UTA Arad

UTA are prima soluție internă pentru reconstrucția atacului: La 18 ani, Lucas Câmpan se întoarce cu un „bagaj” bun de la Corvinul!





Chiar Mircea Rednic a recunoscut că marea problemă a UTA-ei în sezonul 2024-2025 a fost lipsa unui atacant de careu. Oarecum, fostul antrenor al „roș-albilor” a recunoscut că regretă faptul că nu a insistat pentru reînnoirea automată a contractului lui Kevin Luckassen (devenit între timp Kevin Brobbey), chiar dacă salariul acestuia ar fi crescut la 12 mii de euro. Apoi, olandezul a refuzat să mai semneze prelungirea cu arădenii, a plecat în Al Batin, în liga a doua a Arbiei Saudite, iar în iarnă a revenit în SuperLigă, dar la Gloria Buzău, unde cele 5 goluri ale sale au ținut aprinse speranțele de salvare a formației din Crâng până în etapa 6 a play-outului.

Rednic e istorie acum la Arad, iar conducerea clubului arădean se gândește să-l înlocuiască cu un antrenor care va accepta să lucreze cu un lot format în proporție de 65-70% din români, între care și câțiva tineri. Profilul lui Adrian Mihalcea s-ar potrivi, dar se studiază și alte variante. Cert este că dintre atacanții străni, gen Harrison, Effiong sau Vuletich nu va rămâne nici unul pentru sezonul ce urmează și atunci, primele soluții sunt cele interne.

Dintre utiștii dați sub formă de împrumut în sezonul ce s-a încheiat, poate cel care a avut cele mai bune cifre, raportat și la nivelul la care a jucat, a fost Lucas Câmpan. Iar el este atacant de careu, cu toate că Florin Maxim l-a folosit la Corvinul, în Liga 2-a și ca mijlocaș ofensiv stânga. Arădeanul Câmpan a împlinit 18 ani pe 6 ianuarie și a încheia sezonul în liga secundă cu 6 goluri și trei pase decisive. Și vorbim despre un fotbalist care până în vara anului trecut nu evoluase decât în eșalonul terț, la Pecica și Socodor.

În total, Lucas Câmpan a avut 30 de apariții oficiale pentru Corvinul, pentru un total de 1295 de minute bifate. 26 de partide le-a jucat în Liga a 2-a (20 în sezonul regular și 6 în play-out), una în manșa secundă, cu Rijeka, din preliminariile Europa League și două cu FC Astana, din preliminariile Conference League. De altfel, arădeanul a dat pasa decisivă pentru singura reușită a „corbilor” în eșecul dur (1-6), din Kazahstan. În fine, Câmpan a mai bifat și 7 minute în Supercupa României, pierdută (0-3) de hunedoreni cu FCSB.

Dar, viitorul antrenor al „Bătrânei Doamne” îl va testa în perioada de pregătire din vară și pe Vadym Kyrychenko. La rândul său, atacantul ucrainean, care e născut ca și Câmpan tot pe 6 ianuarie, dar în 2006, a făcut un sezon bun la Progresul Pecica, cu 14 goluri înscrise. În cazul lui Kyrychenko ar fi o mică problemă, aceea că el, deși activează la Academia UTA de trei ani, încă nu se va încadra în regula under și, implicit, nici în cea de „5+6” pentru sezonul ce vine.

FOTO: Raul Valentin Marica











Articole de la JOHNNYBET



6 comentarii

  1. Și Nicu Modan ar putea fi o soluție cred ca își încheie contractul cu Dumbrăvița cu un servant bun în preajmă de ex Ion Gheorghe liber de contract ar avea realizări.
    Pe la Dumbrăvița are vreo 7-8 goluri Modan dar o echipa care nu a avut posesie în nici un joc aproape este foarte greu fără posesie să ai atacanți cu multe goluri.
    Modan e îndeajuns de călit și experimentat să poată face față la Liga 1 într-un colectiv puternic a marcat contra Petrolului pentru Dumbrăvița în cupă deci ar face față contra echipelor de talia Petrolului care a terminat în fața noastră.

    4
    4
  2. Vorbesc și scriu de un an despre Modan și Kyrychenco și nu ia văzut nimeni!!!! sa le dea o șansă.Este de urmărit mai mult ligile inferioare,dacă are cine!!

    9
    0
  3. Și eu am mai scris de Bogdan Stauciuc romanul crescut în Italia de 23 ani și 1,93 înălțime a ajuns la 12 goluri în Serie D ar trebui văzut în niște amicale.
    Au adus toate vedetele pe bani mulți care nu au aratat nimic jucători cu CV beton dar în iarbă erau străini de fotbal și zero foame de afirmare blazați la maxim.
    Si Florin Purece dacă nu rămâne la Slobozia ar trebui readus acasă la UTA.

    7
    2
  4. Lotul, de preferință trebuie făcut de consilierii clubului și Meszar. Altfel riști sa plece un antrenor și sa nu mai alegi nimic ca acum. Cu amendamentul ca 2,3 mai buni îți pleacă. CV ca a lui Rednic nu o sa mai vedem, speram și nici inutili cu grămadă plus gaura financiara. După ceva sezoane modeste, care se adaugă la prezente pe prima scena, se întrezărește unul periculos de modest. Noroc ca mai retrogradează și premianți de tipul Sepsy. Ca antrenor poate apare și unul modest cu alt joc. Poate unul care nu pune baza pe trimiteri repetate la portar. Poate unul în care, fără vedete, apărătorii sunt aproape de atac și atacanții ajutând apărătorii. Poate. și se poate. !!

    10
    0
  5. Eu l-as vrea la UTA pe Florin Maxim, chiar daca primarul Hunedoarei nu vrea sa-l dea. Pina la urma, conteaza si ce vrea Maxim. Chiar daca nu are licenta UEFA PRO, poate altcineva din club sa stea pe banca si sa dea declaratii. Cred ca Maxim poate creste impreuna cu UTA si se poate realiza un proiect foarte frumos, pe termen lung.

    5
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button