UTA Arad

Live-text SuperLiga, ora 17, etapa a 28-a: UTA – Sepsi Sfântu Gheorghe 1-2, final





Runda cu numărul 28 a SuperLigii se încheie astăzi cu două meciuri. În primul dintre ele, de la ora 17, UTA o găzduiește pe Sepsi Sfântu Gheorghe în încercarea de a obține punct(e) și pe teren propriu în anul calendaristic 2025.  Arădenii sunt neînvinși în deplasare după scurta vacanță de iarnă, dar acasă au cedat ambele dispute, 0-1 cu FCSB și 1-4 cu CFR Cluj.

Formația din județul Covasna e și ea una dintre formațiile cu pretenții din elită, însă după două eșecuri la rând a cam ieșit din calculele play-offului. Iar dacă vrea să rămână acolo e nevoită să o bată astăzi pe „Bătrâna Doamnă” chiar pe arena „Francisc Neuman”. De partea cealaltă, arădenii caută să-și facă viața cât mai ușoară în play-out și mai ales să-și facă fericiți suporterii după un meci pe teren propriu. Ultima oară reușiseră asta chiar înaintea Crăciunului, după 2-0 cu FC Botoșani.

Rassoul, Dussaut, Van Duremn, Vuletich, M’Poku și – evident – Effiong sunt absențele arădenilor astăzi, în timp ce Sepsi nu poate conta pe Oberlin, Matei, Păun și Oteliță.

Formații:

UTA: Iliev – Tsouka, Poulolo, Conte, Mabea – Hrezdac, Mihai – Danciu, Costache, Omondi – Harrison. Pe bancă: Gorcea – Trif, Benga, Zsori, Ghezali, Tzionis, Hodoșan, Matei, Cristea. Antrenor: Mircea Rednic

Sepsi: Niczuly – Haruț, Simic, Ninaj, Dumitrescu – Neskovic, Mino, Skorup – El Sawy, Coman, Fl. Ștefan. Pe bancă: Gyenge – D. Oroian, Tamas, Siger, Kallaku, Nistor, Mailat, Hristovski, Debeljuh. Antrenor: Valentin Suciu

Arbitri: Horațiu Feșnic – Alexandru Cerei (ambii din Cluj), Ioan Corb (Satu Mare). Rezervă: Marius Omuț (Satu Mare)

Camera VAR: Iulian Dima (București), Mihai Marica (Bistrița)

Observator FRF: Octavian Șovre (Satu Mare)

Delegat LPF: Daniel Kassai (București)

Min. 1: A început meciul de la Arad, dintre UTA și Sepsi Sfântu Gheorghe, în prezența a aproximativ 6 mii de spectatori. temperatura este cu plus, gazonul impecabil. Gazdele joacă în roșu, covăsnenii în verde cu negru. În sectorul oaspeților sunt aproximativ 20 de susținători ai covăsnenilor

Min. 5: Danciu bate un corner din dreapta pe colțul opus, Conte trimite în spate cu capul, Hrezdac trage din prima de la 18 metri la 1 metru peste transversală

Min. 9: Contră rapidă a gazdelor, Costache îi trimite în stânga lui Omondi, acesta vrea să întoarcă în centru, Simic se opune. Arădenii cer henț și penalty, dar nu se acordă nimic

Min. 14: Ocazie pentru UTA. Omondi centrează dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri, Ninaj deviază balonul pe colțul opus la Hrezdac, care reia cu capul, dar mingea cade pe plasă

Min. 17: Dublă ocazie imensă pentru UTA, Costache scapă de Simic, pătrunde pe stânga, încearcă să finalizeze, Niczuly respinge, mingea îi revine, îi pasează în centru la Danciu, care din 8 metri trage slab în blocajul lui Dumitrescu și nici Harrison nu poate ajunge la minge

Min. 19: Hrezdac recuperează un balon, îi trimite lui Costache, care pătrunde până la marginea careului, de unde trage cu stângul de puțin pe lângă bara din stânga lui Niczuly

Min. 26: Dumitrescu e avertizat, după ce face o alunecare inutilă pe linia de aut de poartă în careul lui Iliev, asupra lui Pulolo

Min. 27: Costache trece de Ninaj în dreapta, dar pasa în fața porții e reținută de Niczuly

Min. 30: Costache îl lansează în adâncime pe Harrsion, acesta pătrunde pe stânga, driblează scurt, trage cu dreptul din 12 metri, Niczuly respinge de la colțul scurt

Min. 35: Tsouka gresește o pasă simplă în terenul lui Sepsi, oaspeții au plecat pe o contră 3 cu 1, El Sawy e găsit în dreapta, Mabea îl ajunge cumva din urmă și fotbalistul trage cu un ultim efort în bara din stânga lui Iliev

Min. 36: Galben pentru Coman, care a intrat ântîrziat la Iliev, care respinsese din fața sa

Min. 37: GOL Sepsi! Atac rapid al oaspeților. După o pasă din dreapta, Mihai respinge greșit până la Haruț, care din 13 metri ușor lateral dreapta trimite cu stângul lângă bara din dreapta lui Iliev

Min. 42: Arădenii greșesc la mijloc, Ștefan e lansat în careu pe stânga, dar finalizarea e blocată de Poulolo

Min. 43: Acțiune ca la handbal a UTA-ei, Omondi primește la marginea careului, dar șutul e blocat și reține Niczuly.

