UTA Arad

George Țucudean atinge primul mingea în UTA – CFR Cluj, emoții și pentru Cristi Panin!







Clubul UTA i-a pregătit un moment special lui George Țucudean. Atacantul arădean crescut de Atletico și debutant în „alb-roșu” la vârsta de 17 ani, în Liga 2-a, cu o „dublă” în meciul cu Minerul Lupeni, va da lovitura de începere la partida de luni seara (ora 20), când trupa lui Mircea Rednic o întâlnește pe CFR Cluj. Țucudean a câștigat trei titluri de campioană ale României cu CFR Cluj, chiar cu Dan Petrescu pe banca tehnică.  Arădeanul, care a reprezentat și România în zece meciuri oficiale cu trei goluri marcate, s-a retras din activitatea fotbalistică la vârsta de 29 de ani din pricina unor probleme la inimă.

Vă reamintim că George Țucudean a lucrat și cu Mircea Rednic pentru câteva luni în Belgia, la Standard Liege și a avut un rol important în a-l convinge pe acesta să accepte oferta celor de la UTA în primăvara lui 2023. „În primul rând sper să fie un meci frumos, să avem ce vedea. Îmi doresc să avem goluri, deși știu că Dan Petrescu nu prea vrea goluri, adică să nu primească. Mi-aș dori foarte mult să câștige UTA, pentru că, până la urmă, eu sunt acasă și sunt legat sentimental de Arad. Îi am și pe copiii mei la UTA, dar și eu și tatăl meu am fost legați de UTA, e o chestie de familie. În rest, mi-aș dori ca UTA să se claseze cât mai sus, să nu aibă probleme din punct de vedere financiar, iar suporterii să vină cu plăcere la Arad și să încurajeze jucătorii. Personal, mi-al dori să văd cât mai mulți tineri din cadrul Academiei UTA că ajung la echipa mare, încurajându-i – astfel – pe copiii care se apucă de fotbal la Arad că au o șansă să ajungă la echipa fanion a orașului lor. Toți au vise cu Real Madrid și Barcelona, dar primul pas pentru orice arădean este să ajungă la UTA”, a spus George Țucudean într-un interviu dat pentru UTA TV.

George Țucudean are în palmares 5 titluri cu trei echipe diferite

În momentul în care a spus stop carierei de fotbalist, Țucudean era evaluat la 1.4 milioane de euro de transfermarkt. Fotbalistul a câștigat 5 titluri, cu 3 echipe diferite: 3 cu CFR Cluj și câte unul cu Viitorul Constanța și FCSB. Mai are în palmares două Cupe ale Romaniei, cu Dinamo București și FCSB și două Supercupe, cu Dinamo si CFR. A fost votat fotbalistul anului în 2018, fiind cel mai bun marcator al Ligii 1 atât în acel an, cât și în următorul. În total, Țucudean a adunat 187 de meciuri pe prima scenă a fotbalului românesc, a marcat 65 de goluri și a oferit 20 de pase decisive. La naționala de seniori a strâns zece selecții și trei goluri. S-a remarcat la UTA, de unde a fost transferat apoi la Dinamo, în cariera sa mai jucând pentru CFR Cluj, Viitorul, FCSB, ASA Târgu Mureş, Pandurii, Standard Liege şi Charlton.

Și nepotul lui Cristi Panin va fi pe gazon luni seara

Celălalt arădean legat puternic sentimental de UTA și CFR Cluj, Cristian Panin, va avea și el parte de o surpriză. Nepotul său, fiul fratelui Silviu, îl va însoți pe arbitrul central la meciul de luni seara. Panin a debutat la UTA în Divizia A, dar a scris istorie în tricoul CFR-ului, pentru care a jucat între anii 2004 și 2013. A evoluat în 192 de partide în campionat, a înscris 5 goluri și a câștigat trei titluri de campioană, trei Cupe ale României și două Supercupe în tricoul „vișiniu”. „Pătrarul” clujenilor a bifat și 28 de meciuri în cupele europene, 10 în Cupa UEFA/Europa League, 9 în Champions League și tot atâtea în Intertoto. Panin are și două selecții la echipa națională, într-un amical cu Georgia și partida cu Insulele Feroe din preliminariile Cupei Mondiale din 2010. Acum e team-managerul celor de la CFR, omul care-l stăvilește cu greu pe margine pe colericul Dan Petrescu.










Articole de la JOHNNYBET



8 comentarii

  1. Felicitări pentru toată cariera lui Țucudean și Panin,arădenii noștri făloși. Sper să-i batem pe clujeni,să scăpăm de emoții. Ar trebui să-l bage pe „brazilianul” Danielson Zsorinho din primul minut ,dacă Rednic crede că e apt. 2-0 pentru UTA, un gol Zsorinho din foarfecă de data aceasta și un gol Costache cu călcâiul. Eu la Zsori așa o să -i zic de acum înainte : Danielson

    12
    1
  2. Viatza, are drumurile ei și rar oamenii își stabilesc itinerarul. Doi galonati, Tucudean și Panin, dar nu cu UTA. Aceleași întâmplări, ca în prezent, și greu de explicat cu jucători pierduți pentru o cauza locala arzătoare. UTA, fara titluri și Cupe actuale își trimite reprezentanții la întreaga elita. Tucudean, mai devreme a spus adio fotbalului. Și Mozart în numai 35 de ani, a rămas în istoria muzicii. Și Tucudean, constant, golgheter înnăscut a creat o,, muzica”. pe care astăzi cel puțin la UTA, greu va mai fi ascultata. Cu CFR, întra în discuție doar o gestionare a mișcărilor vârfului Louis Munteanu și unde se va înclina balanta energetica. Diferența calitativa pare anihilata de jocurilor la 3 zile. BAFTA.!!

    11
    0
  3. Pe generația lui Panin i-a demoralizat antrenorul Ilie Stan,venit cu marele investitor Locic.Atunci au plecat Panin la CFRCj,Mărginean,Varga,Botiș,și alții din generația construita de Feri Tisza.De atunci a început căderea UT-ei și aducerea mobutilor și a necalificaților in fotbalul aradean

    14
    0
  4. Am avut apoi,sub Ionuț Popa golgeteri că Batin,Tucudean,Man,Adi Petre,a mai fost și Dorin Toma.Toti arădeni.Apoi a venit Miculescu,Rareș Pop,Micovski.Dar la UTA sunt ok Kadari,Barbosa,Ongaro,și alții de peste mări ,tari și contonente

    9
    1
  5. TUCUDEAN iubeste UTA. dar daca ar vrea sa INVESTEASCA fiind un om de afaceri prosper in Arad, oare ar fi de acord Domnul MESZAR ?

    3
    1
  6. la noi nu se poate sa vina investitori importanti din tara–,nimanui nu o sa-i covina .pe termen lung,sa dea multi bani si sa fie doar donator fara vreo putere de decizie la club…probabil ca la un moment dat o sa apara vreun chinez,care o sa plateasca o suma actualilor proprietari si o sa cumpere clubul cu totul..

    4
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button