Liderul, încetinit de super execuția lui Dancă: Unirea Sântana – Victoria Felnac 1-1

După patru meciuri relativ simple, Unirea Sântana a avut parte de primul examen important al returului și nu a reușit să-l treacă decât parțial. Victoria Felnac a impus remiza, 1-1, pe sinteticul pe care joacă liderul Ligii a IV-a Mavros, la capătul unei partide în care gazdele au avut mai mult posesia mingii, ocazii ceva mai multe, dar au luat gol spre final de la VI-FE, ținută în joc în special de portarul Florin Rusu.
Lucian Ciba a apelat la trei mijlocași centrali, dar posesia a aparținut gazdelor încă din start. În minutul 11, s-a născut și prima ocazie a partidei, după centrarea din dreapta a lui Clej și reluarea cu capul al lui Vasinc, dar prea slabă pentru a-i pune probleme lui Rusu. Sântana a simțit că se poate a mărit presiunea, iar Rus a fost găsit bine în mijlocul careului, însă finalizarea a fost deviată în corner. Tot fostul căpitan al UTA-ei avea să deblocheze tabela, după 23 de minute. Atunci, Ciprian Rus a executat pe sub zid o lovitură liberă de la 20 de metri lateral stânga, iar Rusu era învins la colțul scurt. VI-FE a fost nevoită să urce liniile, a preluat ușor controlul jocului, însă singura ocazie creată a fost dintr-o fază fixă. În minutul 31, G. Pop a executat cu efect o lovitură liberă de la 30 de metri, iar Csurka a fost nevoit să scoată mingea din vinclul din stânga sa. „Uniriștii” puteau intra cu 2-0 la cabine, dacă Clej nu ar fi șutat în blocaj, din doar 9 metri, după o combinație rapidă cu Rus.

Combatantele s-au întors de la cabine în aceeași formulă și repriza a început așa cum s-a terminat, cu o ocazie importantă a „roș-negrilor”. După un atac prelungit al băieților lui „Știli”, Rus a centrat din dreapta, iar D. Covaci, venit pe colțul lung a reluat inexplicabil alături. Era minutul 53, iar la câteva secunde după, Vasinc și-a încercat șutul de la distanță, cu pământul și mingea s-a dus de puțin pe lângă poartă. Felnacul și-a amintit că e condusă, Ciba a făcut și prima mutare, însă pericolul a venit tot de la mijlocașul Pop, al cărui „șiret” de la 27 de metri s-a dus de puțin pe lângă.
Ultimele 15 minute au fost de-a dreptul electrizante. Lansat în adâncime, Rus le-a luat prim planul fundașilor adverși, a tras din 17 metri, dar Rusu a avut un reflex salvator. În loc de 2-0, la un minut după (78) s-a făcut 1-1. După un corner din stânga, Csurka respins până la Denis Dancă, iar acesta a catapultat mingea sub bară de la 15 metri, ușor lateral dreapta. Rusu avea să fie din nou decisiv la o reluare din apropiere a lui C. Rus, iar Victoria a fost din nou aproape de un gol de kinogramă, de această dată prin Leucuța. Fostul utist a tras de la 22 de metri și mingea a trecut milimetric peste transversală. Mai insistenți pe final în căutarea reușitei de trei puncte au fost amfitrionii, care au avut câteva faze fixe, dar defensiva „roș-albilor” au gestionat bine ploaia de centrări.
S-a terminat 1-1 și distanța dintre cele două echipe rămâne neschimbată (13 puncte), lucru – până la urmă – important pentru Sântana, căci Felnacul e cotată cu șansa a doua la câștigarea campionatului. În schimb, Pîncota vine la – 6 de Unirea și cu un meci direct încă de jucat.
Formații:
Sântana: Csurka – Lazăr, Sabău, Burlă, Nistor – Clej (83 Vlad), Buza, Susan, D. Covaci (83 Kozma) – Vasinc, C. Rus. Antrenor: Adrian Abrudean
Felnac: Fl. Rusu – Buz, Țugulescu, Istin, Tăutan (76 Mocan) – Moraru (63 D. Dancă), G. Pop, Șiclovan – S. Măgulean (63 Pasăre), Leucuța, Drîglă (76 I. Varga). Antrenor: Lucian Ciba
Arbitri: Tudor Jurcă – Cristian Cășuț, Paul Iovescu
Observatori AJF: Ioan Hamza și Romulus Tănăsescu






