UTA Arad

De ce crede Hațegan că nu e delegat și la meciurile UTA-ei? „România nu e pregătită, se protejează arbitrul și echipa respectivă”







Ovidiu Hațegan are rare apariții publice sub forma unor dialoguri, interviuri, dar colegul nostru, Ioan Hamza, i-a „răpit” aproape o oră la Strada TV. În cadrul emisiunii „Repriza de Sport” arbitrul de 43 de ani a atins mai multe subiecte, plecând de la revenirea sa pe gazon după infarctul suferit în martie 2022 și ajungând la viitorul apropiat, legat de și de eventuala prezență la „europenele” din vară.


Interesantă a fost și părerea „centralului” arădean despre eventuala delegare la meciurile UTA-ei, după modelul arbitrilor bucureșteni care conduc meciuri ale echipelor din capitală. „Trebuie să ținem cont că Bucureștiul are peste două milioane de locuitori, așa că șansele să te întâlnești om cu om scad. În schimb, în orașele mai mici, ești cunoscut de toată lumea, ai șanse să te întâlnești cu multă lume și nu cred că în acest moment România este pregătită să accepte astfel de delegări. Dar în majoritatea țărilor se practică astfel de delegări, în așa fel încât să se protejeze și arbitrul, dar și echipele respective. E o metodă bine gândită de cei care au implementat-o. Într-un fel, întotdeauna s-ar crea anumite discuții, vrând nevrând. Dar, cine știe, viitorul ne poate oferi surprize”, consideră Hațegan.


În această vară, Germania găzduiește Campionatul European de Fotbal, iar Hațegan are mici speranțe că vă arbitra acolo. „E puțin probabil să fiu pe listă, pentru că de abia am revenit. E un proces de lungă durată, dar eu mă bucur că am șansa să fac ceea ce mă face fericit, ceea ce-mi place, la urma urmei. Europeanul, o să vedem. Am mai fost la două europene. Nu spun că nu mi-ar plăcea, Doamne ferește, dar eu îmi cunosc foarte bine poziția în momentul de față și trebuie să o iau încetișor. Nu vreau să forțez lucrurile, nu vreau să sar peste niște etape, este strict legat de procesul de refacere, de recuperare, care încă continuă. Sunt foarte atent la absolut orice, chiar săptămmâna trecută amn fost la Timișoara, la medicul meu, fac periodic acest controale, foarte des. Așa că o să vedem legat de europene”, a spus Ovidiu Hațegan, care are patru meciuri conduse la turneele finale continentale: Italia – Irlanda 0-1 și Polonia – Irlanda de Nord 1-0 în 2016, în Franța, respectiv Italia – Țara Galilor 1-0 și Polonia – Slovacia 1-2 în 2023, în Anglia.

Pentru Ovidiu Hațegan întâlnirea cu cei mai mari fotbaliști ai ultimelor decenii rămâne o referință în cariera sa. „Când îi arbitrezi pe Messi și Ronaldo…Cum sunt ei pe teren? Cu Messi nu prea intri în dialog, pentru că el își vede de joc, chiar dacă e des faultat și poate ar avea de ce să protesteze. Poate doar atunci când adversarul își face o strategie și mai mulți jucători dintr-o echipă îl iau tare pe rând, dar și atunci rămâne respectuos”, a mai afirmat „centralul” de 43 de ani.

După infarctul suferit în primăvara lui 2022, Ovidiu Hațegan a revenit în „iarbă” cu ocazia barajului de promovare în Liga 2, dintre Unirea Ungheni și Corvinul Hunedoara (scor 0-2), iar apoi s-a întors și în circuitul SuperLigii. A încheiat sezonul de toamnă cu 7 partide la nivelul primului eșalon, dar a condus și două meciuri în cupele europene, ambele în Conference League.



Marele regret al arădeanului rămâne absența de la un Campionat Mondial. Cel din 2018, din Rusia, l-a ratat pentru a greșit decisiv în barajul dintre Irlanda de Nord și Elveția (scor 0-1), iar în Qatar nu a fost fiindcă suferise acel infarct.

2 comentarii

  1. În,, ochii” comisiei de arbitraj, toți sunt egali, excepție cei care merg și afara, și toți fără pata profesionala. În mod normal ar trebui și Hațegan sa arbitreze măcar uneori, UTA. Bănuim ca tocmai el nu vrea. În general corect nu vrea sa dea tocmai acasă vreo decizie de te tine minte și cei care îți ridica gunoiul !! E sănătos gestul. Dar rămân și cu ocazia asta tot felul de interpretări. Mai ales delegări regionale cu implicări indirecte.

    10
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button