Sântana nu s-a ridicat la înălțimea derby-ului arădean de play-off! Abrudean: „Nu este posibil să ai o astfel de evoluție, de multe ori nu i-am deranjat”

Unirea Sântana și-a întrerupt seria de victorii chiar în derby-ul arădean cu Viitorul după o prestație palidă și e întrecut la golaveraj, pe locul 4, de play-off, de Metalurgistul Cugir. Chiar dacă au avut ocaziile lor la 0-0, prin Jinga, Rus și Vlad, „roș-negrii” au trebuit să recunoască învinși de o formație mai în formă în acest moment.

Abrudean: „Sunt convins că și jucătorii au o părere de rău acum, dar – din păcate – este târziu”
Adrian Abrudean este chiar supărat pe jucătorii săi, plecând de la faza reușitei de la 0-1, când Oancia a pierdut balonul pe care Larosa avea să scrie 0-1. Apoi, ghanezul Afedzi a reușit, probabil, golul sezonului în Liga 3-a și elanul gazdelor a fost defintiv tăiat. „Îi felicit pentru victorie pe cei de la Viitorul, o victorie în care și noi am avut un rol important în marcarea primului lor gol. Nu este posibil în acel moment al jocului să facem o greșeală impardonabilă la acest nivel și, practic, cei de la Viitorul nu au trebuit să se chinue foarte mult pentru a marca. În acel moment, din punctul meu de vedere, s-a cam rupt jocul, chiar dacă am avut o ocazie mare prin Clej. Câteva minute după aceea, a venit acel eurogol despre care prea multe nu sunt de comentat și – până la urmă – urmei victoria lor este incontestabilă. Rămân cu amărăciunea că am sperat mai mult de la acest joc și sunt dezamăgit de consistența și exprimarea noastră ca echipă, astăzi. Sper ca să învățăm din jocul de astăzi, în care, repet, am lăsat adversarul de multe ori să joace fără să îl deranjăm. Nu este posibil ca într-un meci cu așa miză să avem această evoluție. Sunt convins că și jucătorii au o părere de rău acum, dar – din păcate – este târziu”, a declarat antrenorul Unirii.
Cei de la Sântana sunt chemați să-și revină peste o săptămână, în deplasarea de la Sebeș, cu CS Universitar. „Nu ne rămâne decât să începem de luni să ne pregătim pentru deplsarea de la Universitar Alba Iulia. Ne lipsesc enorm jucătorii accidentați, toți sunt jucători de bază, Iuga, Petruț, Nica și, de câteva zile, și Melniciuc. Asta este, la urma urmei, este nevoie de fiecare jucător. Suntem pe final de sezon, s-a acumulat și oboseala și, din pacate, nu reușim să avem tot lotul la dispoziție. Prin urmare, jucătorii care apți trebuie să tragă de ei și nu avem decât o singură variantă, să încercăm scoatem cât mai multe punte din ultimele patru etape ale anului. Bineînțeles, începând cu jocul de vineri, de la Universitar Alba Iulia”, a completat „Știli” Abrudean.
Unirea Sântana – Viitorul Arad 0-2
Cum s-au marcat golurile:
0-1 (Min. 66): Sas pasează în adâncime pentru Gabriel Larosa, care marchează din 8 metri lateral dreapta cu execuție ușor lobată
0-2 (Min. 79): Benjamin Afedzi trimite un lob perfect de la 55 de metri sub transversală, Rusu nu era ieșit mult, undeva la 11-12 metri, dar ghanezul are o execuție de Champions League
Formații:
Sântana: R. Rusu – Felea, Pașca, Nistor, Vlad – Oancia (81 Covaci) – Clej, Jinga (59 Dinu), Susan, Muntean (77 Joldea) – C. Rus. Antrenor: Adrian Abrudean
Viitorul: Gârlea – Stoianovici, Stupu, Pantea (90+1 Siminic), Ștef – Afedzi (90+1 Rasaq) – Larosa (86 Al. Catanzariti), Vîlcu (86 Ghergar), Sas, Abdul (71 Coulibaly) – Filimon. Antrenor: Cristian Sculici
Arbitri: Dragoș Lunca (Cluj-Napoca) – Ioan Humiţa (Armeniş – Caraş Severin), Emeric Tocai (Sibiu). Rezervă: Sorin Saladea (Arad)
Observator arbitri: Ștefan Szilaghi (Satu Mare)
Delegat joc: Ion Lupșa (Timişoara)
Galerie foto de la partida Unirea Sântana și Viitorul Arad, scor 0-2







