Baschet

„Miki” Panait rămâne în „galben-albastru”, fundașul din circuitul naționalei a adunat peste 100 meciuri în LNBF la 19 ani!





În preziua reunirii sub comanda Tatianei Gallova, FCC UAV Arad anunță și prelungirea înțelegerii cu fundașul român, Mihaela Panait. Nu era un „mariaj” scontat, căci baschetbalista de 19 din circuitul naționalei avea și alte oferte pe masă.

De altfel, după meciul cu numărul trei al finalei mici cu Rapidul, din finalul stagiunii trecute, „Miki” a lăsat să se înțeleagă că ar putea-o părăsi pe formația „galben-albastră” după doar un sezon. „Pentru mine a fost alegerea corectă să vin la Arad, mă bucur că am făcut-o anul trecut. Mi-a plăcut aici, m-am simțit apreciată, dorită, am simțit că lumea are încredere în mine și pentru mine a fost decizia corectă să fiu aici. Urmează să vedem ce va fi din vară, până acum nu există nicio înțelegere cu nimeni și urmează să vedem în ce direcție vor merge lucrurile”, declara la finalul lunii aprilie Panait.

În primul sezon la FCC Baschet UAV Arad, Mihaela Panait a jucat în 21 de partide din Liga Națională, cu medii de 9,4 puncte, 2,6 recuperări, 2,9 pase decisive și 1,5 intercepții în 26:24 minute, cu 9,9 eficiență medie. A contribuit la câștigarea medaliilor de bronz în ediția precedentă de campionat. În cele cinci jocuri din Cupa României a avut medii de 8 puncte, 2,8 recuperări și 2,2 pase decisive în 27:03 minute.

Fundașul de 1,69 metri a jucat în acest an atât pentru naționala de senioare a României, în ultima fereastră a calificărilor la FIBA Women’s EuroBasket, cât și pentru naționala U20 la Campionatul European U20, divizia B, unde a impresionat în primul joc cu Slovacia, marcând 31 de puncte.

Panait are deja peste 100 de partide jucate în Liga Națională de Baschet Feminin, în care a mai evoluat trei sezoane pentru Agronomia București și unul pentru Rapid București.










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button