Fotbal judetean

Meciurile și arbitrii etapei a 12-a din Liga IV-a Mavros: Deac și Gornic fluieră partidele din „careul de ași” ce pot decide deja campioana de toamnă!







Campionatul Ligii a IV-a Mavros s-a redeschis odată cu golul lui Alex Pasăre din prelungirile derby-ului Felnac – Vinga. Victoria a câștigat cu 2-1 și a ajuns la două puncte în spatele liderului Athletico, iar runda din acest weekend ar putea fi decisivă pentru titlul neoficial de campioană de toamnă. Și asta pentru că avem parte de două întâlniri directe în „careul de ași”.

Ambele formații au meciuri grele sâmbătă. Vinga (locul 1) joacă pe teren propriu cu Pâncota fără Andrei Sîntean, care e suspendat. Atacantul de 26 de ani este fotbalistul din Liga 4-a Mavros care a evoluat cel mai recent în SuperLigă. Se întâmpla pe 5 mai 2021, când Sîntean juca o oră pentru FC Hermannstadt, în remiza, 0-0, dintre sibieni și FC Voluntari, în play-outul primului eșalon. Meciul din Banat va fi condus de chiar de Alex Gornic, care i-a arbitrat pe vingani și la Felnac.

Apropo de VI-FE, aceata se deplasează la Socodor, aici unde e așteptată de CS Socodor, o formație aflată în formă și care speră să termine anul pe podium, acum fiind a patra în clasament. Confruntarea e arbitrată de Alin Deac.

Și în celelalte dispute se anunță echilibru, poate în special în disputa dintre Curtici și Sebiș, vecine de clasament.

Sâmbătă, 8 noiembrie, ora 11

CS Socodor – Victoria Felnac

Arbitri: Alin Deac – Lucian Berariu, Florin Vesa. Observatori AJF: Leontin Buda, Daniel Scridon

Sâmbătă, 8 noiembrie, ora 14

Progresul Pecica – Voinţa Macea

Arbitri: Ionuț Nicoraş – Andrei Pîslaru, Alina Mihoc. Observatori AJF: Oliver Biro Gabor, Ionel Iovescu

Şoimii Şimand – CS Vladimirescu

Arbitri: Alexandru Vasi – Paul Popa, Ionuț Sîrban. Observatori AJF: Traian Enoiu, Marian Miron

Athletico Vinga – Podgoria Pâncota

Arbitri: Alex Gornic – Cristian Căşuţ, Nicoleta Şuşca. Observatori AJF: Adrian Apătean, Marcel Vida

Frontiera Curtici 2004 – Național Sebiș

Arbitri: Mircea Ardelean – Valentin Bernat, Radu Iluna. Observatori AJF: Mircea Toderici, Andras Mako

Olimpia Bocsig – Șiriana 20-20 Șiria

Arbitri: Loredan Bogdan – Denis Calnacov, Adel Kotroczo. Observatori AJF: Romulus Tănăsescu, Ioan Hamza

Victoria Nădlac stă

Clasament










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button