Pecica face „hattrickul” cu Blajul, dar Stupar recunoaște: „Uneori ai nevoie și de șansă”, iar Tătar afirmă: „Nici la copii și juniori!”

Progresul Pecica s-a pornit mai greu, dar acum pare de neoprit. „Galben-albaștrii” au bătut-o cu 1-0 și pe CIL Blaj și ajung la cel de-al treilea succes consecutiv și tot fără gol încasat. Decisivă a fost reușita din startul partidei a fundașului Andrei Haloș, la capătul unei acțiuni colective rapide a gazdelor.
Stupar: „Nu a fost cel mai bun joc al nostru, probabil și pe fond de oboseală, puncte importante!”
Formația din județul Alba a avut reacție, a jucat un fotbal destul de bun, dar a ratat ocazii imense de egalare. Și pecicanii au mai avut situațiile lor, în special prin șuturi de la distanță și semi-distanță. Iar la final, Dan Stupar a recunoscut că echipa sa a avut doza sa de noroc în câștigarea celor 3 puncte. „Așa cum am anticipat, am întâlnit o echipă incomodă, destul de agresivă, cu calitate pe compartimente și care ne-a pus probleme foarte mari. Este o victorie muncită, putem să spunem și norocoasă. Le-am spus și băieților asta și i-am felicitat pentru efort și dăruire, toți au muncit. S-a văzut că toți și-au dorit. Într-adevăr, nu a fost cel mai bun joc al nostru, probabil și pe fond de oboseală, că au fost în șapte zile trei jocuri și am jucători care și muncesc. De exemplu, Olăroiu a fost de noapte, e foarte greu. Alții vin direct de la serviciu, e greu, dar ne bucurăm că am reușit să legăm o serie de succese. Am adunat puncte sunt foarte importante în economia clasamentului, pentru că am început destul de greoi, cu două înfrângeri acasă”, a declarat antrenorul celor de la Pecica la finalul disputei cu Blajul.
Pentru Pecica urmează cel de-al doilea derby județean al turului. „Întâlnim Sântana, o echipă incomodă, cu foarte mult echilibru pe posturi. Au și bancă foarte bună, o echipă care o să pună probleme în acest campionat. Dar, mergem să ne jucăm șansa, pentru că și noi am început să arătăm mai bine, la Șag am făcut o repriză foarte-foarte bună. Ne așteaptă o serie de meciuri destul de dificile, mai avem la Timișoara, mai avem și cu Cugirul, cu CSU Alba Iulia, Ghiroda și de aceea punctele obținute azi au valoare și mai mare. Sperăm să o ținem pe linia asta, cu rezultate pozitive, eu antrenez echipa doar în spiritul victoriei. Rezumând meciul de astăzi, uneori ai nevoie și de șansă”, a completat Dan Stupar, care a revenit pe banca echipei sale după trei etape de suspendare.
Tătar: „Problema a fost că nu am dat gol, după ce am avut patru ocazii imense!”
Tehnicianul „albanezilor” și-a găsit greu cuvintele la capătul unui meci în care elevii săi s-au întrecut în ratări incredibile. „Sincer vă spun, eu nu am mai văzut asemenea ocazii de la copii și juniori. Am scăpat de la centrul terenului de două ori singuri cu portarul, am dat și din trei metri peste poartă…Păcat, că joci bine, joci frumos, plăcut, problema a fost că nu am dat gol, după ce am avut patru ocazii imense! La noi în clasament e problema mare, pentru că nu adunăm puncte. Toate jocurile noastre au fost mai bune, poate, chiar decât ce de astăzi, dar nu se vede și în clasament. Muncim în continuare, veneam după o săptămână grea, în care am pierdut 4-5 jucători de bază și asta ne-a tras un pic în jos. Ați văzut, am terminat jocul cu un copil de 2010 în teren, mă bucur pentru copiii ăștia, pentru că sunt toti din orașul nostru, foarte talentați și chiar îi felicit. Îmi doresc ca să vină momentul când vom sparge ghinionul și cred că după aceea o să legăm rezultate bune. Deocamdată ne batem la locurile din spate, dar cred că locul nostru nu este acolo”, a declarat Daniel Tătar.
Ca și Pecica, și Blajul are derby județean, chiar cu noul lider, CSM Unirea Alba Iulia.
Progresul Pecica – CIL Blaj 1-0
Cum s-a marcat golul:
1-0 (Min. 4): Atac rapid al gazelor, Mura primește în careu ușor lateral dreapta, îl drilează pe portar și pasează în spate pentru Andrei Haloș, care trage din prima cu stângul în plasă, din 12 metri
Formații:
Pecica: Zamfir – Haloș, Indreica, Wild, Aldan – Arsene (87 M. Rusu), Pamfile – D. Călin, Ekmekci (80 Pașcalău), Olăroiu – Mura (75 Mura).
Blaj: R. Damian – Drăgan (63 Lungar), R. Popa, Csiki (76 Man), V. Boldea – C. Cristea, Istrate (63 Macarie) – Taifas (88 D. Cristea), Mensah, Damian – Said Alves (76 Maghiari).
Arbitri: Florin Mazilu (Satu Mare) – Ovidiu Timar, Alexandru Bogdănel (ambii din Oradea). Rezervă: Tudor Jurcă (Arad)
Observator arbitri: Ciprian Trancă (Timişoara)
Delegat joc: Monica Sabolovits (Caraş Severin)
FOTO: Dan Sorin Cârstea