UTA Arad

Clubul UTA le deschide porțile arenei „Francisc Neuman” tinerilor sportivi din tot județul, la meciul cu Petrolul!







(Și) în contextul absenței galeriei, dar și a unei părți a suporterilor utiști care și-au declarat public nemulțumirea față de faptul că prețul biletelor la meciul de Cupă, UTA – Petrolul, clubul arădean deschide porțile pentru copiii legitimați la cluburile din județ. Și nu vorbim doar despre fotbaliști, ci la partida de peste două zile pot asista copiii ce practică orice disciplină sportivă.

Detaliile le-au oferit cei de la UTA în următorul anunț:

”Clubul UTA vine cu o inițiativă frumoasă dedicată tinerilor sportivi din municipiul și județul Arad. Toți copiii legitimați în cadrul centrelor de copii și juniori ale cluburilor sportive, indiferent de disciplina practicată, vor avea acces gratuit la meciul din Cupa României dintre UTA Arad și Petrolul Ploiești.

Partida se va disputa joi, 30 octombrie 2025, de la ora 17:00, pe stadionul Francisc Neuman din Arad.

Organizatorii au anunțat că intrarea se va face pe baza unui tabel nominal, transmis în prealabil la adresa de e-mail club@uta-arad.ro. Pentru buna desfășurare, este permis un însoțitor adult la fiecare grup de 10 copii.

Accesul grupurilor participante se va face prin Peluza Sud (sectorul oaspeți), în baza listelor trimise către club.

Prin această acțiune, UTA își propune să aducă mai aproape de echipa fanion a Aradului tinerii sportivi ai județului, încurajând spiritul de echipă și dragostea pentru sport.

„Vă așteptăm cu drag să încurajăm împreună echipa fanion a Aradului!”. 

Vă reamintim că în urmă cu două sezoane, echipa fanion a Aradului a fost susținută doar de copii la meciurile din play-out, cu FC Botoșani și FC Hermannstadt, în condițiile în care Comisia de Diciplină a FRF a închis porțile arenei „Francisc Neuman”, ca urmare a incidentelor dintre suporterii celor de la Dinamo și UTA, de pe stadionul  Arcul de Triumf”.










Articole de la JOHNNYBET



4 comentarii

  1. V-ati dat dat seama ca era cât pe ce sa jucați cu tribunele goale? Mai bine lăsați copiii aduși cu forța din tot județul, decât abonații care v-au virat bani în club? Brosovsky are un tupeu obraznic. Sa-ti fie RUȘINE!

    10
    2
    1. Exact asta doream să scriu și eu , cat de farisei și falși este conducerea clubului!!! Dacă suporterii nu anunțau nimic și ei tăceau mâlc …ar fi bine ca UTA să retrogradeze și să intre în faliment cred ca ar însemna o palmă peste obrazul vostru deja mânjit…

      8
      9
    1. Nu,meltene…Deloc…Esti prea neintelegator,ca sa nu spun idiot…Imi platesc abonamentele si biletele…Tu bati din gura fara rost,habar nu ai…Tataie…tu iti dai doar cu parerea dar eu si familia mea suntem prezenti la meciuri de la -15 la 42 grade…Sa nici nu spun ca ne urcam in masina proprie si mergem in deplasari…Tu doar bati din gura..Nici bicicleta nu ai…Si de mine te iei?De altii??
      Omule,esti bolnav!

      3
      8

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button