Fotbal judetean

CS Vladimirescu e a 7-a forță în Liga a IV-a Mavros, cu regretul pierderii unor puncte! Mocan: „Încercăm să mai urcăm, dar nu punem presiune”







CS Vladimirescu a avut o primă jumătate de sezon marcată de demisia lui Florin Arhilie. Managerul echipei de fotbal și-a anunțat plecarea după eșecul din etapa a doua, 0-4 cu Vinga, de pe teren propriu, asta după ce și startul a fost ratat cu un 0-2, la Curtici. Formația lui Călin Dehelean a reacționat cu un succes spectaculos la Socodor, sperând că poate îl vor întoarce din drum pe „Rusu”, dar nu s-a întâmplat asta. Fostul mijlocaș a avut de rezolvat și ceva probleme personale, dar ar fi așteptat mai multe de la formația de lângă Arad.

Ciprian Mocan: „Cea mai importantă este stabilitatea financiară, iar bugetul pentru sport a fost an de an majorat”

Automat, cel care a preluat toate frâiele a fost Ciprian Mocan, președintele clubului CS Vladimirescu, care contopește și secțiile de lupte, karate și, mai nou, judo, dar și pe fotbaliștii Real Horia (Liga 5-a) și Mureșana Mândruloc. „Plecarea lui Flore ne-a dat peste cap și pe undeva îl înțelegem. E genul de persoană care se implică total și așteaptă să i se răspundă la fel. Nu a simțit că s-a întâmplat asta și a plecat, cumva ca și Rădoi de la Craiova. Am rămas în relații bune cu el, i-am înțeles și problemele personale, familia e mereu pe primul loc pentru toată lumea. A rămas să ne descurcăm noi și eu cred că am scso-o deocamdată la capăt. Cea mai importantă este stabilitatea financiară, băieții sunt cu banii la zi, dar toate secțiile lucruile sun puse în ordine. Iar pentru asta meritul îl are Consiliul Local, domnul primar Mihai Mag, care an de an ne-a mărit bugetul la sport, în așa fel încât să ne descurcăm. De un an, avem și secție de judo, se ocupă Sebastian Rus, care are zeci de elevi, cu care vom începe să participăm la competiții de anul ce vine. În schimb, karatiștii pregătiți de Lavinia Morar și luptătorii lui Lazăr Ciunta au concursuri periodice, deplasări din care se întorc cu medalii și suntem mândri de ei. Cel mai mult mă necăjesc colegii de la Horia, nu știu de ce nu mai vin cu plăcere la fotbal de o perioadă încoace, iar rezultatele se văd, din păcate suntem ultimii în Seria B din Liga 5-a. Iar baza de la Horia e de Liga 3-a. În fine, Mândrulocul își vede de drum după puteri și posibilități, în Liga 6-a”, a făcut o radiografie succintă activității sportive de la Vladimirescu.

„Și din faptul că avem golaveraj egal rezultă că suntem o echipă destul de echilibrată, cu bune și rele”.

Ajungând la echipa de din Liga a IV-a Mavros, aceasta a început cel de-al 13-lea său sezon cu Călin Dehelean la timonă și prima parte a fost pozitivă, cu toate că există și regretul pierderii unor puncte. „17 puncte după 12 meciuri și locul 7 e un bilanț la CS Vladimirescu. Până la urmă, trebuie să vedem ce putem oferi din punct de vedere salarial, comparativ cu alte echipe și atunci eu zic că e destul de bine. Pe de altă parte, e normal ca jucătorii și antrenorii să-și dorească mai mult, orice echipă intră pe teren ca să încerce să-și câștige meciurile. Nu se poate mereu, joacă și adversarii, dar din ceea ce am văzut și din ce mi-au mai și povestit băieții, căci nu am fost la toate meciurile, cred că am cam pierdut puncte pe la Curtici, Șiria, Șimand și Pâncota. Cu Pâncota chiar s-au ratat două penalty-uri, ba chiar trei căci unul s-a repetat, iar în celelalte partide am avut ocazii mari și niște faze din care puteam primi niște penalty-uri. Sigur, marea satisfacție a turului este victoria cu Felnac, suntem echipă care i-a bătut, iar băieții s-au sacrificat până în ultima secundă pentru rezultat. Apoi, nu știu câte echipe au mai dat 5 goluri la Socodor, poate a contat și că acel meci a urmat după demisia lui Arhilie și băieții au dorit să-l întoarcă din drum. Nu s-a putut, dar reacția lo a fost de apreciat. Și din faptul că avem golaveraj egal 24 goluri date și tot atâtea primite, rezultă că suntem o echipă destul de echilibrată, cu bune și rele. Personal, cred că Țîru sau Doboș ar putea să iasă și mai mult în evidență la ce calități au. Ca și atacant, Țîru ar avea nevoie, poate, de mai multă experiență, dar chiar și așa are cifre bune. Parcă a marcat 10 goluri, dar cred că a ratat cam tot atâtea ocazii clare. Apoi, Doboș e marea mea enigmă. E un fotbalist care ar putea juca cel puțin la Liga 3-a. Revenirea lui Soltesz în poartă e și ea importantă, deși avem încredere și în Vîrtaci. În general, e nevoie și de jucători de experiență într-o echipă destul de tânără precum a noastră, căci, pe lângă juniori, Ursoi, Gomboș, Țîru sau Petcuț sunt încă tineri. Iar Maris, Șoltesz, Diarra sau Vasilca sunt jucători de care ai mare nevoie într-un astfel de lot”, mai consideră Cipri Mocan.

