UTA Arad

Din ce părți crede Adi Mihalcea că va veni presiunea asupra echipei sale? „Publicul, dar și noi ne dorim din ce în ce mai mult!”





UTA e una dintre cele trei formații neînvinse în primele 6 etape ale SuperLigii, iar Adrian Mihalcea își schimbă, încetul cu încetul, discursul. Cel puțin înainte de primele 2-3 etape, antrenorul utist a spus franc că ar fi mullțumit și cu remiza, după care ștacheta a fost ridicată atât de mult încât, la finalul meciului cu Dinamo, antrenorul arădenilor a spus: „Ușor, ușor, ne aflăm într-o poziție ce ne obligă să ne menținem, de la etapă la etapă, acolo. Și va începe presiunea, acum va începe presiunea pusă din mai multe părți”,

Cu două zile înainte de vizita celor de la Unirea Slobozia, surprinzătoarea ocupantă a locului 4 în clasamentul SuperLigii, Adrian Mihalcea a detailat puțin ceea ce a afirmat în urmă cu 5 zile. „Ușor, ușor, intrăm în campionat și nu mai putem să vorbim de un început de campionat, iar poziția și punctele acumulate ne obligă să menținem aceaștă linie. Deci va fi o presiune în plus pusă pe noi, lucrul pe care nu l-am avut până în momentul de față. Va veni și presiunea publicului, care, până în momentul de față, cred că e mulțumit de ceea ce a văzut. Și mă gândesc că poate va veni un moment, un meci în care nu ne vom ridica la pretențiile dânșilor și atunci poate ar fi nemulțumiți. În plus, ne dorim și noi din ce în ce mai mult. Și e și normal că această perioadă, până la urmă, pozitiva a echipei, a clubului, să vină cu o presiune suplimentară. În rest, nu cred că aș putea să vorbesc de alte presiuni”, a precizat antrenorul „Bătrânei Doamne”.

„E și strategic…Nu putem duce 90 de minute acest joc de tranziții, de atacuri directe”

Adrian Mihalcea recunoaște că cel puțin în meciurile cu Farul și Dinamo, echipa sa nu a arătat foarte bine în reprizele secunde. Iar tehnicianul are și o explicație pentru asta. „Am suferit în reprizele secunde din ultimele partide și e – cumva – și strategic lucrul acesta. Nu putem niciodată să ducem acest joc de tranziții, de atacuri directe 90 de minute și, cumva, și adversarul, dar și noi, ne retragem un pic ca să acumulăm energie. Muncim și la un moment dat, când vom ajunge la un nivel optim de pregătire, va trebui să-l menținem. Probabil, va fi aceeași muncă și, poate, voi fi nemulțumit în continuare. Dar știți paradoxul antrenorului, că aproape niciodată nu e mulțumit. Trebuie să recunoaștem că în unele meciuri am avut și noroc. Bine, face parte din joc, am întâlnit echipe care, la rândul lor, poate nu erau pregătite. Rezultatele și părțile din joc nu au nicio legătură cu condiția sau nivelul la care trebuie să ajungem noi. Putem să ajungem la un nivel maxim și într-un meci să nu avem noroc. Dar trebuie să arătăm că putem să alergăm și să arătăm că putem să ducem meciuri cu echipe mult mai bine cotate. Iar în momentul de față încă mai avem de lucrat”, a mai afirmat „principalul” trupei de pe Mureș.

„Jocul se îmbunătățește de la meci la meci și acum trebuie să menținem această linie”

Dar, una peste alta, Mihalcea consideră că jocul echipei sale progresează de la o săptămână la cealaltă. „Suntem într-o perioadă bună, trebuie să recunosc lucrul acesta. Jocul se îmbunătățește, cred eu, de la meci la meci și acum trebuie să menținem această linie. Pe băieți îi simt foarte bine, n-au avut niciun moment, până acum, o altă părere sau că s-ar automulțumi. Nu, dimpotrivă, realizează perioada în care suntem. Iar și ei, ca și mine, încercăm să o ducem cât putem de mult. Mă bucură că se vorbește bine despre UTA în acest început de campionat și de unii jucători ai săi. De asta, poate, responsabilitatea și presiunea crește de la meci la meci și poate unii nu reușesc să gestioneze atât de bine această situație plăcută. Mi-ar plăcea să se vorbească în continuare și cât mai mult. Asta denotă că, până în momentul de față, munca noastră este bună”, a completat tehnicianul de 49 de ani.

Nu aș vrea să aberez, dar este un meci pe care, dacă l-am câștiga, am fi bine”

Altfel, Mihalcea nu a dorit să vorbească aproape nimic despre meciul de cupă cu Steaua, ce urmează după confruntarea de vineri, cu Slobozia. „Va fi o săptămână încărcată, dar avem și avantajul, între ghilimele, faptului că ne vom duce la București și vom rămâne pentru ambele meciuri. Acum mă interesează strict meciul cu Slobozia. Apoi vom gestiona, vom încerca să pregătim foarte bine următorul meci, ne interesează și cupa. E un meci important, credeți-mă! Nu aș vrea să aberez, dar este un meci pe care, dacă l-am câștiga, am fi bine. Am fi într-o zonă liniștită, să spunem, pentru moment. Nu vreau să găsesc niciun fel de scuză, dar va exista la un moment dat posibilitatea, probabilitatea, să nu avem o evoluție bună. Nu știu dacă se va întâmpla acum asta sau că poate fi meci capcană, dar va fi un meci extrem de dificil, pe care trebuie să-l tratăm la cel mai mare nivel de concentrare și să facem tot ce-i posibil să-l câștigăm”, a mai afirmat antrenorul „Bătrânei Doamne”, care a anunțat recuperarea tuturor jucătorilor din lot, mai puțin pe Adrian Dragoș.










Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. Dupa valoarea lotului , UTA. este net superioara, totusi acest joc cu, Slobozia trebuie tratat cu, maxima seriozitate deoarece este o echipa care se apara supraaglomerat si cand prinde ocazia pe contraatac poate sa inscrie. Cu, Metaloglobus au castigat nemeritat cu, un 11 m care nu a fost ,fault la fundasul de la Metaloglobus in momentul sariturii la cap, lucru de care VAR-ul nu s-a implicat si nu mai zic cate ocazii clare de gol au avut Metaloglobus , noroc cu, aradeanul Purice care le-a castigat meciul, jucator care nu cred ca, ar avea sanse sa miste in front daca il va tine Pospelov. In concluzie, UTA. normal, nu are cum sa nu i-a 3 puncte la acest meci. FORTA UTA Arad !!!

    4
    4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button