Pecica și-a făcut harakiri la Cugir și termină turul pe locul 7! Stupar: „Plătim tribut ratărilor, parcurs mulțumitor, să fim realiști!”

Pecicanii își mușcă degetele după eșecul de la Cugir, acolo unde a avut-o în mână pe Metalurgistul, dar se întoarce acasă cu mâna goală. Progresul a marcat prin Mura după un sfert de oră, la 0-1 a mai avut o ocazie mare, prin Borcea, iar la 1-1, de două Ekmekci și o dată Haloș puteau marca din poziții excelente. Și, în loc de 1-2, 1-3, au înscris elevii lui Lucian Itu pentru 2-1 și iau 3 puncte mari în lupta pentru un loc de play-off. În schimb, „galben-albaștrii” pierd ceva teren în cursa pentru „careul de ași”, deși Dan Stupar a spus în mai multe rânduri că principala grijă a Progresului în acest sezon este aceea de a sta departe de zona retrogradabilă.

Dan Stupar: „Meritam cel puțin un egal, am avut implicare fizică, plus jocul bun din prima repriză”
De altfel, Pecica s-a prezentat la Cugir cu destule probleme de lot. Arsene și Lasc vor lipsi de pe gazon o perioadă lungă de timp, Pașcalău și nu și-a revenit încă, iar puștiul Șiclovan, omul meciului cu Ghiroda, a acuzat o stare de rău joi și a ajuns la spital și nu la meci. Totodată, Indreica a rămas pe bancă după ce și-a ispășit suspendarea. „Din păcate plătim tribut ratărilor. Am condus, am avut ocazii la 1-0, puteam să ne distanțăm, am ratat ocazii bune. Nu am marcat noi și dintr-o greșeală ne-au egalat la 1 înainte de pauză, cu toate că am controlat jocul. Am avut posesie cu progresie, dar ocaziile se răzbună, cum se zice la fotbal. În a doua repriză, jocul a fost echilibrat, dar – din nou – am avut ocaziile noastre mari. Iarăși nu am marcat și am mai luat un gol. Meritam cel puțin un egal, am avut implicare fizică, plus jocul bun din prima repriză. Am dus mingea în gura porții, ca și cu Ghiroda, puteam avea 3,4-0 la pauză, însă de data asta am plătit tribut ratărilor”, ne-a declarat Dan Stupar.
Pecica încheie turul din C7 pe locul 7, cu 17 puncte, 5 puncte distanță de zona play-off și 4 în fața formației de pe locul 8, CS U Alba Iulia. „Parcursul din tur este mulțumitor având în vedere că am pierdut jucători buni și am completat numeric pe ultimii metri, după retragerea Cermeiului. Am suferit și cu accidentările, căci altfel au fost meciuri în care mai puteam face ceva puncte. Dar, ineficiența în atac ne-a făcut să terminăm turul cu 17 puncte, e clar că mi-aș fi dorit mai multe. Ratăm foarte mult. Iar când cei din față greșesc, impactul este mai blând. În schimb, când defensiva greșește se vede imediat pe tabelă, trebuie să-și asume responsabilitatea cei care greșesc. Muncește o echipă întreagă să ducem mingea în gura porții și acolo suferim și anul ăsta, ca și anul trecut. Față de anii precedenți nu am reușit să creăm un lot echilibrat, concurență pe post. Accidentările sunt cam multe. Lasc a jucat doar 15 minute, Arsene lipsește de două meciuri, are probleme cu ligamentul colateral, va mai lipsi destul de mult. Pașcalău a recidivat, a lipsit, acum este la antrenament, apoi au venit și cartonașele. Chiar dacă ne-am fi dorit mai mult, trebuie să fim realiști, cam atât am putut”, a concluzionat Dan Stupar.
Metalurgistul Cugir – Progresul Pecica 2-1
Cum s-au marcat golurile:
0-1 (Min. 15): Andrei Mura pătrunde pe stânga, întoarce un adversar și marchează la colțul lung din 12 metri
1-1 (Min. 40): Zamfir boxează mingea de deasupra lui Aldan, aceasta ajunge la Tudor Șaucă și acesta trage pe jos, la colțul lung, din 10 metri
2-1 (Min. 72): Vitor Tiago Vitnha înscrie imediat după intrarea pe gazon cu un șut sec, puternic, de la 7 metri lateral stânga, la colțul scurt
Formații:
Cugir: Berța – Păcurar, Liubashov, Tăban, Kiraly – L. Itu, Mâlnă (71 Vitnha) – Șaucă, Udrea (71 Cunțan), Pahone (71 Goronea) – Petra.
Pecica: Zamfir – D. Călin, Wild, Aldan, Haloș – Pamfile, M. Rusu – Borcea (86 Crainic), Ekmekci (81 Bekono), Olăroiu (86 Grancea) – Mura (88 Huc)
Arbitri: Alexandru Manea (Timişoara) – Mihai Ionescu (Bradu – Argeş), Cătălin Man (Cluj-Napoca). Rezervă: Norbert Rus (Timişoara)
Observator arbitri: Iulian Szekely (Cluj-Napoca)
Delegat joc: Ion Enea (Băleşti – Gorj)







