UTA Arad

Rapidiștii, pe „șantierele” Cetății Voluntarilor înainte de meciul cu UTA: Oaidă și Micovschi poartă acum „alb-vișiniul”!





Ca și cu alte ocazii când la Arad joacă formații de tradiție sau sunt implicați personalități marcante ale fotbalului românesc, Cetatea Voluntarilor au acțiuni de promovare a obiectivelor din municipiu. De această dată, o delegație a Rapidului a vizitat Secția de Pediatrie 1 a Spitalului Județean Arad, Secția ORL , baza sportivă CSȘ Gloria, dar și Sala Decebal, acolo unde fundația condusă de Anamaria Nyeki-Popa investește bani și suflet pentru renovarea din temelii a acestora.

Gruparea giuleșteană a fost reprezentată de căpitanul Cristi Săpunaru și doi fotbaliști care au avut legătură cu Aradul. Este vorba despre Răzvan Oiadă, fotbalist crescut de Atletico în urmă cu un deceniu și Claudiu Micovschi, golgheterul UTA-ei în precedenta stagiune a SuperLigii. Cei trei au mai fost însoțiți de team-managerul Florentin Ion și Ionuț Voicu, delegatul echipei.

”Astăzi, băieții noștri au fost parte din campania de promovare a proiectelor dezvoltate de prietenii de la Cetatea Voluntarilor Arad. Am început ziua în vizită la Secția de Pediatrie 1 a Spitalului Județean Arad, singura secție de nou-născuți din județ, unde am văzut cât de frumos a evoluat această poveste. Revenim după 2 ani aici, când totul era în stadiu de proiect și ne bucurăm că am putut fi alături de această inițiativă încă de la început.

Tot aici am vizitat și secția ORL, aflată acum în plin șantier, după ce ultima reabilitare a avut loc acum 50 de ani. Și așa cum am revenit azi, am promis că vom reveni anul viitor, când și acest proiect își va găsi finalitatea și își va deschide porțile pentru copii, cât și pentru adulți.

Apoi am ajuns la Baza Sportivă CSS Gloria Arad, un proiect reabilitat după 48 de ani de oamenii frumoși ai Cetății Voluntarilor. Aici am găsit cele mai înalte standarde pentru practicarea sportului, ceea ce înseamnă că există un loc pentru sportivii talentați ai județului, care pot conta pe condiții de calitate: zonă de recuperare, cabinet medical, spălători, grup sanitar.

Ultima noastră oprire a fost la Sala de Baschet Decebal, unde am aflat cât de mult a contat efortul asociației în reabilitarea spațiului, în special a pardoselii (care e necesar să îndeplinească toate criteriile acreditării FIBA). Astfel, veste bună pentru toți copiii care joacă baschet în Arad: până în toamnă vor beneficia de o sală nouă și premium pentru pasiunea lor.

Mulțumim Asociației Cetatea Voluntarilor Arad pentru turul ghidat de azi și pentru că ne-au permis să le fim alături. Ne vom întoarce și vom avea mereu o singură dorință: drumul binelui să meargă obligatoriu înainte!”, este mesajul de pe Facebook al celor de la Rapid.

UTA – Rapid se joacă astăzi, de la ora 19,15, în cadrul pimei etape a ediției 2024-2024 a SuperLigii.










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button