Leo Grozavu, despre UTA: „Echipă robustă, experimentantă și mai constantă în rezultate de la venirea lui Mihalcea”

UTA nu mai este demult supriza plăcută a startului de sezon în SuperLigă. Alte trei formații destinate luptei pentru supraviețuire sunt mai bine clasate, iar cea mai bună dintre ele este FC Botoșani. Ocupanta locului secund, formația din nordul Moldovei este următorul adversar al „Bătrânei Doamne” în încheierea rundei cu numărul 12, luni, de la ora 20,30.
Mai mult, FC Botoșani e cea mai în formă echipă a ultimelor două luni în campionat, pe același calapod cu FC Argeș, formație aflată și ea în „careul de ași”. Leo Grozavu vrea să continue seria pozitivă la cârma echipei sale, cu atât mai mult cu cât are de luat o revanșă pentru eșecul din play-outul sezonului trecut, când, tot așa, echipa sa era într-un moment bun, după care a tremurat până spre final pentru salvarea de la retrogradare fără baraj.
Grozavu: „UTA, o echipă bine organizată, care mai mult ca sigur că ne va pune probleme, dar totul depinde de noi”
Sigur, s-au schimbat multe lucruri de la acel 1-0 pentru arădeni, din primăvară, în special lșa UTA și asta a remarcat și tehnicianul celor de la Botoșani. „Va fi o partidă dificilă, ca toate celelalte, pentru că UTA e o echipă robustă, o echipă care a demonstrat de la începutul acestui campionat că poate ține piept oricăror adversari. Se pare că de la venirea lui Mihalcea sunt mult mai constanți în rezultate, mă refer că au pierdut foarte puține jocuri. Cred că doar unul sau două, nu am făcut o statistică în momentul de față. E o echipă cu jucători robuști, puternici, o echipă bine organizată, care mai mult ca sigur că ne va pune probleme. Ușor nu va fi, dar cel puțin la momentul ăsta, până la urmă, totul de noi depinde”, susține Grozav.
„Au și alți jucători acolo care pot să joace în locul lui Coman și Abdallah”
Tehnicianul viceliderului e la curent cu problemele ofensive ale arădenilor, dar consideră că Adi Mihalcea are cu ce să atace la Botoșani. „Au și alți jucători acolo care pot să joace în locul lui Coman și Abdallah. E un Costache care poate să evolueze în poziție de atacant și mai sunt și alți jucători acolo, știm care sunt cei care mai pot juca în poziție de atacant. Au un lot echilibrat, v-am spus, jucători puternici, cu experiență la nivelul primei ligi, așa că nu văd probleme. La rândul nostru, avem și noi micile noastre probleme. Bordeianu revine după suspendare, Aldair a fost accidentat, sperăm să intre și el, dar după mai mult de o săptămână de inactivitate e clar că are nevoie de un pic de timp să-și recapete ritmul”, a adăugat Leo Grozavu.
„Locul din clasament nu trebuie să ne anime sau să ne dea mai multe probleme”
Întrebat cât de greu îi este să gestioneze momentul bun, cu atât mai mult cu cât FC Botoșani poate urca pe pirmul loc dacă o bate pe UTA și U. Craiova nu câștigă la București, cu FCSB. „Nu e greu să țin vestiarul și cred că nici pentru ei nu e greu. Locul din clasament nu trebuie să ne anime sau să ne dea mai multe probleme, sau să pună presiune pe noi. Până la urmă, este tot un joc de campionat, trebuie să facem abstracție de locul din clasament, să facem abstracție de ce se poate întâmpla. Până la urmă, pe noi nu ne interesează pe ce loc suntem în etapa a 12-a sau a 16-a, important e la final de campionat. Văd că se fac tot felul de speculații, pe mine personal nu mă interesează și nici nu sunt preocupat de lucrul ăsta. Pe mine mă interesează doar să acumulez cât mai multe puncte. Fiecare punct acumulat în clasament va conta mai mult ca sigur la final. Nu trebuie să ne intereseze că suntem pe o anumită poziție în clasament într-un anumit moment al campionatului, ci unde vom fi când se trage linia. Eu cred că și băieții gândesc la fel, noi nu punem presiune suplimentară pe ei, nu cred că trebuie să se simtă apăsați de lucrul ăsta. Sigur că jucăm ultimul meci a etapei, e clar că știm deja ce s-a întâmplat în restul meciurilor și unde am putea fi în cazul unui rezultat pozitiv al nostru, dar, cum am spus, e doar etapa a 12-a. Mai sunt foarte multe puncte puse în joc, sunt foarte multe jocuri, de abia de acum se așează campionatul. Mai mult ca sigur, din momentul de față și adversarii noștri ne vor trata special, cam asta se întâmplă. Deci eu nu văd o problemă ca să nu putem rămâne echilibrați și să încercăm în continuare să mergem pe drumul ăsta al constanței în rezultate. Numai de noi depinde, problemele sunt tot la noi, sau de la noi pot să apară”, a adăugat Grozavu.
