SuperLiga, etapa a 29-a: Sepsi se înscrie în lupta pentru play-off cu un „poker” în fața Voluntariului, Rapidul pierde teren în lupta la titlu!

Vineri
Politehnica Iași – Dinamo București 0-0
Ultimul adversar al UTA-ei în sezonul regular a pierdut două puncte la Iași pe mâna lui Abdallah. Atacantul lui Dinamo a ratat din toate pozițiile posibile, în timp ce gazdele au avut o singură ocazie tot meciul la șutul pe direcția portarului al lui Itu. „Câinii roșii” sunt în creștere de turație, se apropie la un punct de locul de baraj al Voluntariului și va dori să îi bată și pe elevii lui Mircea Rednic peste o săptămână. Iașiul încheie stagiunea regulară la Galați.
Sâmbătă
UTA – FC U Craiova 3-2
Sincopa de la București, cu Rapidul, nu au descurajat-o pe UTA, care a făcut jocurile cu Craiova lui Mititelu, dar a trebuit să sufere pentru cele trei puncte până la ultimul fluier al lui Radu Petrescu. Mircea Rednic a fost inspirat cu portughezul Joao Pedro, care a marcat cu un șut frumos primul său gol în SuperLigă, doar că Bauza a răspuns cu o lovitură de cap. Micovschi i-a readus pe arădeni în avantaj cu o execuție din unghi, validată cu ceva emoții de VAR, care căuta o poziție de offside a orădeanului, însă Dragu a trimis cele două echipe la cabine la scorul de 2-2. Încă odată, VAR-ul a funcționat în favoarea arădenilor, când i-a sesizat „centralului” că Luckassen fusese faultat în careu de Kvakic și nu în afara lui, iar Fabry a fost cinic de la punctul cu var. Căpușă și Sidibe s-au opus la finalizările din careu ale lui Sidibe și UTA a luat punctele ce-i permit să viseze la un loc de play-off înainte de deplasare de la București, cu Dinamo.
FC Hermannstadt – Oțelul Galați 4-1
Tot fără Dorinel Munteanu pe bancă, Oțelul a început perfect disputa de pe Cibin, cu voleul lui Teles la centrarea lui Cisotti, însă avea să încheie partida în genunchi. Atacanții lui Măldărășanu au prins o zi excelentă, cu „dublă” în dreptul lui Ianis Stoica și câte o reușită pentru Paraschiv și Neguț. Cu cele trei puncte Hermannstadt se agață de ultimele speranțe de play-off, deși are meci infernal la Cluj, cu CFR și oricum nu mai e la mâna ei. Dincolo, Oțelul e la doar două puncte peste linie și vrea să o răpună pe Poli Iași înainte de intrarea în play-out.
Farul – CFR Cluj 1-1
A fost săptămâna în care echipa lui Adi Mutu și-a compromis toate șansele la titlul de campioană, prin remizele de la Galați și Ovidiu. Cea cu campioana Farul, de sâmbătă seara, a venit după un joc și mai slab ca cel de pe Dunăre, salvat doar de execuția din final a albanezului Ajeti. Altfel, echipa lui Gică Hagi părea în control după reușita lui Deaconu, venită după o fază frumos lucrată, doar că voleul fundașului lui Mutu o ține pe echipa de pe Litoral în joc de glezne înainte de coborârea cortinei peste sezonul regular. Farul are nevoie de cel puțin un egal la Botoșani ca să joace în play-off.
Duminică
Universitatea Cluj – FC Botoșani 1-0
„Șepcile roșii” nu au pierdut ocazia să-și valorifice avantajul terenului propriu în compania „lanternei roșii”. Golul lui Daniel Popa, de la mijlocul primei părți, după o acțiune a lui Bic, a fost suficient pentru cele trei puncte cu Botoșaniul, ce-i permit echipei lui Ioan Ovidiu Sabău să fie la mâna ei pentru calificarea în play-off. Moldovenii nu au făcut cel mai rău meci pe „Cluj Arena”, au și avut o ocazie mare, după „capul” lui Mouaddib respins de Gorcea. În rest, posesia prelungită a balonului a fost ineficientă pentru trupa lui Bogdan Andone, a cărei misiune de a evita retrogradarea directă devine tot mai complicată. Cu trei puncte și în deplasarea de la Voluntari, U. e în play-off, indiferent de ce fac urmăritoarele, în timp ce Botoșaniul o poate scoate pe Farul din Top 6, în cazul unui succes vinerea viitoare.
