Unirea Șeitin și-a luat medaliile cuvenite campionilor Ligii a 5-a (Seria A) și-și face planuri pentru elita fotbalului județean: „Semnalele sunt pozitive!”

Încă de la finalul săptămânii trecute, aveam două campioane în Liga 5-a. Unirea Șeitin și Olimpia Bocsig câștigaseră seriile A și C, însă astăzi una dintre ele și-a primit și medaliile și trofeul din mâna conducerii Asociației Județene de Fotbal Arad. Răzvan Cadar, Vasile Rad și Leontin Buda i-au premiat pe băieții lui Adrian Cap, după o nouă victorie și încă una clară: 9-1 cu Foresta Oil Sânpetru German. Au marcat: Sziladi 6, Apostol 11, Corbu 25, 45, Ștefănică 28, Caba 60, Gyebnar 62, 79 și Marin 63, respectiv Olaru (56).

Cap: „Am și avut seriozitate în pregătire, baza sportivă a contat și ea, dar și sprijinul spectatorilor”
Antrenorul „uniriștilor” admite faptul că ar fi dorit un parcurs mai bun din partea echipei sale în stagiunea de primăvară, însă – până la urmă – totul e bine când se termină cu bine. „Dacă în tur avem o sigură remiză și o singură înfrângere, acum suntem la patru eșecuri, noroc că s-au mai încurcat și echipele de sub noi. Dar, una peste alta, este un parcurs bun al băieților, asta ne dorim de doi ani încoace, iar în acest sezon am fost – parcă – mai hotărâți, plecând de la acel cantonament de la Moneasa. Am și avut seriozitate în pregătire, am făcut două antrenamente pe săptămână, dar asta și pentru că am avut posibilitatea să dăm niște salarii. Faptul că avem o bază sportivă renovată recent, cochetă, a contat și ea, cum și prezența constantă la meciurile noastre a peste 200 de suporteri mereu. La meciul cu Sânpetru a fost nebunie și pentru că s-a sărbătorit Ziua Copilului, așa că oamenii s-au putut bucura alături de noi pentru medalii, cupă, acum sperăm să le oferăm bucuria meciurilor de Liga 4-a”, afirmă Adrian Cap.

Achizițiile pentru Liga a IV-a Mavros sunt – în mare parte – făcute
Din postura campioanei Seriei A în Liga 5-a, Șeitinul și-a câștigat dreptul să joace din nou în primul eșalon județean după 15 ani. Chiar Adi Cap a fost artizanul promovării din urmă cu două decenii, după care au urmat șase sezoane în Liga 4-a. „Nu pot eu să spun acum că 100% că vom evolua în Liga 4-a, dar toate semnalele sunt pozitive. Săptămâna viitoare, ar trebui să avem discuțiile finale, cu domnul primar Florea, domnii consilier și sponsorii noștri, în special cu domnul Moșneag. Trebuie să mărim bugetul, asta e clar, avem nevoie de 5-6 jucători, pe câțiva i-am găsit deja, pentru că vorbim despre băieții noștri care se întorc acasă. Vorbesc despre Șiclovan, Drîglă, probabil și Puie, mai avem discuții și cu Rudy Lakatos, Dancă, să vedem. Călin Șiclovan a început să formeze și o grupă de copii, pe cealaltă probabil o vom împrumuta de la Nădlac sau Semlac. Important este să batem lucrurile în cuie, să luăm o binemeritată vacanță, iar pe la începutul lunii iulie să ne vedem cu chef de muncă. Să văd exact ce fac și eu, am deja o vârstă, aș vrea să-i responsabilizez și mai mult pe Adi Corbu și Dani Tambor. Eu pentru băieții ăștia tineri am mai făcut niște sacrificii, să simtă și ei gustul unei promovări, căci eu, Dobrin și Tambor am mai simțit-o chiar la Șeitin, dar și la Turnu sau Nădlac”, a mai afirmat Cap.
Deși mai este o etapă de jucat în Liga 5-a, Unirea Șeitin e formația care stă săptămâna viitoare. Lotul folosit de Unirea Șeitin în turul sezonului 2024-2025: Răzvan Guzei, Florian Burtic, Iosif Rașca – Marius Vlad, Sorin Vandor, Mihai Ciorna, Adrian Zaharie, Alexandru Cojocar, Alexandru Anghel – David Caba, Ionel Bulz, Sergiu Sziladi, Adrian Popa, Lucian Leuca, Alexandru Ștefănică, Adrian Corbu, Valentin Boca, Bogdan Gyebnar, Laurențiu Gerocs, Casian Bălan, Daniel Tambor, Dennys Cristea – Alexandru Dachin, Claudiu Apostol, Mihăiță Marin.








Cum poți sa declari de unii jucători care ei sunt sub contract la alte echipe? Amatorism!!!