Rednic crede că evoluțiile lui Cristi Mihai sunt condiționate de ofertele venite pe adresa sa și plusează: „În străinătate eu l-aș da!”

Mircea Rednic sugerează că startul mai modest de sezon al lui Cristian Mihai are legătură cu ofertele ce au venit pe adresa sa. Una este din SuperLigă și toate pistele au dus la un moment dat spre CFR Cluj, iar cealaltă ar fi, din informațiile noastre, din Belgia. Mai mult, „Puriul” spune că dacă ar fi după el l-ar vine la echipa din străinătate, însă Alexandru Meszar încă se mai gândește.
Chiar antrenorul UTA-ei a deschis discuția despre mijlocașul său care va împlini în curând 20 de ani, plecând de la gluma făcută cu roșiile în urmă cu câteva săptămâni. Ca apoi, Rednic să ajungă la ceea ce el crede că e adevăratul motiv al prestațiilor sub așteptări ale fotbalistului său. „A fost sub formă de glumă aia cu roșiile. Mihai provine dintr-o familie modestă care are o mică fermă și toată familia lucrează acolo. Haideți să vă spun și adevărul. Mihai știe că are ofertă de la o echipă care se bate la campionat din România, dar și din străinătate. Și cred că asta l-a făcut să vrea să arate mai mult decât ar fi trebuit să arate. Restul, că are probleme cu roșiile sau că are o iubită frumoasă acum, pe care am văzut-o și eu, nu nicio treabă. E o presiune pe el pentru că știe că e curtat. Iar el e un băiat tânăr, care-și dorește, visează….”, a precizat experimentatul tehnician al „roș-albilor”.
Rednic crede că dacă UTA va primi suma corectă, Cristi Mihai ar trebui să plece. De fapt, în opinia sa, banii primiți din străinătate ar fi suficienți și acum. „De ce depinde plecarea sa? De cașcaval pentru club. Oferta pe care am avut-o de la echipa din România era sub cea pe care a făcut-o Rapid pentru Rareș. Ei vor să compenseze și cu ceva jucători și clubul nu a agreat. În schimb, are din străinătate o ofertă bună, dar și cei de acolo încă stau să se gândească. Se gândesc să-l ia sub formă de împrumut sau să îl cumpere definitiv. De asta zic, sunt sigur că asta a apăsat asupra lui, eu ca antrenor am fost obligat să-i spun că sunt oferte pentru el. Ar fi un lucru bun și pentru el și pentru club. În străinătate eu l-aș da”, a adăugat „principalul” arădenilor.
Probabil, știind toate astera, Mircea Rednic și-a luat plasa de siguranță Denis Hrezdac. Iar noul mijlocaș al „roș-albilor” spune că a avut deja o discuție cu colegul său mai tânăr cu 3 ani decât el. „Chiar din prima zi când am venit la UTA l-am întrebat <<Cum ești Cristi?>>. Iar el mi-a răspuns că nu e așa bine, căci nu-i prea ies jocurile. . Și l-am luat un pic deoparte și i-am dat două, trei sfaturi. Pentru că știu cum, căci și eu am trecut prin asta când am fost junior. Dar, până la urmă, totul e mental. Dacă ești puternic mental poți trece de orice lucru greu din viața ta”, a completat mijlocașul revenit din împrumutul de la Corvinul.
La Botoșani, Cristian Mihai a fost rezervă pentru prima oară în acest sezon, dar și după ce a intrat pe teren în locul lui Pedro, nu a prea convins. De fapt, a și fost schimbat de Rednic pe final în momentul în care echipa sa a jucat și mai ofensiv în căutarea egalării în disputa din nordul Moldovei.








Domnule Rednic,începeți iar cu caterinca de Buftea, de 2 bani când UTA după 6 etape,înainte de meciul cu Farul lui Hagi,este pe loc de baraj cu 6 puncte chinuite, cu o victorie la Clinceni cu Slobozia, unde dealtfel am fost iertați de un penalty, si cu doar 5 goluri înscrise, a doua cea mai slabă linie de atac.Daca continuați tot cu Ezekiel,om de gol atunci jucam din start cu om în minus.Nu vă mirați daca ne bate Farul acasă !
Domnule Rednic,in ultimul sezon l-ati cam mistocarit pe Rareș Pop pentru că avea și obiective școlare,acum l-ați luat in colimator pe Mihai, cu diverse miștouri.Anul trecut, chiar și pe Benga l-ați ținut pe banca până Stolnik și-a băgat picioarele în contractul oferit de dvs.si cu Meszar.Bine că ați reușit să-i pierdeți pe Postolachi,Otele,Lukasen,de pomană.Cu Ezekiel poate o să faceți rocada cu vreunul de la Cermei sau Somosches
„A fost sub formă de glumă aia cu roșiile.”
Da, stim, ca si gluma aia cu femeile sa stea la cratita…toate sunt glume dupa, daca nu dau bine…
„Restul, că are probleme cu roșiile sau că are o iubită frumoasă acum, pe care am văzut-o și eu, nu nicio treabă.”
Astea sunt subiecte de conferinta de presa ? In locul lui Cristi sau al parintilor sai i-as trage niste injuraturi in fata ! Cum isi permite sa intre peste viata sa privata ?
Asta nu-i atmosfera de respect !