Superliga

Virgiliu Postolachi schimbă echipele la Cluj, vezi cât le-a plătit U. rivalilor de la CFR pentru fostul atacant al UTA-ei!





În ultima zi de mercatto în România, echipele rivale din Cluj au bătut palma pentru un Virgiliu Postolachi (25 de ani). Emil Boc a bătut palma cu Neluțu Varga, iar atacantul naționalei basarabene trece de la CFR și Universitatea pentru o sumă mai degrabă modică la acest nivel.

Jurnaliștii de la digisport.ro susțin că „șepcile roșii” vor alimenta conturile vicecampioanei României cu 150 de mii de euro. Totodată, sursa menționată mai precizează că CFR-ul va primi și 10% dintr-un eventual viitor transfer al lui Postolachi de la Universitatea Cluj.

„Da, l-am lăsat pe Postolachi la Universitatea Cluj în virtutea relațiilor pe care le avem cu cei de acolo. Nu este primul jucător pe care îl dăm să joace la echipa din același oraș cu noi. Nu vorbesc despre cifre, dar pe acolo sunt cifrele”, a declarat Nelu Varga conform DigiSport.

UTA este primul club din SuperLigă pentru care a jucat Virgiuliu Postolachi în sezonul 202-2023. La finalul acelui campionat, echipa franceză din Ligue 2 Grenoble a achitat clauza de transfer fixată de arădeni pentru vârful de peste Prut, în valoare de 300 de mii de euro. Postolachi a revenit în România în vara anului trecut în schimbul sumei de 200 de mii de euro și nu s-a descurcat rău în Gruia, bifând 51 de partide, șapte goluri și o pasă decisivă.

Acum, Ioan Ovidiu Sabău a identificat în atacantul crescut de PSG varianta de înlocuire a lui Mamadou Thiam, care a plecat  la FCSB

Conform platformei de specialitate transfermarkt, Virgiliu Postolachi este cotat în acest moment la suma de 750.000 de euro.










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button