Min. 45+1: E pauză la Arad, UTA s-a jucat cu ocaziile și a luat gol de la Sepsi, la una dintre cele două situații ale oaspeților

Min. 46; S-a reluat meciul la Arad. La UTA a ieșit Hrezdac și a intrat Trif, la Sepsi, a ieșit Skorup și a intrat Siger

Min. 48: Costache pătrunde pe stânga în careu, pasează în centru, Ninaj respinge din fața lui Harrison

Min. 57: Penalty pentru UTA! Conte trimite o diagonală de 40 de metri, Tsouka preia în dreapta și pasează în centru, Harrison vrea să se întoarcă de lângă Ninaj, care-l fautează

Min. 58: GOL UTA! Costache transformă lovitura de la 11 metri, trage aproape de mijlocul porții, dar Niczuly sărise în stânga sa

Min. 62: GOL Sepsi! Ștefan centrează din stânga, Mabea preia pentre El Sawy, care înscrie cu un șut la vinclu din 15 metri

Min. 67: Mabea și Siger sunt avertizați

Min. 69: După ce Omondi cade la marginea careului, Costache pătrunde din stânga în centru și trage de de puțin pe lângă bara din stânga portarului

Min. 70: Schimbări în cele două echipe. La UTA, ies Mabea și Danciu și intră Ghezali și Tzionis. La Sepsi, ies Coman și Neskovic și intră Debeljuh și Mailat

Min. 71: Un doi Costache – Omondi, ultimul în loc să tragă din 10 metri, mai înecarcă un dribling și e blocat de Ninaj

Min. 75:; El Sawy trage de la 19 metri, Iliev reține

Min. 77: Alte două schimbări la UTA, ies Harrison și Omondi, intră Cristea și Zsori

Min. 82: Schimbare la Sepsi, iese Ștefan, intră D. Oroian

Min. 90: 4 minute de prelungiri

Min. 90+2: Ghezali centrează din dreapta, Tsouka reia cu capul de puțin pe lângă bara din dreapta lui Niczu

Min. 90+3: Penalty pentru Sepsi, Conte îl busculează pe Oroian în careu. Decizia e schimbată la VAR, faultul a fost mutat în afara careului

Min. 90+5: Fluier final. UTA pierde pentru a treia oară în 2025 la Arad și rămâne în bătaia puștii în play-outul ce urmează, în timp ce Sepsi continuă încă să spere la locul 6 al Rapidului.










Articole de la JOHNNYBET



13 comentarii

  1. E pauza, suntem condusi. Dar nu cred ca jucatorii merita asa „la gramada” calificativul dat de Anton. La cate ocazii si ce consistenta au avut in primele 25-30 minute, am inceput sa imi amintesc perioada de acum 2 sau 3 ani cand UTA era peste adversar, avea un joc consistent si placut, doar ca era mai greu cu finalizarea. A fost un joc placut in primul mitan. Sepsi nu prea a contat. Nu stiu ce a modificat ca a facut consecutiv acele 2 sau 3 faze din care a si reusit sa marcheze.
    Astept cu speranta repriza a 2 a si dusul rece de la vestiar, sa isi incarce ambitiile baietii si sa revina!

    Haide UTA

    8
    1
  2. UTA si a batut joc de ocazii si ungurii au marcat la singurul sut pe poarta este adevarat au avut si o bara, insa STRAMBUL nu este inspirat cu jucatorii din atac iar Omondi este din nou mana moarta a echipei!? Da i Doamne STRAMBULUI inspiratie sa revenim de la cabine si sa i batem pe unguri macar la fotbal?!!

    4
    3
  3. Asa se intampla cand ai ocazii clare si tu nu esti in stare sa inscrii, ocaziile se razbuna . Mai Danciule,in loc sa lovesti mingea ca, lumea din 3-4 m sa nu o mai vada portarul, te-ai fastacit si ai dat-o cum nu se poate mai prost. In loc de 1-0, 0-1 !!! La HARUT a fost hent indubitabil, fara discutie, se vede clar cand Harut blocheaza mingea cu, cotul avand bratul departat . Dar pana la urma nu scuza cu, nimic repriza modesta facuta de baietii. Poate sa se dezmorteasca in repriza2a, daca nu se ppoate victoria, macar un egal !!!

    6
    0
  4. Tot apărarea de liga secunda. UTA, numai e demult a unui Arad rănit pe nedrept. E chipa Strambului, a lui Costache și legiunii africane. Deplasările o vor salva. De scos banii nu e nici de încălzit gazonul. Unii, după premiere, ar trebui sa facă și drumul înapoi.

