UTA Academie

Denis Macovei s-a prăbușit pe gazon la meciul juniorilor utiști, la Ovidiu! Păcurar: „E cooperant, ar putea fi un caz de suprasolicitare fizică”







Academia UTA a ajuns cu toate cele patru echipe ale sale în play-offul Ligii de Tineret / Elitelor, iar juniorii mari și-au început treaba pe malul mării. Au ieșit două înfrângeri pentru „roș-albi”, 1-5 și 2-4, însă fotbalul a trecut pe planul al doilea pe finalul meciului doi.

În primul minut de prelungire al partidei, Denis Macovei, mijlocașul „la închidere” al arădenilor, s-a prăbușit din senin pe teren. Arbitrul a întrerupt imediat meciul și Ambulanța și medicii au pătruns pe teren. Toți colegii utistului au alergat într-un suflet spre colegul lor, care mișca, iar acesta era un semn bun.

Macovei a fost stabilizat în ambulanța privată ce a asigurat asistența medicală la meciurile de la Ovidiu, iar un sfert de oră mai târziu a fost preluat de o Salvare de la Spitalul Clinic Județean Consțanta. Fotbalistul a fost cooperant, și-a recunoscut antrenorul, care l-a și însoțit la Spitalul Clinic Județean din Constanța. Tânărul fotbalist se află și la această oră sub supravegherea medicilor, dar – probabil – va fi externat la orele serii. Colegii săi au ajuns deja la București și vor asista la meciul dintre FCSB și UTA, ce începe la ora 20,30.

Cristian Păcurar e în permanentă legătură cu Sandu Gaica și crede că fotbalistul va fi bine, fiind vorba – se pare – despre un caz de suprasolicitare fizică. „Am aflat și eu de nefericitul incident de la Ovidiu și țin legătura în permanență cu Sandu Gaica, antrenorul echipei sub 17 ani, care e alături de Denis, la spital. Am înțeles că băiatul s-a prăbușit pe gazon fără a avea vreun contact cu un adversar și a primit imediat îngrijiri medicale. A fost stabilizat rapid, a vorbit în permamență cu doctorii, cu antrenorul său. La prima vedere, ar fi vorba despre un caz de suprasolicitare fizică, poate ceva de genul ce a pățit Rareș Pop în urmă cu doi ani la un meci de SuperLigă, la Arad. Denis e și un băiat foarte muncitor, e mijlocaș central, aleargă foarte mult și prin prisma postuluil dar și a faptului că pune mult suflet pentru echipa sa. Mi s-a spus că medicii de la Constanța îi fac toate investigațiile, urmează să află și rezultatul CT-ului și, în funcție de asta, s-ar putea ca băiatul să fie externat. Sperăm să fie totul bine, iar mai departe vom avea grijă ca Denis să aibă parte de toate condițiile pentru a-și reveni. Sigur va lua o pauză mai mică sau mai lung, depinde ce spun și medicii, în astfel de cauze nu mai contează rezultatele, obiectivele. O să discutăm și cu părinții săi, să aflăm dacă s-a mai confruntat cu probleme în trecut”, ne-a mărturisit șeful Academiei UTA.

Denis Macovei este din Oravița (județul Caraș-Severin) și a devenit fotbalistul celor de la UTA din iarna anului 2024. Locuiește la Hotelul Subcetate, alături de alți colegi de-ai săi care nu sunt din Arad. Macovei și marcase pentru UTA, la Ovidiu, din penalty, chiar înainte de pauză. A doua repriză s-a reluat de la scorul de 2-1.

FOTO: aradon.ro










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button