Progresul Pecica

Pecica a făcut instrucție cu Șugagul pentru primul succes stagional! Stupar: „Oxigen și moral pentru meciurile grele ce urmează”





La a patra încercare stagională, Progresul Pecica s-a deblocat și la capitolul victorii în seria a 7-a a Ligii a III-a. Și a fost o demonstrație de forță în compania nou promovatei din județul Alba, CSL Hidro Mecanica Șugag, care nu a înțeles nimic după golul de 1-0 marcat cu o execuție foarte frumoasă de Mirel Arsene. Până atunci (min. 19), meciul a fost echilibrat, închis, așa că reușita căpitanului cu atribuții de antrenor secund a fost balsam pentru jocul gazdelor. Practic, meciul era jucat după prima repriză, când „galben-albaștrii” conduceau deja cu 3-0. Venit de pe bancă, tânărul Patrick Pașcalău și-a pus și el sigiliu cu un gol și un „assist” pentru un rotund 5-0. 

Stupar: „Mă bucură rezultatul, nu atât de mult și jocul, am arătat și slăbiciuni pe momentul defensiv”

Ca și la Hețeg, în remiza cu DMO, antrenorul Dan Stupar a fost nevoit să dea indicații din tribună, fiind suspendat după eliminarea din confruntarea cu CSM Unirea Alba Iulia. „Mă bucură rezultatul, nu atât de mult și jocul, Dacă pe lângă goluri ne-am mai creat și alte ocazii, din nou am arătat și slăbiciuni pe momentul defensiv. În anumite momente nu am avut reacție pe tranziția negativă. Și atunci, sigur că și adversarul și-a creat două-trei oportunități. Până la urmă, sigur, felicitări băieților, sunt mulțumit de rezultat, normal, este o victorie incontestabilă. Ne așteaptă meciuri grele, îmbucurător este că am reușit să înscriem cinci goluri, pentru că în celelalte meciuri ne-am cam jucat cu ocaziile. Acum sper că am reușit să ne deblocăm la faza de finalizare. Este un rezultat care ne dă oxigen, să zicem, și moral, dar ne așteaptă o perioadă grea. Mergem la Șag, vine Blajul, iar echipă incomodă, după aia să nu mai zic de Poli, Cugirul… Așa că azi am scos trei puncte importante, care sperăm să ne dea încredere, ca să creștem de la meci la meci”, a declarat antrenorul principal al Progresului.

Neag: „ Reevaluăm strategia, lotul de jucători și modul de a juca”

Șugagul rămâne cu remiza din prima etapă cu Poli, după care a pierdut pe linie. Iar într-o săptămână bifează două eșecuri cu 0-5. „Este dureros să pierzi în modul în care am pierdut astăzi. E greu să trag concluzii pozitive sau să văd aspecte bune după joculcu Pecica. Se pare că atâta s-a putut, o să reevaluăm situația în care ne aflăm și încercăm să scoatem maximum cu ce avem, până la sfârșitul acestui tur. Adică reevaluăm strategia, lotul de jucători și modul de a juca”, a declarat Ionuț Neag, antrenorul formației din județul Alba.

Arsene: „Nu cred că e atât de important golul meu, ci că am câștigat astăzi cele trei puncte”

Din postura liderului din teren, dar și a „secundului”, Mirel Arsene a fost și cel care a deblocat partida cu formația din Șugag. „Nu cred că e atât de important golul meu, ci că am câștigat astăzi cele trei puncte și sper să o ținem tot așa. Pentru că la Hațeg am avut ghinion, zic eu, și astăzi s-a dovedit că nu a fost întâmplător. Nu prea știam mare lucru despre Șugag, am văzut că făcuseră egal cu Poli și am încercat să ascultăm indicațiile antrenorului. Iar ei, în afară de o lovitură liberă, nu s-au prea apropiat de careul nostru. E o serie foarte grea, s-au schimbat foarte multe, sistemul de joc în serie, echipele mi se par mult mai tari ca și anul trecut. Avem Alba Iulia, Poli, care ați văzut ce transferuri fac, jucători de Liga 1, Cooper, Romario Benzar, deci se anunță un campionat interesant, vedem ce va fi. Noi sperăm să fim pe acolo, la mijlocul clasamentului și nu se știe niciodată. Cu încrederea în copiii ăștia care au venit de la UTA încercăm să ajungem și în play-off, de ce nu?”, a punctat și mijlocașul de 36 de ani.

Într-adevăr, urmează etapă intermediară în Liga 3-a, iar Pecica se deplasează în județul Timiș, până la Șag. Iar pentru Șugag e risc mare de un nou duș rece, din moment ce o găzduiește pe conjudețeana cu pretenții de promovare, CSM Unirea Alba Iulia.

Cum s-au marcat golurile:

1-0 (min. 19): Mirel Arsene execută o lovitură liberă de la 22 de metri, ușor lateral stânga, sub transversală

2-0 (min. 38): Andrei Mura preia în careu după pasa lui Pamfile și marchează din întoarcere, din 10 metri.

3-0 (min. 45): Centrare Olăroiu de pe dreapta, Ahmet Ekmekci face stop pe piept și șutează la colțul lung din 8 metri

4-0 (min. 77): Pasă Olăroiu pe dreapta, Patrick Pășcălău șutează din 13 metri lateral dreapta la colțul lung

5-0 (min. 84): Pașcalău fură mingea la un fundaș în careul advers, pasează lateral la Samir Borcea care marchează din 8 metri.

Formații:

Pecica: Zamfir – Haloș, Indreica, Wild, Aldan – Arsene (71 Pașcalău), Pamfile – D. Călin (85 M. Rusu), Ekmekci (79 Borcea), Olăroiu (79 Crainic) – Mura (71 Șiclovan).

Șugag: Dreghiciu – Boldor (46 Bucur), Găldean, Poenar, Morariu (46 Stelea), Buran, Cîmpean, Budin (57 Domșa), E. Codrea (69 Gheorghiță),  Greapcă (57 Hrăpianu), Todoran.

Arbitri: Deaian Ștefănescu (Lugoj) – Lorand Tyukodi, Emil Bîzu. Rezervă: Răzvan Dan (toți trei din Timişoara)

Observatori FRF: Ciprian Danșa (Satu Mare) și Livian Hotico (Timişoara)

FOTO: Sorin Dan Cârstea










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button