Program schimbat la Centrul de Selecție și Dezvoltare al Academiei UTA

Pentru al treilea an consecutiv, Academia UTA a început selecția prin intermediul Centrului de Selecție și Dezvoltare (CSD). E o etapă extrem de importantă în formarea copiilor care doresc să-și trăiască visul în sportul rege. Elias Bud, atacant convocat deja la naționala sub 15 ani a României, este cel mai bun exemplu în acest sens, însă noi pagini s-au deschis începând primele zile ale lunii martie.
Antrenorul coordonator, Răzvan Pop, dar și ajutoarele sale Claudiu Budău, Gabor Biro și Rareș Narsesovici au avut la antrenamente zeci de copii în cele trei zile ale săptămânii rezervate cursanților.
De săptămâna viitoare, programul se schimbă. Ședințele de pregătire vor vea loc la baza sportivă Șega, situată pe Strada Constantin Brâncoveanu nr. 116–122, iar noile zile de antrenamente sunt: luni, miercuri și joi, de la ora 17 (grupa de vârstă 2017-2020) și de la ora 18,15-19,45 (grupa de vârstă 2013-2016) și include participare în „Interliga”, precum și prezențe la turnee locale și județene.
Înscrierile rămân deschise și se pot face apelându-l pe Răzvan Pop (telefon 0746.119.757).

