UTA Arad

Adi Mihalcea nu crede că UTA merita să piardă la Botoșani: „Am luptat, poate dacă eram mai norocos…”





UTA a pierdut al doilea meci al sezonului, 1-2, la Botoșani, după o prestație bună doar în prima repriză. Chiar dacă gazdele au jucat mai bine și au pus presiune pe defesiva arădeană, aceasta s-a descurcat destul de bine, așa că a fost nevoie de gafa portarului Iliev pentru ca moldovenii să câștige și să urce pe primul loc în SuperLigă după 12 etape. Dar, meciul s-a jucat și în atacul arădenilor, acolo unde Roman și Costache au ratat două ocazii imense, ambii în primele secunde ale celor două reprize.

Totodată, „roș-albii” au avut și două goluri anulate pentru offsideuri, iar penalty-ul din care gazdele au deschis tabela a fost cu cântec. Ca să nu spunem că mai degrabă Cîmpanu a sărit ca în bazin, după ce și-a lăsat piciorul în spate pentru a fi atins ușor de portarul Iliev.

Adrian Mihalcea nu a vorbit deloc despre arbitraj, ci a adus în discuție programarea meciului într-o zi din calendarul UEFA, când Marinos Tzionis nu a putut fi utilizat. Asta în condițiile în care deja nu i-a putut folosi în Moldova pe Coman, Abdallah, Sota și L. Mihai. „Am început bine, noi cu ocazie mare, după care ei au un penalty și conduc cu scorul de 1-0. Avem o reacție extraordinară, iarăși două ocazii mari, plus golul. Păcat, este un joc pe care n-ar fi trebuit să-l pierdem. Am luptat, chiar îi felicit pe băieți pentru atitudinea avută pe un astfel de teren contra unei echipe bune, mergem înainte, n-avem ce să facem. E păcat că n-am reușit să plecăm măcar cu un punct de aici. (n.a. Ar fi trebuit ca acest meci să se joace mai devreme astăzi pentru ca terenul să nu fie atât de rău?). Pentru mine ar fi fost mult mai important ca meciul să fie ieri, ca să putem să avem toți jucători. Și așa avem o bancă numai de copii, 2007-2008. Azi mă uitam ce să introducem, avem problemele noastre. După ce avem și noi problemele noastre, s-a mai întâmplat și această neînțelegere, plecându-ne unul dintre cei mai buni jucători. Pentru mine asta era mai important, să avem tot lotul, dar cei care au intrat și i-au suplinit s-au achitat destul de bine de sarcini. Nu știu ce să zic, poate dacă eram mai norocos astăzi și să plecăm cu un punct. Într-adevăr, toate deciziile de arbitraj confirmate de VAR au fost împotriva noastră, dar nu cred că au fost probleme mari de arbitraj astăzi”, a declarat antrenorul celor de la UTA după eșecul de la Botoșani.

Întrebat dacă pauza de două săptămâni o ajută pe UTA, ca să-și mai recupereze măcar o parte dintre fotbaliștii indisponibili, Mihalcea a răspuns: „Ce să mai refacem? Să mai naștem vreo 2-3 copii. După ce că aveam câți aveam, acum Roman e suspendat pentru următoarea etapă. Îmi pleacă 5 băieți la lot, o să fim iarăși sub 20 la antrenament, dar trebuie să continuăm. Nu, sigur, pauza aceasta nu ne venea deloc bine, am fi vrut să jucăm în continuare”.

Și tot Mihalcea crede că Marko Stolnik și Richard Odada vor putea legitimați de clubul arădean: „Am impresia că interdicția la transferuri s-a ridicat și am putea săptămâna viitoare să-i înregimentăm și pe cei doi, dar sunt în urmă cu pregătirea fizică. Deci, practic, nu ne pot ajuta foarte mult”.

U. Cluj și Farul au pierdut în această etapă, dar a bătut Oțelul, iar gălățenii urcă peste arădeni în clasament chiar înainte de meicul direct de duminică, 19 octombrie. „E un campionat destul de echilibrat în ceea ce privește punctele, sunt distanțe mici între echipe. Orice pas greșit sau orice pas bun poate duce sus sau jos. Acum s-au distanțat patru echipe în fruntea clasamentului, celelalte sunt într-o zonă unde, într-adevăr, o victorie, două te poate propulsa în față. Au început să câștige și echipele care până acum n-au luat multe puncte și va deveni din ce în ce mai interesant”, a concluzionat Adi Mihalcea.










