UTA începe cantonamentul din Slovenia în 21 de jucători și destule posturi neacoperite, Mihalcea nu dramatizează: „Va fi un campionat de anduranță!”

Astăzi, în jurul orei 9, utiștii s-au urcat în autocarul ce-i duce în Slovenia, pentru cantonamentul de 13 zile. Dacă nu întâmpină probleme pe drum, arădenii ar trebui să-și preia camerele de la Hotelul Vital (4 stele), de la Terme Zrece, în jurul orei 18, iar de mâine să intre în program normal, cu două antrenamente pe zi.
Așa cum sportarad.ro v-a informat încă de ieri, Adrian Mihalcea nu a ținut nici un jucător sosit în probe și aici vorbim despre brazilianul Arthur, sârbul Bezarevic dar și timișoreanul Ciurel. În plus, față de trierea de săptămâna trecută, după amicalul cu Pecica a căzut și Ionuț Anișorac. Și tot sportarad.ro vă spunea ieri că Marian Danciu rămâne acasă, pentru a-și trata durerile din zona lombară, pentru care a și cerut schimbarea cu 15 minute înainte de finalul testului cu Progresul.
Prin urmare, stafful tehnic utist va începe stagiul de pregătire cu 21 de fotbaliști și anume: Andrei Gorcea, Lucas Roșu, Dejan Iliev (care ar trebui să ajungă și el pe cont propriu până deseară în Slovenia) – portari, Flavius Iacob, Alexandru Benga, Dmytro Pospelov, Darius Iuracsiuc, Florent Poulolo, Din Alomerovic – fundași; Denis Hrezdac, Benjamin Van Durmen, Alex Hodoșan, Alex Matei, Alin Roman, Valentin Costache, Marinos Tzionis, Alessio Calotă, Denis Țăroi – mijlocași; Daniel Zsori, Adrian Dragoș, Lucas Câmpan – atacanți.
Evident, Adrian Mihalcea mai așteaptă întăriri în toate compartimentele, exceptând portarii, dar cu predilecție pentru centrul atacului și centrul liniei mediane. Jordan Gele, Hakim Abdallah, Cătălin Vulturar, Răzvan Oaidă sau Ovidiu Popescu rămân cele mai calde nume, însă există și posibilitatea ca nici unul dintre ei să nu ajungă în Slovenia, ci doar după, la Arad. „Încă sperăm pe ultima sută de metri azi, mâine, poimâine să mai vină jucători. Știam că va fi dificil în a negocia, în a vorbi cu mulți dintre ei. Unii încă așteaptă, perioada de transferuri e deschisă și cam toți acum se gândesc ce să facă. E dificil, dar nu dramatizăm, e încă timp. Nu jucăm o finală în prima etapă, dacă e să ne raportăm la prima etapă. Va fi un campionat de anduranță și noi pentru un astfel de campionat trebuie să ne pregătim”, spunea Mihalcea după succesul din amicalul cu Progresul Pecica (scor 3-1).
„Bătrâna Doamnă” va juca trei partide amicale în Slovenia după următorul program: Vllaznia Skhoder (locul 2 din Albania, pe 27 iunie), FK Zeleznicar Pancevo (locul 10 din Serbia, pe 2 iulie) și MTK Budapesta (locul 5 din Ungaria, 3 iulie).
„Speranța moare ultima” și „capul plecat sabia nu-l taie” .
Sigur vor ma sosi doi, trei pe la atac, pe pe la mijloc. Întârzierea trebuie suportata de restul. Restul care vor fi i primul rand beneficiarii programului tip. Familia se formează când te trezești în fiecare dimineață cu chipuri și caractere familiare. Masa, micul dejun, efortul, unește. Ce clasa sa. aibe niște întârziați după ora stingerii.?? Ma rog se merge pe norocul ultimului sosit. Primul semn fie rău ori bun va fidat de amicale. Nu ne dorim nimic, deocamdată lucrurile vin oricum. Ne bucura câteva nume păstrate pentru locurile din autocar. Deci nu se poate spera mai deloc la pregătire completa. Sa nu fim tributar propriilor îndoieli.!!
Subțire…. Auzi, anduranță… Nu din prima etapă…. Doar din retur… Luptăm să scăpăm de retrogradare…. Frumos….
Avem timp…. Acum mergem la cules de căpșuni….. Tare…
Ca de obicei…. Ultimii la achiziții… Ce relații de joc…. Aiurea….
ne asteapta un sezon complicat…cu atat de multe meciuri cu echipe ce s-au intarit, trebuie sa avem dubluri pe posturi ,ori noi nu avem nici un prim 11 ..parerea mea e ca este nevoie de jucatori in toate compartimentele..sepsi si iasi-ul au retrogradat anul trecut cu loturi mult mai solide decat ce avem noi acum..
Părerea mea e ca este ultimul sezon în Liga I pt club. La ce lot are cred ca vor fi primii din coada clasamentului !
in fiecare an, o gramada de hateri ati scris ca retrogradeaza UTA si uite au trecut 6 ani … mai trece el cumva inca unul …
Hai Lucian,anunta si ultimul transfer,nu mai dormi:))
Trebuie avut rabdare , or sa vina si noile achizitii ,este greu de negociat cu, jucatori romani de valoare stiindu-se foarte bine inca de la Mircea Rednic care a incercat sa convinga pe cativa jucatori si nu a reusit datorita pretentiilor salariale.Deci se va aduce jucatori dupa bugetul clubului . Eu cred ca, Mihalcea va face echipa buna pana la urma ,eu unul sunt optimist.
ANTOANE !!! De ce esti asa de pesimist ? Eu unul cred ca, UTA. va face un sezon mai bun decat decat cel care a trecut.
Cu, siguranta LUCIANE, UTA. nu o sa mai aiba emotii la retrogradare ,o sa vezi ca, asa va fi , FORTA UTA Arad !!!
campionatul este de anduranta, insa Mihalcea oare oameni din tribune vor accepta o serie de rezultate nefavorabile?
presiunea la Arad va fi foarte mare oricat nu vom dori noi asta s-ar putea sa iti dauneze, pentru ca unde ai antrenat pana acum a fost cu presiune redusa.