Echipele Academiei UTA și-au luat toate punctele în weekend, iar golaverajul e și el grăitor: 47-2!

A venit și weekendul perfect al Academiei UTA, o combinație între evoluțiile bune al echipelor „roș-albe”, dar și calitatea scăzută a adversarilor. Inclusiv golaverajul general (47-2) a vorbit de la sine despre demonstrațiile de forță ale utiștilor la cele 6 categorii de vârstă, din campionatele organizate de FRF. UTA U 15 (foto) continuă să fie lider în seria a 4-a.
Liga de Tineret: ASC Daco-Getica București – Academia UTA 0-3
În condițiile în care Denis Țăroi era plecat la lotul național U18, dar azi nu a jucat împotriva Republicii Moldova din pricina unei accidentări, echipa de juniori mari a avut nevoie de toți ceilalți jucători care s-au antrenat sub comanda lui Adi Mihalcea și chiar au jucat în amicalul cu Dumbrăvița. Adică pe Matei, Hodoșan și Tolcea, iar ultimul a și marcat în victoria cu 3-0, de la București, cu Daco-Getica. Baba și Neamț au mai înscris duminică pentru a doua victorie stagională a campionilor U17 în noul sezonului în Liga de Tineret.
Mihai Petcuț și Falvius Moisa au început meciul din capitală cu: Cutean – Neamț, Ancateu, Ene, Berar, Matei, Hodoșan, Bărbat, Tolcea, Corchiș, Baba. Au mai jucat Galcue, Kocsis, Leca, Glevan, Păduraru.
Liga Elitelor U17: ASC Daco-Getica București – Academia UTA 1-6
Formația pregătită de Sandu Gaica, Radu Mărginean și Adi Ungur se întoarce și ea cu toate punctele de la București, după ce a învins-o cu 6-1 pe Daco-Getica. Ile și Sandu au reușit fiecare câte o „dublă”, iar celelalte goluri au fost înscrise de Picioruș și Zvenca. Popescu – Dogan, Ile, Zvenca, Macovei, Barbu, Picioruș, Sabău R., Margan, Sabău L., Drăgușin a fost primul „unsprezece” al echipei noastre. Pe parcurs au mai intrat Cijevski, Roateș, Spătariu, Antochi și Sandu.
După 6 etape, utiștii sunt pe locul 2 în seria de Vest, cu 15 puncte, la trei lungimi de undă în spatele liderului U. Cluj.
Liga Elitelor U16: Academia UTA – CSM Reșița 14-0
UTA U16 a făcut scorul weekendului, 14-0, cu CSM Reșița, după reușitele semnate: Abu Lebda (3), Burta (3), Șerban (2), Manolache (2), Sulea, Bacalu, Vidac și Hangu.
Marius Ciubăncan i-a trimis în teren pe Pavelea – Șerban, Boka, Burta, Abu Lebda, Manolache, Ciornea, Olariu, Sulea, Rădoi D., Vidac. Au mai jucat: Cotuna, Mustaro, Hangu, Bacalu, Pelău.
Liga Elitelor U15: Academia UTA – CSM Reșița 8-0
Parcursul „roș-albilor” sub 15 ani rămâne perfect și nu putea fi altfel la un meci cu modesta CSM Reșița. Așa că și formația pregătită de Dinu Donca și Costel Bogoșel a făcut scor cu bănățenii. Tabela s-a oprit la scorul de 8-0, grație golurilor reușite de Burchardt (3), Urs (2), Popa, Herlo și Bulzan.
Au jucat din primul minut: Molnar – Bulzan, Rozniciuc, Meze, Mustață, Herlo, Radu, Antal, Popa, Burchardt, Urs. Pe parcurs au mai intrat: Milan, Sandu, Baltag, Barta, Buțiu.
Liga Elitelor U14: Academia UTA – CSM Deva 12-0
Juniorii U14 ai Academiei UTA i-au învins pe cei de la Deva cu 12-0. Pop și S. Fricățel au înscris fiecare câte trei goluri, Oprea și D. Fricățel, câte două, iar Talpaș și Murar câte un gol. Mihai Roșca a început meciul cu: Tone – Burcă, Lăzărescu, Secianschi, Oniga, Gorea, Stan, Murar, Fricățel D., Pop, Talpaș. Au mai intrat Vinter, Breban, Neagu, Iamandii, Nagy, Oprea și Fricățel S.
Liga Elitelor U13: Academia UTA – CSM Deva 4-1
Trupa pregătită de Abdoulaye Diarra s-a impus și ea, cu 4-1, în fața celor de la CSM Deva. Golurile arădenilor au fost marcate de Patrick Crișan (3) și Yanis David. Pe parcursul partidei, pentru UTA au evoluat următorii jucători: Petrică, Tabuia, Dumitrean, Gabor, Pantis, Ozoreanu, Beserman, Iasovici, David, Blaj, Bondor, Szabo, Sibinsche, Cornea, Bouhar, Rosenbach, Semen, Predoiu, Miclea, Crișan, Iga, Truța.
În weekendul ce urmează, echipele mari ale Academiei UTA joacă pe teren propriu cu Csikszereda, cele de U16 și U 15 se deplasează aproape, la Timișoara, pentru meciurile cu LPS Banatul, iar formațiile mici ajung la Cluj, pentru disputele cu CFR.