„Galben-albastrele” Panait și Fota au fost cele mai bune marcatoare ale României în eșecul cu Turcia!

România a disputat ultimul joc din Grupa F a preliminariilor pentru EuroBasket 2025 împotriva liderului grupei, Turcia. Atmosfera din Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești a fost una incandescentă, „tricolorele” fiind susținute de aproximativ 1700 de fani, în timp ce Turcia a primit încurajări de la 300 de suporteri.
Elevele lui Alexandru Olteanu au încercat să schimbe impresia lăsată după înfrângerea de joi din Slovacia, însă valoarea lotului Turciei și-a spus cuvântul. România a construit greoi în ofensivă, incomodată de apărarea agresivă a adversarelor. În condițiile în care unele sportive cu experiență au fost atent marcate, au ieșit în evidență unele sportive din noua generație, pregătite să facă schimbul de generații la nivelul echipei naționale.
Printre ele s-a aflat și Mihaela Panait, de la FCC UAV Arad. În 23 de minute, fundașul echipei de pe Mureș a avut cel mai ridicat indice de eficiență din tabăra „tricoloră”, reușind 11 puncte (1×3). Imediat după Panait a urmat Bianca Fota, colega sa din „galben-albastru”, care în cele 25 de minute jucate a reușit 10 puncte, fiind a doua marcatoare a României. Ca și în Slovacia, Alina Podar și Andreea Mititelu au fost spectatoare de lux și asta în timp ce Sladjan Ivic a avut jucătoarele numărate la antrenamentele ultimelor două săptămâni la Arad.
Revenind, România – Turcia s-a terminat 61-99 (12-23, 17-21, 14-30, 18-25). Pentru naționala tricoloră au marcat: Panait 11p (1×3), Fota 10p (2×3), Irimia 10p, Ghita 8p (1×3), Popescu 6p (2×3), Croitoru 5p (1×3), Nan 4p, Lipovan 4p, Armanu 3p (1×3).
În urma acestui rezultat, România a rămas cu o singură victorie în Grupa F (82-70 vs Islanda) din șase partide disputate, ratând accederea la turneul final al Campionatului European. Turcia a încheiat grupa fără înfrângere și s-a calificat la competiția continentală programată în această vară în Cehia, Germania, Grecia și Italia.








Mititelu si Podar nu au fost”spectatoare de lux”.Ele au fost accidentate si nu au participat la aceasta actiune a Nationalei.La un articol precedent(postat si pe facebook) pe aceasta tema dupa meciul din 9 Februarie(cu Slovacia)in care ati afirmat aceeasi idee a intervenit mama Alinei Podar(pe facebook)si v-a explicat realitatea…dar daca nu vreti sa va documentati…