De ce, octombrie? Pe 6 ni l-ai luat pe Petschovschi, pe 11, de ieri, pe Domide, dar ai făcut ravagii și printre suporteri? Pe 25 au plecat Moisi și Mihoc, de trei zile s-a stins și Narsesovici. De ce octombrie, pui negru peste „alb-roșu”?

Probabil, Iosif Petschovschi și Flavius Domide sunt cei mai importanți fotbaliști din glorioasa istorie a „Bătrânei Doamne” a fotbalului românesc. „Csala” a deschis vitrina cu titlurile din 1947, 1948 și 1950, iar „Copilul Teribil” a „ferecat-o” cu trofeele din 1969 și 1970.

Iar „Roșcovanul” a mai înfăptuit și o Minune. A 8-a a Lumii. El, Gornea, Biro, Lereter, Pojoni, Brosovszky, Petescu, Calinin, Axente, Dembrovschi, Dumitrescu și Sima, cu vizionarul Coco Dumitrescu pe bancă. Olandezii de la Feyenoord erau „campionii lumii”, deținători ai Cupei Campionilor Europeni și ai Cupei Intercontinentale, dar și-au găsit „nașul” la Arad, în septembrie 1970. UTA impunea remiza (1-1) la Rotterdam, iar la returul de pe Mureș i-a suficientă remiza albă pentru a produce una dintre marile surprize din istoria fotbalului. Ernst Happel, celebrul antrenor al batavilor, a devenit ţinta ironiilor arădenilor, strigându-se la unison: „Happel, Happel, ha, ha, ha!”. „Demult nu am mai văzut atâția oameni în tribune și mai ales în jurul terenului. Erau scaune de la cinematograful care era la UTA. Toate le-au scos de acolo, a mai crescut cu 1,500 de locuri. Toți am fost o echipă pentru același țel – să ne calificăm. Am jucat extraordinar. Am ținut rezultatul de 1-1, ne era favorabil pentru că am dat un gol în deplasare”, rememora Domide, în câteva cuvinte meciul de pe 30 septembrie 1970, în cartea biorafică ”Flavius Domide – Copilul Teribil al fotbalului arădean”, scrisă de Radu Romanescu și Ionel Costin.

Gigi Domide îmbracă în doliu Aradul și mâine îl va părăsi definitiv. Doar ultima suflare îl putea desprinde de orașul său drag, de UTA. „După duelul cu olandezii, am fost curtat  de multe echipe printre care Steaua, Dinamo, FC Argeș și Poli Timișoara. Nu am acceptat acele oferte deoarece nu am dorit să plec din Arad. Atunci când am avut posibilitatea de a rămâne în străinătate, nu m-am gândit la acest lucru. Eu am fost foarte atașat de Arad și nu aveam cum să-l părăsesc. Trebuie să-i mulțumesc foarte mult acestui oraș pentru că m-a crescut, m-a făcut fotbalist, dar un pic m-am și revanșat. Am reușit să duc numele Arad și UTA pe toate meridianele lumii. Am fost un patriot local și nu îmi pare rău…Dacă ar trebui să o iau de la început, să știți că tot pentru Arad aș juca următorii 25 de ani”, a fost mărturisirea emoționantă a lui Flavius Domide cu ocazia primirii ”Distincția de Onoare a Județului Arad”, în urmă cu mai bine de un deceniu.

Poreclit „Roșcovanul”, sau „Roșul”, Domide a îmbrăcat tricoul „roș-alb” al fostei campioane a Provinciei între 1966 și 1979. E recordmanul de prezențe în tricoul „Bătrânei Doamne” a fotbalului românesc. A adunat 342 de partide și a înscris 75 de goluri, fiind al patrulea cel mai bun marcator din istoria echipei înființată de baronul Francisc Neuman în aprilie 1945. Primul e regretatul  „Gioni” Brosovszky, cu faimoasa lui „sută”, îi urmează Ladislau Bonyhadi, cu 81, iar al treilea e Mihai Țîrlea I, preferatul lui Domide de altădată, cu 80 de goluri.

În cupele europene, „Roșcatul’’ evoluează de 16 ori și înscrie 5 goluri. A marcat în Cupa Campionilor Europeni în poarta Legiei, în 1-2 la Arad, iar în Cupa UEFA e cel mai bun marcator al arădenilor, cu cinci goluri în acel sezon superb când UTA a atins sferturile de finală. A eliminat-o atunci Tottenham Hotspur, pe care a impresionat-o și nu doar datorită golului pe care i l-a marcat pe ”White Hart Lane”. Londonezii l-au dorit în tabăra lor, însă Domide a avut o singură mare iubire – UTA.

Pentru evoluțiile sale bune, Flavius Domide este chemat la echipa națională unde joacă în 18 rânduri și înscrie 3 goluri. A făcut parte și din lotul României la Campionatul Mondial din Mexic 1970, dar nu a jucat pentru că nu s-a acomodat cu clima, cu aerul rarefiat de la Guadalajara. A jucat împotriva unor adversari de marcă printre care: Robert Charlton, Johan Cruyff, Dino Zoff, Franco Causio, Mazzola, Fabio Capelo, Jack Charlton, Johan Neeskens, Rinus Israel sau Wim van Hanegem. Pe Wembley (1-1) a încântant aproape o sută de mii de fani englezi și chiar și pe cei doi Bobby – Moore și Charlton. „Am jucat în meciurile cu Anglia. La Londra a jucat la echipa gazdă Bobby Charlton, idolul meu din copilărie. Am făcut un rezultat extraordinar, 1-1. Am reușit să fac schimb de tricou chiar cu el”, își mai amintea cu emoție Gigi Domide.

Flavius Domide a fost și antrenor la UTA și chiar a obținut o performanță importantă în istoria clubului. În campionatul 1992-1993 a condus o frumoasă generație arădeană spre prima scenă. Timpuri tot mai agitate au făcut ca UTA să nu-i răspundă pe măsură. El i-a rămas fidel. Nu s-a putut bucura de acea promovare, dar mai târziu accepta să fie președinte când nimeni nu prea avea curajul. Era prin 1997 și postura presupunea găsirea unui om capabil de absolut orice pentru ca echipa să supraviețuiască. Și a făcut multe sacrificii pentru echipa fanion a Aradului, dând bani chiar din propriul buzunar. Ulterior, clubul arădean nu i-a arătat întotdeauna recunoștința care o merita. „Eu am UTA în suflet și au fost vremuri când eram în stare să comit o crimă pentru UTA. Dar clubul mi-a întors spatele de multe ori”, a fost concluzia amară a lui Flavius Domide, care ultimii ani ai vieții și i-a dedicat familiei, nepotului Flavius.

Ultimul drum al Flavius Domide trece pe la stadion, fanii îi vor aduce un ultim omagiu

Sute de persoane, foști sau fotbaliști sau antrenori, conducători, dar și suporteri de rând ai Bătrânei Doamne au trecut duminică seară pe la căpătâiul lui Gigi Domide. Mâine, slujba de înmormântare începe în același loc, de la ora 15, la Capela Silentium Aeternum (strada Pădurii nr. 161, vizavi de Cimitirul Pomenirea).

Familia din peluză, dar și din tribune, își va lua rămas bun de la „Copilul Teribil” al fotbalului arădean în același loc în care a fost îndrăgit și aplaudat de nenumărate ori – de la stadion.