„Săge” Rotar a deschis drumul spre revenirea măcenilor cu Șimandul: „Am rămas mereu uniți, să scoatem maximum și din ultimele meciuri ale anului!”

De când Ruben Pîncotan s-a arătat dispus să o părăsească pe Voința Macea, care ajunsese pe ultimul loc în Liga a IV-a Mavros la finalul etapei a 9-a, echipa a reacționat cu două victorii consecutive, a ajubs la cota 7 puncte, iar saltul în clasament a fost de două locuri.
Formația din „comuna părădicilor” a câștigat cu 3-0 la Nădlac, iar la finalul săptămânii trecute a bătut-o cu 3-2 pe Șoimii Șimand. Borod a deschis scorul repede pentru gazde, echipa lui Ruska a condus la pauză după „dubla” lui P. Măgulean, însă măcenii și-a adjudecat toate punctele după ce Rotar și Busuioc au reușit două superexecuții în mitanul secund.
Cel poreclit „Săgeată” a înscris după o oră de joc, cu un șut aproape de vinclu, de la 16 metri, după o fază creată de Topai, iar „Busu” l-a surprins pe Mureșan cu o lovitură liberă de la 40 de metri lateral dreapta, ce a bătut în careul de 6 metri și s-a dus lângă bară, la colțul lung. „Am întâlnit o echipă bună, în fața căreia am avut reacție după ce am fost conduși și asta e cel mai important lucru. Am schimbat puțin strategia la pauză, ne-am ascultat antrenorul, cei care au venit de pe bancă au adus un plus și am reușit golurile ce ne-au adus victoria. Personal, mă bucur că mi-am putut ajuta echipa, îmi convine cel mai mult să joc ca mijocaș stânga, dar încerc să dau tot ce am și ca fundaș de bandă sau închizător, unde am mai fost folosit. Dar, nu e vorba despre mine, avem un grup ce a rămas și unit și după seria de 9 meciuri în care am luat un singur punct și am reacționat cu aceste două victorii frumoase. Ne-am ascultat mai mult antrenorul, poate am avut și șansa ce ne-a lipsit anterior, căci în unele meciuri am pierdut nemeritat puncte. Ne pare rău că se termină turul acum că suntem și noi în formă, dar mai sunt 6 puncte puse în joc, ve vom lupta pentru ele”, afirmă Marius Rotar.
Polivalentul fotbalist de 21 de ani e conștient că următorul meci poate fi o capcană, în compania „lanternei” din Pecica. „Fiindcă cei de la Progresul joacă vineri în Liga 3-a, e posibil să trimită întăriri sâmbătă la meciul cu noi. Dar, și dacă nu se întâmplă asta, nu avem voie să-i subestimăm, până la urmă nu e diferență mare de puncte și locuri, iar noi vrem neapărat să câștigăm. Apoi, avem derby-ul cu cei din Curtici, jucăm acasă și trebuie și acolo să facem tot ce ține de noi să scoatem maximum. Iar apoi, cu o pregătire bună în iarnă și poate două-trei achiziții, eu zic că mai putem avansa în clasament. Cu siguranță, nu ne așteptam să fim atât de jos în clasament, dar, cum spuneam, mai putem repara lucrurile în aceste ultime două meciuri rămase de jucat în acest an”, mai susține Rotar, care a ajuns la Macea după ce promovase cu Viitorul în Liga 3-a.
Împotriva celor de la Șimand, Macea a jucat în formula: Grec – Hara, Borod (55 Diallo), Edu, Trif – Șiclovan, Fl. Gîlcă – Busuioc, Buzgău (79 Veliciu), Rotar – Ghergar (46 Topai).







