Superliga

Rareș Pop – la al treilea antrenor al sezonului, Petrolul apelează din nou la turcul Topal!


Petrolul a oficializat numirea lui Mehmet Topal, după demitarea lui Eugen Neagoe de pe banca echipei prahovene. Tehnicianul turc și-a dat acordul pentru al treilea mandat în Superliga, după cele din iulie-decembrie 2024 și martie-mai 2025, bifate tot alături de „lupi”. Totodată, fostul internațional al Turciei este al treilea antrenor care o coduce în acest sezon pe formația de pe „Ilie Oană”, după Liviu Ciobotariu și Eugen Neagoe.

Și arădeanul Rareș Pop e al treilea „principal” în stagiunea 2025-2026, după ce în toamnă a lucrat cu Costel Gâlcă, la Rapid, iar din februarie încoace cu Neagoe.

”Mehmet Topal, la al treilea mandat pe banca Petrolului! Fostul internațional turc a revenit la Ploiești și va conduce echipa noastră în finalul acestui sezon, cu obiectivul securizării locului în primul eșalon!

Mehmet Topal (40 ani) s-a mai aflat pe banca galben-albastrilor în două rânduri, pe parcursul ediției precedente a Superligii.

Primul mandat s-a întins de la începutul campionatului și până la finalul anului 2024, constând în 23 de partide (8 victorii/11 remize/4 înfrângeri), iar revenirea s-a produs după prima etapă a fazei play-out, pentru ultimele 8 întâlniri ale sezonului trecut (3 victorii/2 egaluri/3 înfrângeri)” – a transmis clubul Petrolul Ploiești, pe pagina oficială de Facebook, sâmbătă

Mehmet Topal a și redebutat cu o victorie pe banca ploieștenilor, un sec 3-0 în amicalul cu divizionara secundă FC Voluntari. Au marcat: Sergiu Hanca, Abat Aimbetov și Vali Gheorghe.

Petrolul a început cu două înfrângeri play-outul SuperLigii și a coborît pe locul 14, primul deasupra liniei de retrogradare directă. Distanța față de Hermannstadt, formația de pe locul 15, este de doar un punct acum. Topal va debuta oficial pe banca prahovenilor luni, de la ora 17,30, într-un meci pe teren propriu, cu Csikszreda.

„Lupii” o vor găzdui pe „Bătrâna Doamnă” în cadrul etapei a 7-a a SuperLigii, pe arena „Ilie Oană”, din Ploiești.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button