Hrezdac caută primul rezultat pozitiv din carieră cu FCSB: „Nu e o ambiție în plus, știm că o victorie ne-ar scoate din perioada dificilă”

UTA a pierdut rău, 0-4, meciul cu Oțelul Galați de pe teren propriu, din cadrul etapei a 13-a a SuperLigii. Prima schimbare a lui Adrian Mihalcea a fost Dennis Hrezdac, care a intrat să acopere eliminarea lui Popescu din centrul liniei mediane. Iar „închizătorul” arădenilor a avut o ocazie mare de a egala la 1, în debutul părții secunde.
Blondul fotbalist a ratat, iar apoi trupa de pe Dunăre a defilat și i-a produs cel mai sever eșec „Bătrânei Doamne” pe noua arenă „Francisc Neuman”, după acel UTA – Astra 0-6, din decembrie 2020. „Meciul cu Oțelul a devenit dificil pentru că am jucat cu un om în minus. Când am intrat pe teren în repriza a doua, am simțit că putem scoate un rezultat bun. Chiar am avut și acea ocazie la care m-am precipitat puțin, ca să zic așa. M-am grăbit, puteam să iau decizii mult mai bune și să facem 1-1 și poate altfel ar fi fost meciul. A urmat săptămâna asta în care am pregătit foarte bine meciul cu FCSB, am urmărit ceea ce joacă ei, le-am văzut punctele lor forte, dar punctele mai vulnerabile. Ne așteaptă un meci dificil, dar noi mergem acolo cu gândul la victorie, pentru că asta e important acum. Știm că trecem printr-o perioadă mai dificilă și cred că o victorie ne-ar scoate din ea. Sunt deja 9 meciuri în care n-am câștigat (n.a. în realitate sunt 8) și orice partidă e importantă, ca să adunăm puncte și să rămânem acolo, pe locurile 7-8, iar apoi să încercăm să ne luptăm pentru play-off”, afirmă fotbalistul de 24 de ani al Bătrânei Doamne.
Hrezdac mai susține că rezultatele modeste au avut repercursiuni și asupra exprimării echipei, dar și că UTA e și lipsită de șansă. „Vrem să ne agățăm de orice meci și să încercăm să scoatem cele 3 puncte. Asta este cel mai important, pentru că suntem și într-un moment mai dificil. Iar asta se vede și în jocul nostru, parcă nu avem și norocul ăla, un pic…Adică dintr-o bară să-ți vină mingea ție și să marchezi, așa cum a Realul a dar gol aseară. În vestiar am vorbit între noi, jucătorii și am zis să fim la fel de uniți și să vorbim pe teren”, mai consideră fotbalistul originar din Caraș-Severin, dar care a crescut în curtea UTA-ei de la vârsta de 15 ani.
Dennis Hrezdac are un bilanț negativ în fața celor de la FCSB. A pierdur Supercupa României (0-3) în tricoul Corvinului, iar în sezonul trecut a jucat în ambele eșecuri din SuperLigă pentru UTA: 0-2 pe „Arcul de Triumf” și 0-1, la Arad. „Nu pot spune că am o ambiție în plus în meciul cu FCSB, dar îmi doresc să câștig, pentru că, până acum, de fiecare dată când am jucat cu FCSB, am pierdut. Eu sunt foarte motivat meci de meci și aștept să intru pe teren și să-mi fac treaba cât mai bine. La fel și în antrenament, încerc să mă antrenez cât mai bine, iar când Mister îmi dă șansa să joc, să o fac cât mai bine, să-mi ajut echipa”, a adăugat mijlocașul celor de la UTA, care – probabil – îl va avea față în față și pe colegul său de generație de la UTA: „Mă reîntâlnesc cu David Miculescu, dar nu e o ambiție în plus că joc împotriva lui. Noi trebuie să ne vedem de jocul nostru și să jucăm ceea ce pregătim pentru meciul ăsta”.
Cum Van Durmen și Sota sunt accidentați, Popescu, suspendat, iar Odada, neligitimat încă, Hrezdac poate fi sigur de un tricou de titular pe „Arena Națională” duminică seara, de la ora 20,30. „Am zis că la acest meci pot avea ceva probleme în centrul defensivei, dar în același timp au calitate în atac, au foarte multe calitate în atac. Astăzi au un meci foarte greu în Europa, o să-i urmărim și vedem cum putem să-i surprindem și să încercăm să câștigăm meciul acesta. Pentru România, pentru coeficientul României, ar fi bine să câștige cu Bologna, dar în același timp, dacă ar câștiga, ar fi mult mai pozitivipentru meciul cu noi. Pentru că și ei sunt într-o pasă mai proastă în campionat, dar în Europa sunt destul de bine”, a concluzionat Hrezdac.