Articole de la JOHNNYBET



7 comentarii

  1. Teren mizerabil la Botosani…cum ziceau si altii, daca nu esti in stare sa ai gazon de Liga 1, atunci sa pierzi la masa verde. Cica nu s-au vazut liniile reale trasate cu var, deci nu au putut nici aia de VAR sa traseze liniile lor imaginare, deci au anulat 2 goluri pentru noi. O mizerie mare ! A fost o lupta surda in mocirla. Nu pot sa zic ca baietii nu au luptat, a fost un efort mare. Eu inca am incredere in echipa asta, mai ales cand nu o sa mai absentele astea importante.

    3
    0
  2. Cu juniori cu tot, UTA, a deplasat în teren și pe banca, 19 jucători.! 20 era cu Mihalcea și 21 cu secundul Radoi. Amintim ca echipa are în staful tehnic vreo 10 inși Care, în paranteza nu face caz pe la federație de programări și jucători pe la loturi naționale. Chiar dacă ai în teren 7 titulari, fără atac, ești echipa a doua! Dacă mai faci 5 schimbări, obosiți sau accidentați, de fapt termini cu echipa a treia. Nu exageram De aia cade echipa pe final. Cinstit, pe hârtie, plecam cu 80% înfrângere. Dacă nu-ți da gol Mitrov sau Dumiter, te lovește,, tziganusul”Mailat, fauritor de goluri din cositor și cupru. Asa s-a scris o istorie strâmbă, cu miros de pucioasa și afurisenie de noroc. Și ca întotdeauna, câștigătorul ia tot.!!

    4
    0
  3. Da, așa e, poate nu meritam sa pierdem azi. Dar totuși, de ce veșnic repriza a doua e mult sub prima repriză (excepție primul meci cel cu Craiova). Parca ne frica sa câștigăm! Parca ne e frică să facem 2-1, 3-1, poate chiar 4-1. Parca ne mulțumim prea repede ca egalam si câteodată tragem de un egal bucuroși ca nu am pierdut. Condiția fizică, mentalitatea de a câștiga meciul cu orice preț, câteodată si neșansa, astea au fost marile probleme pt care nu câștigăm meciuri. Uite Oțelul, a avut 3-0 la pauza cu Metaloglobus. Așa trebuie jucat acasă! Trebuie sa îți sufoci adversarului (ok, mai puțin probabil cu cele bune), dar sa nu bați Ciucul, sa te bucuri doar de egal cu Argeșul acasă, care de la 0-3 in min 30 nu au mai existat! Tu te-ai mulțumit doar ca ai egalat! Dle Mihalcea, pregătește meciurile doar pt victorie, nu doar auto-multumiri pt reveniri. Azi, Botoșani era de bătut. La fel a fost si CFR Cluj, la fel Argeșul, Cioculescu, Slobozia, etc… Parca nu știm câștiga! Parca ne ft frică să câștigăm! De ce???
    Forța UTA!

    2
    0
  4. Ce noroc are dracusorul asta de Mailat la goluri cu, toate ca, nu a miscat deloc pe teren in fata lui TUTU dar a prins cacaciosul sutul norocos inscriind in poarta adormitului Iliev cu, ifose de vedeta ca, este el mare portar si retine mingea in brate sricand toata munca enorma pe un teren foarte greu, mocirlos. Nu i-a venit nici lui Mailat sa creada cand a sutat la poarta, fie ce o fi ca, mingea va fi respinsa de Iliev care a luat cea mai proasta decizie la experiena lui. Imi pare foarte rau, nespus de rau pt. ca, UTA., baietii au jucat extraordinar, nici eu nu ma asteptam sa joace asa si iata ca, ghinionul a fost de partea UTA-ei. Oricum Botosani nu este echipa de play-off, o sa vedeti in retur ca, UTA. o sa treaca in fata lor la nr. de puncte odata cu, venirea jucatorilor accidentati !!!

    2
    0
  5. Cu UTA, se poate discuta doar cu lotul valid plus cei doi nou veniți. Nu numai teoretic, Botosaniul putea câștiga cu toți după banca în locul titularilor. Vedeți banca la ei. Deci oarecum în forma te duci la ei ,, la ghici” Exista în cazuri de egalitate ca aici, atmosfera de tribuna care,, magnetizeaza ” arbitrii. Nu decisiv 10-15% pe care o formație matura și le însușește

    2
    1
  6. Din pacate degeaba UTA nu merita sa piarda , daca tot a pierdut. Ce mai conteaza daca ai luptat. Tabela de marcaj nu indica cat ai luptat. La fotbal golul conteaza. , doar golul aduce puncte. Fa in asa fel incat mingea sa ajunga in poarta adversa .

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button