CS Universitatea Arad a câștigat un singur meci la turneul de rugby în 7 de la Timișoara, insuficient pentru calificarea în play-off!

După runda inaugurală, de la Gura Humorului, sâmbătă, a avut loc și etapa a doua a Campionatului Național de Rugby în 7. De această dată, s-a jucat în vest, la Timișoara, pe terenul „Gheorghe Rășcanu”, iar CS Universitatea Arad nu a reușit să facă pasul spre play-off.
Elevii lui Cătălin Fercu, Eugen Argintaru și Marian Grindei au pierdut ambele mecuri din Grupa B, 7-35, cu FC Gura Humorului și 0-57 cu SCM USV Timișoara, nimeni alta decât campioana en-titre la rugby în 15 și marea favorită la titlu și la competiția în 7. De abia în meciul pentru locurile 5-6, „studenții” de pe Mureș au obținut o victorie, una clară, 33-0 cu Știința Petroșani, dar aceasta s-a dovedit insuficientă pentru calificarea în play-off. Și asta pentru că rezultatul direct al CS Universitatea cu rugbiștii din Gura Humorului a fost negativ, atâta timp cât cele două formații au avut același număr de puncte.
După cumularea rezultatelor din weekend de la București și Timișoara, avem tabloul play-offului, din care fac parte: Timișoara, Cluj, Rapid, Năvodari, Iași, Brașov, Galați și Gura Humorului și care vor juca la București. În schimb, în play-out, vor juca: CS Universitatea Arad, Petroșani, Sibiu, Grivița și Sportul Studențesc, iar Marian Grinde va încerca să aducă turneul pe „Banatul” din Sânnicolau Mic. Ambele turnee vor avea loc pe 21 iunie.
La Timișoara, CS Universitatea a contat pe: au contat pe: Daniel Stoica, Ștefan Postolache, Răzvan Anton, Raul Zaiba, Alexandru Gîrda, Vlăduț Zaharia, Hosseray Matheu Brierre, Albert Morcan, Alvaro Berchi, Marian Manoilă, George Szucs, Aleodor Sobolu, Cornel Farcaș, Maximilian Pintea, Denis Delcea și Marian Rarinca.