Antrenorul moldovenilor se teme starea vremii și, implicit, a gazonului: „Astea au fost mereu condițiile…”
Primul val de frig și vreme, cu precipitații în unele zone, s-a abătut peste România, iar „principalul” celor de la Botoșani e preocupat și de acest aspect. „În fiecare an, știm că toamna la Botoșani e dificilă. Deja au început ploile, terenul de antrenament devine impracticabil, sunt foarte multe probleme vis-a-vis de partea de infrastructură și aici, până la urmă, nu avem ce face. Sperăm să nu plouă foarte mult înainte sau în timpul meciului. Vor veni și meciurile de cupă, avem două jocuri acasă, se joacă la trei zile, apoi avem un alt meci pe teren propriu, mai mult ca sigur că, dacă va fi vreme nefavorabilă, vom avea probleme și cu suprafața de joc. Dar nu sunt aici ca să mă plâng, pentru că astea au fost mereu condițiile la Botoșani. Au fost semnalate nu de mine, au fost semnalate și de alții anterior, dar lucrurile nu s-au schimbat. Așa că nu are rost să ne mai plângem noi acum suplimentar”, a încheiat Leo Grozavu.
Cîmpanu a marcat primul său gol de la revenirea la Botoșani chiar înainte de reîntâlnirea cu UTA: „Nu am de plătit polițe”
Ultimul succes al celor de la FC Botoșani a venit la începutul săptămânii, la Clinceni. Moldovenii s-au impus cu 2-0 cu Metaloglobus, ultima reușită fiind semnată de George Alexandru Cîmpanu. Până luni, acesta nu mai punctase în SuperLigă de pe 4 octombrie 2024, când înscria pentru UTA în victoria de la Arad, cu Petrolul, 3-1. Așadar, mijlocașul lateral de 24 de ani s-a deblocat chiar înainte de duelul cu fosta sa formație. „Sper ca odată cu golul acesta să-mi recapăt puțin încrederea, a fost ca o descătușare. Nu am mai marcat de foarte mult timp și era, oarecum, un blocaj mental. Odată cu golul acesta sper să arăt ceea ce pot și ajut cât mai mult echipa. De asta am venit aici, cu inima deschisă și sper ca anul acesta să facem o figură foarte, foarte frumoasă. Cu siguranță vom fi tratați cu mai multă seriozitate de către toate echipele, având în vedere că în ultimii 2-3 ani, Botoșaniul s-a luptat acolo jos. Cu siguranță toată lumea ne va lua mult mai în serios și se vede la fiecare meci. Pe noi nu cred că este niciun fel de presiune, trebuie să intrăm pe teren și să facem același lucru pe care l-am făcut ca și până acum și să încercăm să obținem cele trei puncte. Reîntâlnirea cu UTA este un meci ca oricare altul, nu am de plătit polițe nimănui. Sunt jucător profesionist, sunt la Botoșani și vreau să câștig meciul”, a declarat Cîmpanu, care a jucat 651 de minute la UTA în prima parte a sezonului trecut, între campionat și Cupă, marcând două goluri.
Și Leo Grozavu a apreciat reușita lui Cîmpanu cu Metaloglobus. „Mă bucur pentru jucătorii care au intrat, e și cazul lui George, care a intrat și a marcat. Deci e bine că și noi avem concurență pe posturi și pentru mine personal nu există titular și rezervă. Da, sunt jucători importanți în echipă, care sigur au fost folosiți mai mult, dar asta nu înseamnă că cei care au stat pe margine nu sunt la fel de importanți pentru mine. Și au demonstrat și vor demonstra în continuare. Atunci când intră de la începutul jocului trebuie să joace la fel de bine, când joacă pe parcursul jocului sau când intră pe parcursul jocului la fel”, a spus tehnicianul moldovenilor.
Pentru meciul cu UTA de luni, 6 octombrie, de la ora 20,30, FC Botoșani are o singură absență certă, cea a fundașului central Sadiku, aflat în recuperare după o operație la genunchi.