FCSB – Petrolul 1-0
Liderul nu pierde teren în lupta pentru titlu cu Rapid și CFR Cluj și o învinge la limită pe Petrolul, pe „Arena Națională”. FCSB a fost mai bună în prima repriză, a avut și ocazii importante, între care și barele lui Coman și Alhassan. Între schimbările făcute – probabil – de Gigi Becali la pauză, cea a lui Luis Phelipe s-a dovedit inspirată și pentru că brazilianul a provocat autogolul lui Țicu din primul minut al reprizei secunde. Ca și la Arad, ploieștenii au dominat ultimele 25-30 de minute, dar nu au reușit să marcheze și, cu ocazia celui de-al treilea eșec la rând, pierde orice șansă de a ajunge în play-off. De partea cealaltă, FCSB are +13 puncte peste Rapid, dar giuleștenii au meci mâine seară la Craiova, cu Universitatea, înainte de „ciocnirea” la vârf de sâmbăta viitoare.
Luni
Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Voluntari 4-0
Formația din Secuime se alătură plutonului de formații ce păstrează șanse de calificare în play-off cu o etapă înainte de finalul sezonului regular. A făcut-o în urma unei prestații excelente cu FC Voluntari, cu toate că avea 1-0 la pauză după un penalty foarte generos dictat de arbitri. Apoi, echipa lui Dică a dispărut de pe teren, iar Sepsi au făcut show. Superbe execuțiile de la distanță ale lui K. Varga și Matei, Ștefănescu marcând și el după ce l-a ridiculizat pe Matricardi. Trupa lui Storck încheie sezonul regular la Ploiești și speră, ca și UTA, ca una dintre Farul și U. Cluj să se încurce la Voluntari, respectiv Botoșani. Adică echipele de pe locurile 14 și 16, în timp ce Bătrâna Doamnă joacă pe terenul lui Dinamo, contra echipei de pe poziția a 15-a.
Universitatea Craiova – FC Rapid 1923 1-1
Giuleștii bifează a doua deplasare la rând în SuperLigă fără victorie și rămâne la 12 puncte de liderul FCSB, înainte de meciul direct, de sâmbătă, ultimul de dinaintea intrării în play-off. Oltenii au trecut în avantaj după ce Bancu i-a pus pe tavă mingea lui Mitriță, care a plasat-o în stânga lui Aioani. Răspunsul teamului lui Bergodi a venit în cel de-al doilea minut al actului secund, când Hromada a apărut excelent la întâlnirea cu centrarea lui Krasniqi. Pe final, ambele echipei au mai avut ceva șanse, dar și două faze la care se putea da penalty, la Baiaram, respectiv Oaidă.
Vineri, 1 martie
Politehnica Iași – Dinamo București 0-0
Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!
Sâmbătă, 2 martie
UTA Arad – FC U Craiova 1948 3-2
Pedro 13, Micovschi 28, Fabry 63 – penalty / Bauza 22, Dragu 42
FC Hermannstadt – Oțelul Galați 4-1
I. Stoica 26, 49, Paraschiv 44 (pen), Neguț 86 /Teles 12
Farul Constanța – CFR 1907 Cluj 1-1
Deaconu 65 / Ajeti 82
rezumat video
Duminică, 3 martie
Universitatea Cluj – FC Botoșani 1-0
D. Popa 21
FCSB – Petrolul Ploiești 1-0
Țicu (autogol) 46
Luni, 4 martie
Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Voluntari 4-0
Ștefănescu 10 – penalty, 61, Varga 52, Matei 58
Universitatea Craiova – FC Rapid 1923 1-1
Mitriță 30 / Hromada 49
rezumat video
Clasament

Ultima etapă din sezonul regular:
Vineri, 8 martie
Ora 20.00 CFR 1907 Cluj – FC Hermannstadt
Ora 20.00 Dinamo București – UTA Arad
Ora 20.00 Petrolul Ploiești – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Ora 20.00 FC Voluntari – Universitatea Cluj
Ora 20.00 FC Botoșani – Farul Constanța
Sâmbătă, 9 martie
Ora 20.00 FC Rapid 1923 – FCSB
Duminică, 10 martie
Ora 20.45 FC U Craiova 1948 – Universitatea Craiova
Luni, 11 martie
Ora 20.00 Oțelul Galați – Politehnica Iași
FOTO: Sepsi OSK (facebook)








Dacă Sepsi pierde astăzi acasă cu Voluntari (puțin probabil), meciul dintre Petrolul și Sepsi din ultima etapă nu se va mai juca vineri de la 20, vor rămâne doar celelalte 4 meciuri…