    13
    0
  5. E vorba de calitatea jucătorilor foarte slabi , au câștigat cu Petrolul cu ajutorul arbitrilor! Mare lucru dacă nu se va ajunge la baraj ! Asta se întâmplă cînd aduci de pe toate cele 7 continente . Costache e praf la finalizare ca și toți ceilalți …nu-i problemă luna trece salariul intră!

    6
    2
  6. E reala frica de antecedente. Reguli imuabile ca cea dacă ratezi, ești pedepsit. Multe păreri de rău care sunt bune la biserica. Echipa pierde din calitate și numai alta concentrare mai aduce ceva. E vorba iar de plecări tehnice. Unul e Mabea, care poate arunca un aut lung, prin alta parte. Tsouka, Conte, de pus întrebări. Iliev avea mana în traiectoria golului doi, alonja lui de pretenții.

    7
    1
  7. Am jucat ca în CONCACAF!
    OMONDI nu avea ce căuta pe teren.
    În față nu avem valoare și sânge rece.
    După înjumătățire ori la bal ori la spital.
    Pe final trebuia Benga vârf nu Cristea sau Zsori.
    Cipriotul e o clasă peste toți se vede calitate mare la el.
    Sepsi a fost pragmatica.
    UTA macină în gol acasă păcat de suporteri că trebuie să privească acest tip de fotbal încâlcit individualist, nu înțeleg în pozițiile bune de centrare de ce nu se scot mingile în spate pe șut la colegi.
    La ambele goluri nu a existat dublajul asta este și din cauza pregătirii fizice.
    Costache aleargă mult și nu mai are luciditate și prospețime în fața porții.

    10
    0
  8. Nu e vorba ca pierzi un meci, chiar daca nu vine intr-un moment bun, problema e ca principala concluzie cu care ramai dupa meci se poate descrie intr-un singur cuvant: DEBANDADA.

    Cauzele sunt aceleasi si nu se vor schimba niciodata, atata timp cat echipa va fi antrenata la fel.
    Nu se antreneaza fotbal modern, in care sa se dezvolte constructia in faze ofensive cu joc care capata rapiditate in treimea adversa si demarcari repetate, nici exista nicio viziune in acest sens (portarul iese la 20 de metri, e inconjurat de coechipieri, nimeni nu se aseaza ca sa se inceapa un joc de constructie….portarul degajeaza pe centrul atacant, las’ sa se bata el singur acolo, noi stam pe mingea a doua eventual…ce sa mai vorbesc de fundasii centrali care dau doar lumanari…). Ca o consecinta, e fragilitatea psihica, e chiar de asteptat sa-ti pierzi putina incredere pe care ai avut-o, fiindca stii ca nu stii sa ataci, iar acum esti condus, ai cam incurcat-o.
    Si in final, insa nu in ultimul rand, ca sa subliniez definitia de Debandada…incepi meciul cu doi fundasi laterali si nu termini niciodata cu ei pe teren, ci faci „rotirea cadrelor”…scoti un mijlocas central ca sa-l inlocuiesti cu un fundas uns curand sa joace si postul de mijlocas…bun, nu-i o tragedie…il lasi 22 de minute sa joace acolo, apoi il retragi fundas stanga…in locul fundasului dreapta introduci o improvizatie, un mijlocas…iar pe fundasul dreapta il urci mijlocas central si il impingi in fata, unde prin incetineala sa cam pierde toate mingile…
    Am vazut o debandada…doar Costache saracu’ tragea de el, Mihai muncea ca salahorul, asa cum il cunoastem…si am mai vazut niste sclipiri ale lui Tzionis, care imi dau sperante cu el…in rest, asta a fost un meci jucat de Rednic ca la Play Station. Debandada (sa nu aud iar ca jucatorii au fost de vina…unde naiba sa joci fotbal in debandada asta, unde nu este organizare (atat in aparare cat mai ales in progresie progresiva si atac) si jucatorii nu stiu ce trebuie sa faca fiecare ?)

    13
    0
  9. eMViPi(pi)u’ , din nou ,partidei? Despre el nimic? Barem dă ar respecta hotărârea judecătorească şi ar pune hârțoagele pă masă. Inclusiv DEMISIA!
    HAIDE UTA!!!

    5
    2
  10. Cascada la poarta lui Sepsi,le tremurau ghertoaiele la finalizare…Totul este haotic….aia au stiut ca ne vom arunca si primul semnal de alarma a fost….bara …si de acolo se stie ce a jucat Rednic…Ca si de obicei,nimic…A si declarat…pe intuitie….SERIOS? Intuitie?
    Vesnic cu spatele la poarta si acele pase laterale si la portar,de te duc la dementa…
    In concluzie,a pierdut o selectionata oarecare africana care nu are nimic a face cu UTA…
    Curatenia a tot facut-o Rednic…el trebuie dat afara in primul rand….Si nu oricum..tras la raspundere pt fiecare transfer…Nu la final de campionat…CI ACUM!Nu maine,ci IERI!

    4
    3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button