Viitorul a subordonat Cugirul și se înfinge în zona play-off! Pantea: „Suntem mai buni și mai omogeni decât anul trecut”

După Ghiroda și Giarmata Vii, Viitorul Arad a mai făcut o victimă ilustră pe teren propriu și, din nou, după o evoluție convingătoare. De data aceasta, formația patronată de Giovanni Catanzariti chiar a avut forța să revină de la 0-1 în fața Metalurgistului Cugir, singura formație ce le-a învins în acest sezon pe CSM Unirea Alba Iulia și Poli Timișoara, adică principalele favorite la promovare/baraj.

Pantea: „Ne așteptam să iasă mai mult la joc, dar cel mai important este că ne-am făcut noi jocul”
Căpitanul arădenilor, Manu Pantea a fost implicat în faza autogolului ce i-a dus pe „albanezi” în avantaj pe „Banatul”, în minutul 19, însă reacția gazdelor a fost promtă și Bădăuță a egalat după 3 minute. Abdul a înscris la 12 minute de la revenirea echipelor de la cabine și avea să aducă toate cele trei puncte în contul celor de la Viitorul. Iar Pantea avea să joace „ceas” până la final în centrul defensivei echipei sale. „Mă bucur foarte mult pentru această victorie, am pregătit foarte bine meciul toată săptămâna. Știam ce joacă adversarul, ne așteptam să iasă mai mult la joc, dar cel mai important este că ne-am făcut noi jocul. Cum spunea și Mister, nu ne este frică de nici un adversar, doar de noi. Dacă reușim să jucăm ceea ce antrenăm toată săptămâna, avem șanse cu orice echipă cu care jucăm. Cu excepția partidei cu Unirea Alba Iulia, când am intrat foarte temători și am pierdut cu 2-0, pe final, după ce la 1-0 am avut noi o ocazie mare, în restul am arătat bine și, în general, am obținut și rezultate pozitive”, a spus fundașul de 35 de ani al „roș-albilor”, care strânge din dinți etapă de etapă, având probleme la glezna piciorului drept: „Am dureri, dar atât cât pot, tot ce ține de mine o să fac și mai departe”.
„Eu cred că putem să jucăm în play-off, suntem o echipă care propunem fotbal”
După succesul de vineri, Viitorul a urcat din nou pe loc de play-off (4), dar este la egalitate de puncte (19) cu Poli și Cugir, formațiile de pe pozițiile 2 și 3. „Eu cred că putem să jucăm în play-off, suntem o echipă care propunem fotbal și, față de sezonul trecut, suntem mai omogeni, mai legați de la joc la joc și jucăm ceea ce antrenăm. Cred că suntem o echipă de play-off și, dacă vom continua să jucăm în ritmul ăsta, vom rămâne acolo sus. La nucleul rămas din sezonul trecut, s-au alăturat în vară jucători buni, care au adus un plus, Stupu, Filimon, Vîlcu și cei doi jucători ghanezi, plus Larosa. Avem juniori care încep să înțeleagă ceea ce le cere și Mister și ne ajută mult cu toții. Anul acesta este o serie în care aproape oricine poate bate pe oricine sau să încurce sau să fie încurcată. Trebuie luat fiecare meci în parte, să nu avem frică, așa cum am intrat la Șag, temător. Poate ne-am luat și adversarul de sus, o mare greșeală. Acum merge la Blaj și ne vom pregăti puțin și în funcție de ce joacă și ei. Eu am mare încredere în echipă că vom ieși învingători”, a adăugat Pantea.

