UTA Arad

Slovenii de la NK Bravo și sârbii de la FK Železničar Pančevo sunt adversarii UTA-ei în cantonamentul din Slovenia!







UTA începe deseară (ora 18) seria meciurilor de verificare, cu CSM Lugoj, însă vorbim mai degrabă despre un trial pentru jucătorii tineri care doresc să-și facă un loc în lotul „roș-albilor” pentru sezonul viitor. Și, oricum, Adrian Mihalcea nu are altceva de făcut din moment ce astăzi are la dispoziție doar 5-6 fotbaliști dintre cei pe care e sigur că va conta din 13 iulie încolo. Iar antrenorul arădenilor nu are cum să fie prea mulțumit de lentoarea cu care decurg negocierile cu noile achiziți, căci mai sunt exact 9 zile până când echipa mută în Slovenia, la Rogla, pentru cantonamentul de vară.

În ziua prezentării ca antrenor al „roș-albilor”, Mihalcea spunea că ar avea nevoie de doi adversari tari pentru amicalele din Slovenia, iar „oficialii” arădeni au perfectat întâlnirile cu două formații din primele ligi. Prima este din Prva Liga, iar a doau din Super Liga

Practic, arădenii își intră în pâine la Rogla luni, 23 iunie, iar după 4 zile, au programat primul test. Mai precis vineri, de 19:00 (ora României), utiștii vor da piept, la Zreče, cu NK Bravo, ocupanta locului 5 în sezonul recent încheiat al primii ligi slovene și semifinalistă de Cupă. Bravo e pregătită de Ales Arnol, în vârstă de 40 de ani, ce va începe al treilea sezon pe banca slovenilor. Tot lotul lui NK Bravo e cotat la 5,8 milioane de euro, cei mai valoroși fotbaliști, în număr de patru, ajungând la o jumătate de milion de euro. Toți sunt sloveni și numesc Mark Spanring, Martin Pecar, Jakoslav Stankovic și Beno Selan.

Apoi, în penultima zi de cantonament, miercuri, 2 iulie, pe stadionul orașului Ptuj, UTA își va măsura forțele cu FK Železničar Pančevo.  Vorbim despre formația ce a terminat pe locul 10 în primul eșalon al Serbiei (locul 2 în play-out) și care are un lot cotat la 9,4 milioane de euro. Antrenorul Radomir Kokovic (41 de ani) contează și pe doi fotbaliști cotați la 1 milion de euro. Este vorba despre mijlocașii centrali Matija Mitrovic și Dariu Grgic, dar la Železničar mai evoluează și Kevin Soni, fostul atacant al Rapidului.










Articole de la JOHNNYBET



3 comentarii

  1. Apai cu lotul actual , nu are rost sa prezinte in Liga 1 UTA. Sa fim seriosi este nevoie de vreo 4-5 transferuri tari la club ! Cam toate echipele transfera , cred ca Mihalcea a cam luat teapa cu UTA dupa cum se vede

    8
    7
  2. Iar ajungem la straini de doi lei bucata ca si in perioada Rednic. Spuneam asta de acum o luna. Are dreptate Giro in ce zice despre oamenii de pe langa Meszar….sunt tot mai multe zvonuri.

    6
    2
  3. Multi vor echipe bune in amicale, transferuri cu nume (de catre marii chibiti) dar nu vor sa inteleaga un lucru , UTA este o echipa neatractiva pe plan european, dintr-o liga mediocra spre mica. Culmea cand avem sansa de meciuri, sa vindem jucatori, renuntam ca nu avem bani de deplasari. Incepem sa avem iar prezente constante in liga1, dar tot nu suntem multumiti. Pana nu exista o stabilitate financiara sa oferim salariile la timp, nu putem avea pretentii de echipe de top

    3
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button