UTA Arad

Petrolul și-a luat fundaș înaintea meciului cu UTA, Tzionis a avut mari probleme cu acesta în urmă cu 4 luni!





Fereastra de transferuri în SuperLigă e deschisă până la începutul lunii septembrie și competitoarele continuă să-și întărească loturile. În prima zi a săptămânii în care o întâlnește pe UTA, Petrolul a anunțat transferul jucătorului portughez Guilherme Araujo Soares până în vara anului 2027.

”Fundașul central, în vârstă de 24 de ani, vine la Ploiesti după un ultim sezon petrecut tot în România, la Politehnica Iași, pe parcursul căruia a bifat 33 de apariții și 3 goluri marcate în Superliga, precum si 3 meciuri in Cupa României. Crescut de către Braga, club la care a parcurs toate etapele, de la juniori si până la nivel de seniori, Guilherme (1.86 m) are în CV-ul său doua apariții în prima ligă portugheză și alte 25 în eșalonul secund. De-a lungul carierei sale, în afară de Braga și Politehnica Iași, a mai jucat, vreme de un sezon, la Oliveirense, fiind și fost component al reprezentativei lusitane U18” – anunță cei de la Petrolul Ploiești.

Așadar, lusitanul se va reîntâlni vineri seara (ora 21,30) cu ocazia disputei dintre Petrolul și UTA, cu Alin Roman, fostul său coleg de la Iași. Din postura de fundaș dreapta în etapa a doua a play-outului SuperLigii, Guilherme chiar i-a oferit un „assist” actualului mijlocaș al Bătrânei Doamne, în succesul cu 4-0 al formației din Copou în fața Bătrânei Doamne. Pe plan defensiv, portughezul l-a anulat pe cipriotul Tzionis, care ar putea să-și ia revanșa, dacă Liviu Ciobotariu va decide să-l debuteze pe noul său elev vineri.










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button