UTA Arad

Kucher a recunoscut că a vrut să plece de la UTA: „Îmi doream să joc, acum Cel de Sus mi-a dat o șansă să arăt ceea ce pot”







Florin Iacob a declarat forfait cu două zile înainte de primul meci oficial al anului pentru UTA. Pe „Arena Națională”, Danylo Kucher a luat patru goluri de la FCSB, însă și-a și salvat echipa din alte două-trei situații critice. Căpitanul arădenilor nu și-a revenit, însă, nici până la vizita lui Sepsi la Arad, astfel că ucraineanul a rămas între buturi și a fost eroul din prelungiri al echipei sale. A salvat ca la handbal sau hochei șuturile lui Debeljuh și K. Varga, iar suporterii i-au strigat numele după succesul cu 2-1.

Mircea Rednic, care-l criticase pe elevul său și chiar l-a trimis pe lista de transferuri, a considerat că fanii au dorit să-i ia partea lui Kucher, dar asta nu l-a împiedicat să-l titularizeze și pe „Cluj Arena”, cu toate că Iacob depășise problemele medicale. Portarul de 27 de ani a comis-o în minutul 6, U. a marcat, dar golul a fost anulat de intervenția VAR. Apoi, UTA a crescut în joc și s-a impus cu 3-1, iar ucraineanul și-a făcut bine treaba, mai având o minge grea la care a ieșit curajos în fața lui Anselmo.

Invitat la emisiunea Repriza de Sport pe Strada TV, Danylo Kucher a recunoscut că s-a gândit să o părăsească pe UTA în perioada în care a devenit rezerva fixă a lui Florin Iacov. „Am vorbit și cu agetul pentru că nu jucam și eu îmi doream să joc. Nu am 33, 35 de ani ca un portar care acceptă poate să stea pe bancă, să-și primească salariul și să fie mulțumit cu situația. Pentru mine ceea ce e mai important este să joc și să progresez. Nici acum nu știu cât vor mai juca la UTA, timpul va arăta asta. Nu e vorba despre aspectul financiar, ci de contract. Cel de Sus mi-a dat acum o șansă de a arăta ceea ce pot, dar depinde de antrenor, de părarea lui despre mine”, a spus goal-keeperul al cărui contract cu UTA expiră în vară.

Cel mai probabil, Rednic nu va schimba echipa ce a adus 6 puncte din tot atâtea posibile în contul UTA-ei și Kucher va apăra și luni, cu Botoșaniul, pe arena „Francisc Neuman”. „Avem o datorie de plătit celor de la Botoșani, ultimul meci de acasă cu ei l-am pierdut cu 2-0, iar acolo am făcut 2-2 și am fost foarte aproape să pierdem. Acum trebuie să luăm cele trei puncte. Sarcina noastră este jucăm play-off și spre asta mergem”, mai susține ucraineanul, care a ajuns la șapte meciuri oficiale în acest sezon, patru de Cupa României și trei de SuperLigă, în care a încasat 8 goluri.

Acesta se consideră privilegiat că joacă la o echipă cu astfel de suporteri. „E foarte important că fanii noștri fac 400-500 de kilometri pentru a fi alături de noi. Sunt foarte devotați echipei, nemaipomeniți, iar cântecele lor sunt nemaipomenite. Sunt foarte norocos și fericit că sunt în această echipă, care are la fiecare meci acasă stadionul aproape plin”, a adăugat Kucher.

Acesta a recunoscut că unul dintre punctele sale slabe este jocul cu piciorul, dar se antrenează pentru a și-l îmbunătăți. Și tot Danylo Kucher a mai spus că idolul său este italianul Gianluigi Buffon, iar echipa favorită, Manchester United.










Articole de la JOHNNYBET



5 comentarii

  1. Danylo, știu că este foarte greu pentru tine, dar dă tot ce poți iar meritul îți va fi recunoscut. Atenție mare la ieșiri, la cornere, la faze fixe, ai mult de lucrat aici, ești un tip ambițios și vei reuși.
    Succes Danylo!
    O viață cu împliniri și binecuvântare!

    21
    0
  2. Chiar daca la inceputul partidei cu Cluj a fost total aerian , si ar fi meritat sa fie schimbat (o greseala imensă pt un portar profesionist) , s-a trezit si a fost foarte activ ! Eu cred ca este peste Iacob ca si valoare dar ezitările îl trag in jos.

    21
    1
  3. Cred ca inca o gafa ca cea de la Cluj, urmata de un rezultat nefavorabil al echipei, te va trimite iarasi pe lista de transferuri. Si asa cum recunosti ai un joc de picior slab iar la felul cum se joaca acum devii neeligibil.

    11
    6
  4. Kucher ne… cucerește.! Deși ca și Rednic am avut îndoieli. Când un om dovedește în clipe grele, calitate e de luat în seama la o evaluare hotărâtoare. Ba chiar am dori ca toți componenții sa treacă prin asta. Nu stresați, nu în energie negativa, sa predomine meseria, talentul. Kucher are ceva care ii lipsește lui Iacob, dar și invers. Doi portari de încredere, care pot contribui hotarator la o ascensiune. Nu singuri. Pe doua trei sezoane, dacă nu intervine,, vanatoarea” de sezon, UTA, nu ar avea probleme cu poarta. Ai înțeles, copile LUNGU, pe cine vei moșteni.??

    15
    5
  5. KUCER UN JUCĂTOR SUPER DOTAT!!! ARE REFLEXE SUPERBE, SĂ NU UITĂM CĂ NU A JUCAT APROPE UN TUR!!! TREBUIE SĂ ISI INTRE IN MÂNĂ!!!! CINE IL HULEȚTE PE AICI HABAR NU ARE DE FOTBAL!!!! SPERĂM LA MECIUL CU BOTOȘANI SĂ FIE PLIN STADIONUL SĂ LE TREMURE CHILOȚII PE EI LA BOTOȘENENI CÂND INCEPE SĂ CÂNTE STADIONUL! VA FI MECI GREU PRESIMT..CĂ SE VOR PUNE TOȚI 11 IN CAREUL DE 16 SE VOR APĂRA ȘI CU ȘOFERUL AUTOCARULUI

    14
    4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button