Sporturi de contact

Felnacul intră în ring: Clubul Victoria are secție de box, pe care o va afilia la Federație! Malița: „S-a creat o emulație sportivă pe care nu o anticipam!”





Profesorul Gabriel Sala a fost convingător și Victoria Felnac și-a înființat secție de box. Proiectul a fost inițiat cu sprijinul autorităților locale și se află în faza activă, atrăgând zeci de tineri din zonă și nu numai. Primarul Ioan Malița a tăiat – practic – panglica, prin cuvintele sale: „Am înființat secția de box și am început activitatea concretă la nivel local. Reacția tinerilor a fost foarte bună, avem deja înscriși și un interes real din partea părinților. S-a creat o emulație sportivă pe care nu o anticipam la această amploare.”

Edilul a precizat că sunt în desfășurare procedurile pentru afilierea secției la Federația Română de Box (FRB), iar obiectivele sunt pe termen lung: „Ne dorim să descoperim și să formăm tinere talente, să oferim o alternativă educativă prin sport, și – de ce nu – să obținem în câțiva ani medalii la campionatele naționale. Felnacul are tradiție sportivă, iar boxul poate deveni un pilon important în dezvoltarea generației viitoare”, a adăugat Malița.

Sparring cu participare regională

Noua secție de box de la VI-FE a fost inaugurată, aseară, cu ocazia unui sparring demonstrativ cu participarea mai multor cluburi din vestul țării. La eveniment au fost prezenți sportivi și antrenori de la cluburile de box din  Pecica,  Sânnicolau Mare și Secusigiu. Malița a subliniat că astfel de acțiuni vor continua: „A fost o seară plină de energie și fair-play. Ne dorim ca Felnacul să devină un punct de întâlnire pentru boxul din zonă, nu doar un loc de antrenament. Vom sprijini constant acest proiect”

În perioada următoare, Victoria Felnac va organiza sesiuni de selecție și antrenamente pentru tinerii interesați, urmând ca în scurt timp să își facă debutul în competițiile oficiale.










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button