Primarul din Cermei s-a supărat și vrea să retragă echipa de fotbal din Liga a III-a!

Pentru a treia vară consecutivă, o divizionară terță ar putea arunca prosopul. După Crișul Chișineu Criș, în 2023 și Șoimii Lipova, în 2024 și Gloria Lunca Teuz este cea care ar putea anunța oficial FRF-ul că renunță la locul său în seria a 8-a a Ligii a III-a. De fapt, aici e marea problemă, faptul că „sămădăii” au fost rupți de celelalte formații arădene, care fac parte din altă serie, ceva mai accesibilă ca și deplasări, în timp ce băieții lui Polgar trebuie să călătorească sute de kilometri spre spre Maramureș, Cluj sau Sălaj.
Din informațiile noastre, până la urmă, președintele Petre Bulza ar fi acceptat și această situație, însă Ioan Vesa ar fi spus stop joc. Primarul din Cermei e supărat foc că cei de la FRF au făcut din Gloria Lunca Teuz „carne de tun” și le-ar fi comunicat deja lui Petre Bulza și Roland Nagy că nu va mai susține activitatea și solicitarea de retragere din competiție poate fi scrisă deja.
Cert este că antrenorii Norbert Polgar și Ovidiu Pașcalău au anulat antrenamentul de astăzi, dar și amicalul de mâine, cu Șoimii Șimand. Evident, jucătorii își pun întrebări ce vor face în viitor, mai ales că șefii celor de la Cermei nu doresc să coboare nici la Liga 4-a Mavros. Aici, ar fi găsit înțelegere la conducerea Asociației Județene de Fotbal, care și așa are un număr impar de echipe în primul eșalon județean, însă Cermeiul a spus ori seria a 7-a a Ligii a III-a, ori nimic!
Se pare că cei de la CSM Lugoj, care au ratat promovarea la baraj cu CSM Târgu Jiu, ar fi direct interesați, căci sunt gata oricând să le ia locul celor de la Cermei dacă va exista un loc vacant. Probabil, de luni încolo vom știi mai multe.
Ar fi bine sa se retragă, oricum au retrogradat de 3 sau 4 ori… Se pare că sifonare a banilor publici, de către smecherii din primarii și conducerile echipelor, este o prioritate în L3. Jucători plătiți cu târaita, ultimele salarii nu le mai dau dar le baga ei în buzunare… Contractele jucătorilor neinregistrate la FRF, numai smecherii și ciordeli… Dacă ar întra Curtea de conturi puțin peste ei ar găsi o grămadă de nereguli…
Cum vine asta? Începi campionatul în Liga a 4-a, iar peste o săptămână joci în Liga a 3-a? 🙂. Alo, spitalul?.
despre ce echipa ai scris?