Tudor Șaucă: „Viitorul este o echipă bună, ne-au surprins pe jocul nostru slab”
Antrenorul Lucian Itu a fost foarte nervos după cea de-a doua înfrângere într-o săptămână în vestul țării. Dacă în prima parte, Cugirul a mai mișcat ceva, în partea secundă nu a avut nici o ocazie clară de gol. La final a vorbit Tudor Șaucă, atacantul de 35 de ani al Metalurgistului. „Ne îngrijorează puțin atitudinea pe care am avut-o, am fost foarte relaxați, dar sunt convins că o să ne revenim, nu aceasta este valoarea noastră. Într-adevăr, în deplasare am avut ceva probleme, nu am putut să ne facem jocul și ne-au pus ceva probleme. Echipa de azi a fost foarte bună, de meciul trecut (n.a. 0-1 la Ghiroda, dintr-un penalty transformat de gazde în minutul 90+5) nu vreau să vorbesc, a fost altceva. Viitorul este o echipă bună, ne-au surprins pe jocul nostru slab. Ne vom reveni, avem acum acasă tot cu o echipă din Arad, pe Pecica. Ne cam pun probleme echipele din zona asta, poate și pentru că nu le cunoaștem, dar o să arătăm altfel în următoarele meciuri. Și mai sunt convins că la meciurile din retur, echipelor arădene o să le fie foarte greu cu noi”, a declarat căpitanul celor din Cugir.
„Singura contracandidată la play-off suntem noi, ne revenim, acasă suntem altă echipă”
Cugirul are trei eșecuri în acest sezon, două în fața echipelor arădene, 1-2 cu Sântana, chiar acasă și 1-2 azi, la Arad. Metalurgistul a rămas pe locul 3, dar e la egalitate de puncte cu Viitorul și doar un punct peste Ghiroda și două peste Pecica, pe care o întâlnește etapa viitoare, sub Drăgana. „Singura contracandidată la play-off suntem noi, nu avem obiectiv clar să le batem doar Unirea Alba Iulia și pe Poli. Suntem o echipă care încercăm să jucăm, să supraviețuim. Avem un grup bun, care câteodată merge, câteodată avem unele zile cu un joc mai prost din partea tuturor. Dar ne revenim și vom arăta altfel, iar acasă suntem altă echipă. Noi am prins barajul doi ani la rând, în Liga a 3-a suntem toate echipele aproape la fel. I-am văzut pe Poli și pe Unirea ALba Iulia, nu mi se par niște echipe care se compară cu Hunedoara, de exemplu, când au promovat din Liga a 3-a. Sunt echipe care au un joc și pregătire mai bune decât noi, dar sunt de liga a treia, nu sunt nici pe departe promovate”, mai consideră Șaucă.
Viitorul Arad – Metalurgistul Cugir 2-1
Cum s-au marcat golurile:
0-1 (Min. 19): Pe o minge lungă, Pahone ajunge cumva la minge în colțul careului de 6 metri, lateral stânga, pasează putrenic în fața porții și Pantea degajează balonul exact în Gârlea: autogol!
1-1 (Min. 22): Vîlcu pasează bine în 14 metri ușor lateral stânga, Alexandru Bădăuță preia bine și șutează perfect la colțul lung, bară-gol!
2-1 (Min. 57): Acțiune rapidă a gazdelor, cu Filimon care trage în blocaj, apoi Sas șutează puternic din mijlocul careului, R. Pop respinge până la Idrissu Abdul, care înscrie cu sete din doar 4 metri
Formații:
Viitorul: Gârlea – Stoianovici, Stupu, Pantea, Ștef (89 Al. Catanzariti) – Afedzi (89 Ghergar) – Vîlcu, Sas, Filmon, Abdul (73 Rasaq) – Bădăuță (60 Larosa).
Cugir: R. Pop – Cuțan (64 Kiraly), Liubashov, Suciu, Vitinha – S. L. Itu, Mâlnă (64 Mihăilă) – Șaucă (86 Agbomoniyi), Udrea, Pahone (64 Bura) – Petra (81 Goronea).
Arbitri: Mădălin Dumitru – Mădălin Prioteasa (ambii din Piteşti), Cristian Gozman Pop (Oradea). Rezervă: Claudiu Matiș (Timişoara)
Observator arbitri: Octavian Șovre (Oradea)
Delegat joc: Ionel Poclid (Timişoara)






