Utistele – autoritare în Dealul Florilor pentru primele puncte din noua stagiune!

Fotbalistele de la UTA s-au repliat rapid după eșecul (0-4) de la Târgu Mureș, cu un succes în cadrul etapei secunde a Ligii a II-a. Arădencele au evoluat tot în deplasare, la Baia Mare, acolo unde s-au impus cu un sec 3-0.
Chiar și fără Laura Mihăieș și Elisa Bozian, plecate cu Raisa Timișoara la EMF Champions League Women’s, de la Sofia, utistele au fost stăpâne pe situație în Dealul Florilor. Superioritatea din joc au concretizat-o și pe tabelă prin „dubla” Carlei Kugler (minutele 17 și 88) și reușita Daliei Ursuțiu-Mandoc, din minutul 65. „Felicit toate fetele, au fost senzaționale astăzi. Pe o vreme superbă, pe un teren foarte bun, am muncit, am alergat, s-a văzut dăruire din partea fetelor, chiar dacă plecam cu șansa a doua în această partidă. De remarcat cele trei asisturi ale Dianei Gomoi. Am mai avut și numeroase ratări, mai ales prin Kugler, Dalia Ursuțiu și Gligor. Per total, a fost un joc foarte bun, sperăm să-l confirmăm și etapa viitoare, acasă, cu Hermannstadt. Mai ales că revin Eli Bozian și Laura Mihăieș”, ne-a declarat Valentina Calalb, antrenoarea echipei feminine de senioare a „Bătrânei Doamne”.
UTA a jucat la Baia Mare în formula: Casiana Roz – Irina Bondar, Alexandra Gligor, Raluca Răzban, Ica Niculai – Dalia Ursuțiu-Mandoc, Carla Kugler, Jasmine Ursuțiu-Mandoc, Bianca Todor – Bianca Roman, Diana Gomoi, de pe bancă venind: Anamaria Oniță și Adina Sârb.
Apropo de Hermannstadt, utistele sub 17 ani le-au întâlnit pe sibience vineri, pe Cibin, pentru un spectaculos 4-4.