo (n.a. baza ICRTI), dar avem doar două dușuri pe vestiar, e greu. Adică ar trebui mai multă înțelegere pentru că este echipa orașului, e UTA Bătrâna Doamnă. Haideți să nu mai fim așa orgolioși și încăpățânați. Eu nu am cerut mai mult decât minimum și cred că orașul ăsta poate să asigure. Nu e echipa nimănui, e echipa orașului. Eu am ajuns acuma în 2023 să vorbim că nu avem căldură sau ajungi să stai cu fularul la stadion. Ne încăzim cu radiatoare, dar sar siguranțele. Adică să știți că nu totul e roz și cum mi-aș dori, dar băieții, de aia v-am și zis, sunt prea cuminți. Alții au făcut greve, s-au dat cu capul de pereți, nu au venit la antrenamente”, afirma pe 30 noiembrie Rednic.

Între timp, Reconsul a deschis centrala pe gaz, dar Bibarț dă de înțeles că nu s-a băgat în subiect. „Am vorbit și eu cu Rednic, dar el e uneori dezinformat. Sunt contracte și dacă fiecare își respectă partea lui de contract lucrurile funcționează. Trebuie înțeles și Reconsul când primește facturile la utilități și nu are de unde plăti dacă nu sunt respectate contractele. Eu mi-am păstrat o neutralitate, față de club și suporteri. Tot ce putem face, facem, din dorința de a avea o echipă în prima divizie și nu am făcut ingerințe în actul de administrare. Nu am venit ca în alte părți să spunem, cine să joace și cine să nu joace, cine să fie antrenor și cine nu. Finanțările nu au fost condiționate decât de respectarea cadrului legal și de o minimă cerință, de a avea rezultate decente și a nu ne crea palpitații foarte mari la final de sezon. Adică să știm că e în prima divizie și, dacă se poate, să fie cât mai sus în clasament. Căci, în funcție de acea poziție, mai vine o sursă de finanțare din drepturile de televiziune, care cresc în funcție de locul ocupat. Aici vreau să văd rezultate din partea tuturor celor care manageriază clubul și comunitatea își arată, la rândul ei, respectul și aportul. Este un parteneriat corect așa”, susține primarul Aradului.

Acesta nu crede că UTA e restantă față de Recons pentru că a pierdut bani în urma plecării în „exil”, ca urmare a operațiunii de schimbare a gazonului ce durează din luna octombrie și se va extinde până la finalul anului. „Au fost situații de acest gen și în sezoanele trecute când echipa juca la Arad. Dar, nu vreau să intru și în alte detalii. Spun că ar fi normal ca atunci când comunitatea își face azi plata pe proiect, tu să îi dai înapoi dacă ai datorii”, a adăugat Bibarț.










Articole de la JOHNNYBET



4 comentarii

  1. E problema primariei si a capusei Recons,sugative la buget ca UTA nu isi poate desfasura activitatea acasa.Nu au competenta de a taia gaz,curent sau apa…Asta o poate face doar furnizorul…Eon,Electrica sau cu cine or fi avand contract…Nu asiguri conditii UTA-ei,nu ai de unde incasa,ti-ai asumat asta cand ai preluat si semnat lucrari de ultima speta….
    Daca esti bazat,vei deconta absolut toate cheltuielile,club,suporteri de deplasare,pe alte arene inchiriate..E simplu,foarte simplu..Daca CTP nu poate servi cu tramvaie calatorii,pun la dispozitie autobuze…
    Tu,ca primarie,Recons,ai preluat lucrari de proasta calitate si trebuie sa le refaci din temelii,platesti tot!
    UTA este,culmea,culmilor chiriasa….Pai atunci cand proprietarul renoveaza,nu are baza legala de incasa chirie de la cel de uzanta…Sau daca iti duci masina intr-un service care se respecta,ai automat masina de schimb,fara numar de kilometri….Bibi,Bibi….

    19
    3
    1. Din start ați pus problema greșit! Stadionul este al orașului, nu al clubului! Al întregului oraș, da? Așa a fost donat de către moștenitori. Care moștenitori au știut probabil ce căpușe sunt în cadrul clubului! Ca proprietar, când închiriezi cuiva proprietatea, ta e normal să percepi chirie iar chiriașul să-și plătească utilitățile. Apoi, fiindcă primăria a dat în administrare stadionul Recons-ului, administratorul poate să condiționeze furnizarea utilităților de plata acestora. Cât privește lucrările de reparații/remedieri, acelea le plătește proprietarul, adică primăria. Nu a cerut nimeni clubului chiriaș să plătească altceva decât ce consumă, nicidecum reparațiile. Așa că tot comentariul duce lipsă de logică legală!

      1
      1
      1. Logica legala spune ca daca clubul UTA nu are nici o activitate la stadion in timpul constructiilor oare cine altcineva e responsabil pt consumul utilitatilor decat cei care au fost prezenti pt lucrarile de modernizare, adica Reconsul. Sa-si plateasca consumul produs de ei insusi

        0
        0
  2. Mnoah,amu’, cred că-i clar! (Şi) Pentru cine s-o făcut .😉că nu înțelege. Palpitații,tăt vor fi! Numa’ că nu d’alea bune,din păcate…Deci ,cocoțatu’ şăf de la UTA, poa’ să-şi facă,în,continuare, dă cap. Că are APROBAREA şăfilor.Cu emoțiile suporterilor,se vor juca,în continuare, asta-i clar. Da’ şi cu banii?
    HAIDE UTA!!!

    6
    5

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button