Dani Șule a preluat juniorii A1, mulți au primit deja minute în Liga 4-a Mavros

„Vladi” are fotbaliști sub vârstă care au făcut față rigorilor în prima parte a sezonului, dar are și generația de juniori A1, finaliști județeni în această vară. „Antrenorul Gheorghe Kiss a renunțat la activitatea fotbalistică și am apelat la serviciile lui Dani Șule. Suntem mulțumiți de activitatea dânsului, suntem pe locul 4 în campionatul de juniori A 1, iar Călin Dehelean a mai promovat de acolo jucători. Bine, Megyesi s-a impus rapid prin jocuri la prima echipă, dar Cosma, Elias Iancu, Cîrlan, Popescu, Harhas sau Mitroi au fost remarcați acolo și au început să primească minute și în Liga 4-a. Mai era și Osvath, dar am înțeles că el s-a lăsat. Ca juniori mari îi avem mai ales pe Abel Iancu și Rareș Narsesovici, care au și destule realizări, sunt jucători de bază, important e că vin copii din spate. Diarra și Mariș au și ei grupe bune de juniori C și D, iar Diarra va mai forma din anul ce vine o grupă de juniori E. Le putem oferi copiilor condiții bune de pregătire, terenuri bune, doar cu vestiarele mai avem probleme la stadionul nostru, <<Constantin Sfârlogia>>. Domnul primar, domnii consilieri știu că trebuie să renovăm aceste vestiare, acum nu știu în ce măsură se vor găsi fonduri în viitorul apropiat. Vladimirescu e o comună mare, sunt o gramadă de investiții în infrastructură, înțelegem și noi că sunt priorități. Și așa s-au făcut investiții importante și la Mândruloc și mai ales Horia, dar și la Vladimirescu condiții există pentru Liga 4-a, fără doar și poate”, a mai afirmat președintele celor de la CS Vladimirescu.

Se anunță ceva transferuri în iarnă

Ca la începutul fiecărui an, „Vladi” se va reuni pe finalul lunii ianuarie cu slabe șanse să plece într-un cantonament de această dată. „Călin mi-a spus că ar dori două-trei întăriri, dar – deocamdată – nu e sigur nimic. Important este că am dat toate salariile pe acest final de an, iar la anul ne punem să vedem cum stăm cu bugetul. Eu sper ca măcar unul-doi jucători măcar să putem lua, acum depinde și dacă va pleca cineva, nu știu exact ceea ce-și dorește antrenorul. Până la urmă, ne bazăm pe flerul său, e de atâta timp la club, știe exact cum stau lucrurile, ceea ce putem oferi și ce ne dorim în schimb. Suntem deja pe un loc 7 destul de bun, încercăm să mai urcăm, dar nu punem presiune. Cum am mai spus, știm și noi ce salarii sunt prin Liga 4-a și nu suntem una dintre echipele care excelează la acest capitol”, e concluzia lui Mocan.

Lotul celor de la CS Vladimirescu în turul campionatului

Portari: Paul Vîrtaci, Paul Soltesz, Daniel Teuca

Fundași: Alexandru Crișan, Roland Megyesi, Alexandru Mariș, Abdoulaye Diarra, Claudiu Vereș-Șipoș, Victor Gomboș, Darius Popescu, Robert Cosma, Alexandru Otiș,

Mijlocași: Robert Ursoi, Alexandru Otiș, Alexandru Vasilca, Bogdan Doboș, Abel Iancu, Rareș Narsesovici, Pelan Osvath, Andrei Narsesovici, Elias Iancu, Claudiu Mitroi, Samuel Cîrlan

Atacanți: Raul Petcuț, Raul Țîru, Iancu, Andrei Harhas

Marcatorii din tur:

10 goluri: Țîru, 3 goluri: Petcuț, 2 goluri: Mariș, Doboș Iancu, un gol: Megyesi, Otiș, R. Narsesovici, Ursoi, Cosma










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button