UTA Arad

Utistul Cristi Mihai – cu ochii pe duelul colegilor „bomberi” de la tineret, în finala Cupei României!





Utiștii și-au schimbat rutina în săptămâna Cupei României. De ieri, au eliberat vestiarul arenei „Francisc Neuman”, pentru a le lăsat locul celor de la CFR Cluj, care o va înfrunta pe FC Hermannstadt în această seară, de la ora 20,30, la Arad. Ca de obicei, Mircea Rednic își conduce antrenamentele pe „ICRTI”, însă de această dată jucătorii se și dezbracă acolo, iar de joi vor reveni la normalitate. Cel mai probabil, Harrison și Danciu nu vor intra în calcule pentru partida de sâmbătă cu Buzăul și asta și pentru că nu ar avea rost să reintre nerefăcuți pentru un meci fără o mare miză și care, oricum, poate fi rezolvat și de colegii lor.

Ca și alți aproximativ 4 mii de arădeni care și-au luat bilete la finala din această seară, fotbaliștii celor de la UTA vor vedea pe viu duelul pentru trofeu de la tribuna I a arenei din Calea Aurel Vlaicu. Utistul Cristian Mihai este direct interesat de „ciocnirea” dintre viitorii săi colegi în tricoul naționalei de tineret, la Europenele din Slovacia.

Louis Munteanu și Ianis Stoica vor fi față în față miercuri seară. Golgeterul campionatului, Louis Munteanu, cu 22 de reușite (plus un gol în Cupă), e anunțat titular în tabăra lui CFR Cluj, după ce a fost odihnit la Craiova. Dincolo, Ianis Stoica a atins „borna” 12 reușite în SuperLigă, la care se adaugă alte două goluri în Cupa României, pentru Hermannstadt.










Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. Și la Mihai în curând vom auzi comentatorii TV, fost la UTA, precum la Pop sau Miculescu. Păreri de rău într-un peisaj gri. Pentru el noi provocări, pentru club alte griji, deși ca expresie finala sunt mereu aceleași. Mai stăruie discuția cu suma finala în cazul Mihai. Când au plecat Miculescu sau Pop parca echipa nu a simțit drastic lipsa lor. Cu Mihai, speram sa nu dispară flacăra vie a determinării, și sacrificiul individual când simți ca te lasă puterile. Exemplu și pentru consacrați. Trebuie doar călit la focul meciurilor mari.

    7
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button