UTA Arad

Marinos Tzionis, înainte de UTA – Csikszereda: „E timpul să avem victorii, eu voi ajunge în curând la maximum”





Cel mai bine cotat fotbalist din lotul „Bătrânei Doamne” (900 de mii euro pe transfermarkt) a fost decisiv în remiza de prestigiu obținută de UTA pe terenul vicecampioanei CFR Cluj. În debutul reprizei secunde, Marinos Tzionis a avut una dintre pătrunderile sale în viteză pe stânga, a tras la poartă, iar Coco și-a deviat mingea în proprie plasă. „Nu suntem mulțumiți de ultimul meci, am fi vrut să-l câștigăm. E și bine că nu am pierdut, dar e timpul să avem și victorii ca să urcăm în clasament”, susține Tzionis.

Acesta se anunță una dintre armele ofensive importante ale arădenilor la disputa de sâmbătă, de la ora 15, cu Csikszereda, cu atât mai mult – probabil – îl va avea adversar direct pe Erwin Bloj, care a avut evoluții aproximative în ultimele partide ale ciucanilor. „Am vizionat meciurile lor, am văzut ceea ce joacă. Au o echipă bună, dar noi ne antrenăm ca să fim pregătiți în weekend. Jucăm pe stadionul nostru, în fața suporterilor noștri, trebuie să luăm cele 3 puncte. Trebuie să fim concentrați 90 de minute, altfel se întâmplă să pierdem puncte, ca la CFR. Știm ce nu am făcut bine și trebuie să îmbunătățim”, a adăugat Tzionis, care are un gol stagional și trei „assituri” în contul arădenilor: „Personal dau totul pentru echipă, dar știu că încă nu sunt la maximum. Dar, în curând voi ajunge la acel nivel”

Csikszereda și Oțelul Galați, pe teren propriu și FC Botoșani, în deplasare, sunt următorii adversari ai Bătrânei Doamne, iar Tzionis susține: „Următoarele trei partide sunt importante. Dacă pierdem mergem în jos, dacă le câștigăm vom fi sus. Avem adversari foarte buni, dar încercăm să câștigăm toate aceste meciuri”.

Marinos Tzionis a fost titular în toate meciurile disputate de UTA în prezenta stagiune a SuperLigii, însă doar în trei nu a fost înlocuit de Adi Mihalcea.










Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. Cu o atitudine pozitivă cu multă încredere în voii, cu presing și agresivitate în joc se poate, orice e posibil atunci când ai Credință !
    HAI UTA ! HAI ARADUL !

    13
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button