Juniorii mari de la Viitorul Arad nu au avut milă de severineni și se califică la a doua „zonă” a campionatului județean!

Câștigătoare detașată a campionatului de Juniori 1A, Viitorul Arad nu a mai jucat finala pe județ cu cea mai bună echipă de Juniori 1B, pentru simplul fapt că aceasta, ACB Ineu, a folosit o parte dintre jucători și în Liga 3-a. Prin urmare, „roș-albii” s-au calificat direct la prima „zonă” și în această dimineață, la Horia, au găzduit-o pe ACS Viitorul Severin, campioana din județul Mehedinți.
Meciul nu a avut istoric, căci arădenii s-au impus cu un rotund 4-0 și s-au calificat în turul următor. Tabela a deschis-o V. Roșu, cu un șut plasat de la marginea careului (min. 24), stabilind și scorul pauzei: 1-0. Narsesovici a liniștit rapid lucrurile în partea a doua, dintr-un penalty transformat în minutul 53. Cu un sfert de oră înainte de final, Jurcă a făcut 3-0, cu un șut sub transversală, din 12 metri, Șușcă a completat goleada celor de Viitorul, după o așezare a lui Crișan.

Sas: „Obiectivul e calificarea la faza finală, națională, avem viitor, asta e cert”
Adrian Sas a contat și pe câțiva jucători din circuitul primei echipe, precum Blickling, Narsesovici, P. Pavel, Șușcă sau Homonea. „Astăzi, copiii au jucat extraordinar, am avut o posesie de 80%, au fost concentrați. Ofensiv au fost alte 4-5 ocazii mari, pe lângă goluri, iar defensiv am recuprat bine, am făcut pressing, per total un joc foarte reușit. Adversarii au fost mai mari la vârst, dar nu așa pregătiți noi. Se joacă trei meciuri eliminatorii pentru juniorii A1, copii născuți în anii 2005-2006. Am trecut de primul, urmează al doilea în deplasare, duminică, dar nu știm încă adversarul. Dacă trecem de tururile doi și trei ar urma o grupă semifinală și apoi finală, iar obiectivul este să ne calificăm la ultima dintre ele, cea națională. Din vară, sperăm să mai promovăm doi-trei în Liga a 3-a, dacă prima echipă ajunge acolo sau, eventual, să-i împrumutăm la alte echipe. De exemplu, în iarnă, unul dintre cei mai talentați jucători, mijlocașul central, Tudor Ghergar, a fost transferat la Academia Illes din Szombathely, din Ungaria. Sperăm ca și alți copii să ajungă să jaoce cât mai sus. Avem viitor asta e cert. Azi am avut trei copii de 2006, unul de 2005, unul de 2009 și restul de 2008”, a spus Sas, antrenorul juniorilor A1 de la Viitorul.
Împotriva celor de la Viitorul Drobeta Turnu Severin, Viitorul a evoluat în formula: Faur – D. Dolga, A. Șușcă, Al. Pop, D. Pascu – Narsesovici, Pal, V. Roșu, Homonea – Blickling, I. Buza. Au mai jucat: Al. Jurcă, Crișan, P. Pavel.
FOTO: Costel Șerban







