SuperligaUTA Arad

Pancu: „UTA e o echipă mai bună decât noi, dar am meritat victoria la felul în care ne-am bătut pentru fiecare minge”


Daniel Pancu a revenit după 5 ani și jumătate pe arena „Francisc Neuman” ca și antrenor al unei echipe de club și pleacă din nou fericit. După 3-2 cu Poli Iași în septembrie 2020, fostul atacant al naționalei a ieșit învingător și cu CFR Cluj în această seară și ajunge la șase victorii consecutive și tot mai aproape de a atinge play-offul, un obiectiv la un moment dat imposibil în Gruia.

Antrenorul someșenilor susține că victoria de la Arad a fost cea mai grea din seria de șase. „Nu știu dacă am câștigat meritat, dar aceasta e cea mai grea victorie și, cu siguranță, și cea mai importantă obținută pe banca CFR-ului. Felicit jucătorii, știam că va fi un meci foarte greu. UTA, o echipă mai bună decât noi în momentul de față, era în față în clasament cu trei puncte. Până la urmă, pentru modul în care ne-am bătut pentru fiecare minge, consider că am și meritat. Ne-au dominat în prima repriză, au jucat mingile astea lungi în diagonală sau pe Coman, au venit foarte repede și au câștigat duelurile. Începutul de joc a fost catastrofal pentru noi din punctul ăsta de vedere, nu am reușit să punem presiune pe adversar, nu am reușit să ținem mingea în prima repriză în jumătatea adversă. Am avut o singură ocazie și aia a venit oarecum întâmplător după o minge dusă în stânga, centrare Camora și Korenica șut din zona centrală  pe Gorcea. Dar, per total, dacă o luăm după ocazii, UTA le-a avut mai mari și mai multe, e clar. Era echipa gazdă și era mai bună înaintea acestui joc. Ne-am bătut, ne-am dorit victoriile astea care ne-au adus o doză foarte mare de încredere”, a declarat Pancu la finalul partidei.

Întrebat care e secretul echipei sale pentru seria de rezultate pozitive, antrenorul celor de la CFR a spus: „Unitate, responsabilitate! Nu mai avem jucători indolenți, superficiali și suficienți. E implicare totală în antrenamente, sunt câteva reguli de bază stricte. Doar că, mă repet, sper să nu fiu înțeles greșit, în România avem tendința să judecăm oamenii doar după rezultate. La capitolul fotbal e mult, mult, e stradă lungă până să ajung la ce vreau. Sper să am și timpul necesar, sper să mă prindă și vara, că aici nu știm lucrurile astea. Pentru moment ăsta e secretul. În plus, venirea domnului Mureșan ne ajută enorm. A fost întotdeauna alături de mine, m-am simțit sprijinit total. Toate deciziile s-au luat cu acordul meu, are o experiență mare, cred că marele merit este al lui”.

Daniel Pancu s-a declarat surprins neplăcut de calitatea gazonului. „Ciudat, eram așa de convins că e un teren fantastic. Când am ieșit afară, jucătorii nu știau ce crampoane să-și pună. Stare gazonului și-a pus mult amprenta asupra jocului. Pentru că a fost un joc urât, să recunoaștem, un joc de bătaie, luptă multă, dar a influențat mult calitatea jocului și execuțiile jucătorilor”, a completat antrenorul CFR-ului.

CFR Cluj a jucat în violet la Arad, adică culoarea rivalului istori al celor de la UTA, Poli Timișoara. „Nu am ales eu violetul, Rapidul face asta când vine la Arad. E un echipament de deplasare. Chiar le-am spus colaboratorilor că singurul meci de când sunt eu, deși nu eram eu pentru că începea contractul de a doua zi, a fost cu Dinamo și am pierdut. Sper să nu se mai întâmple că îi dau foc, glumeam cu ei după meciul cu Dinamo”, a mai spus zâmbind Pancu.

De acum, tehnicianul trupei din Gruia crede cu adevărat în calificarea în play-off, însă nu și în titlu. „Dacă acum nu mai cred, atunci când? La început nu credea nimeni, dar acum cred că suntem undeva, nu știu…Nu mai fac calcule,  căci trebuie să se joace multe jocuri. Dar venim din spate, venim puternic, avem încredere mare. Cred că strict pe număr de puncte pentru următoarele 5 jocuri care au mai rămas, cred că, cu două victorii și un egal, suntem acolo. Dar, titlul…Echipa de pe primul loc are 48 de puncte, noi 38, poate la anul…Odată erau șapte minuni, după aceea cred că au fost opt, dar ar fi a noua. Acolo o punem, a noua minune a lumii dacă CFR iese campioană sezonul ăsta. Acolo, direct”.

Ca și în meciul cu Rapidul, câștigat cu 3-0 în Gruia în luna noiembrie, Daniel Pancu a apelat la veteranul Ciprian Deac doar în prelungiri, cu scopul de a mai trage de timp. „Era Korenica care nu mai putea. Nu știu, el se bucură în continuare, are inimă de copil, chiar dacă are 40 de ani. E un jucător care se antrenează fantastic și nu e, dacă vă gândiți la altceva…Nu are nicio legătură, pentru că și cu Rapid a fost aceeași situație. Pur și simplu trebuia să scot o extremă și era el sau și Șfaiț la îndemână”, a comentat Pancu.

Sâmbătă seara (ora 20) e programat derby-ul Clujului, în Gruia. „Cu Universitatea plecăm cu șansa a doua, sper să nu supăr pe nimeni. Plecăm cu șansa a doua, au o zi în plus, și Rapidul va avea o zi în plus. Au fost programări, dar nu am ce să fac. Trebuie să demonstrăm tuturor că suntem o echipă de Europa, care poate juca din 3 în 3 zile”, a încheiat antrenorul celor de la CFR Cluj conferința de presă susținută după meciul de la Arad.







Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button