UTA Arad

Adi Mihalcea a renunțat la toți tinerii sosiți în probe la începutul săptămânii, dar îi acordă o șansă „austriacului” Matthias Mal!

Fiindcă UTA și-a anulat amicalul din Serbia, cu Spartak Subotica, Adrian Mihalcea a luat mai repede decizia în ceea ce-i privește pe cei șase tineri fotbaliști primiți la probe de joc. Iar răspunsul e negativ pe linie, adică Davide Blidărean, Cătălin Ciobănică, Alexandru Budihală, Ionuț Ilie, Raoul Gherman și Răzvan Morariu nu vor îmbrăca, cel puțin deocamdată, tricoul „roș-alb”. 

Dintre toți, Budihală a arătat cel mai bine, însă Mihalcea nu consideră că – deocamdată – ar face față rigorilor SuperLigii. Mai mult, fotbalistul de bandă stânga de 18 ani nu e chiar liber, ci clubul arădean ar avea de achitat grila de formare către mai multe cluburi la care arădeanul s-a format în străinătate.

În schimb, de astăzi la UTA a ajuns un fotbalist și mai tânăr decât toți cei testați în această săptămână. Matthias Benjamin Mal e născut pe 17 februarie 2009 la Linz, în Austria, dar are cetățenie română, căci provine dintr-o familie originară din Marghita (județul Bihor).

Mal e și un bun fotbalist de futsal și de aceea e considerat un fotbalist polivalent pe teren mare. Totuși, postul să de bază este cel de fundaș dreapta. Cluburile la care a evoluat fotbalistul înainte de a-și încerca șansa la UTA sunt: FS Linz Jgd, Lask Youth, Juniors OO You, BW Linz J și St. Polten, acolo unde a jucat pentru echipele sub 15, 16 și 18 ani. Visul meu este să fiu chemat să dau o probă pentru naționala de juniori a României și să ajung să joc pentru țara mea”, declara pentru sport.ro Matthias Mal, în urmă  cu 3 ani.

Iar fotbalistul a fost deja convocat în 2024 la naționala României sub 16 ani și a disputat mai multe partide amicale, dar și Turneul celor 4 națiuni.









Articole de la JOHNNYBET



4 comentarii

  1. Vacanta, ca niciodată, extrem de scurta și normal de dura în ianuarie, anulează posibilități. Lotul e și omogen și în creștere. Abia ai timp sa întrebi pe fiecare de sănătate. Ca sa probezi 6 inși ar trebui sa le dai un meci întreg. Nu au cum sa demonstreze în lipsa unei minime omogenitati. Ca sa ajungi, acum la UTA, trebuie sa te recomande cineva cu mult simt la viitori jucători. Nu e greu, dar asemenea scouteri dăruiți și dezinteresați material, pur și simplu au dispărut. U TA, la Slobozia, tot vine cu doua, trei valori în plus. Mihalcea, emoțional, și emoționat în propria urbe poate și trebuie sa fie compliment de proprii jucători. Unde e valoare, nu e nici supărare.!!

    6
    0
  2. Propun inca 3 juniori ,de 17 ani,generatia 2008, pentru UTA. 2 sunt de la Unirea Tasnad (liderul surpriza din Liga3,seria 8) si sunt foarte buni cu potential la fel de mare ca si baietii 2008 din curtea noastra,primul este Denis Groza mijlocas central defensiv cu talie si Dominic Szekely fundas dreapta ce joaca la fel de bine ca un senior. Iar de la Dumbravita avem atacantul Alex Butu cu o tehnica foarte buna ce poate juca si „numar 10” tot 17 ani.

    6
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button